După ce Poarta Otomană a dăruit Basarabia ţarului Rusiei (1812), la Bălţi, ca şi-n celelalte târguri ale fostei moşii a Voievodului Ştefan, pe lângă paşnica oaste mioritică a limbii române, a început să se înjghebeze armia limbii ruse. Voi vorbi, mai întâi, despre

Oastea limbii române

Istoricii pot să vă poarte prin adâncurile istoriei, eu mă voi referi la cele ce s-au întâmplat după ce ţarul roşu şi-a trimis aici tancurile „eliberatoare” (28 iunie 1940). Urcat pe pedestal, în centrul Bălţiului, le aminteşte zi de zi oştenilor, trişti şi resemnaţi, ai limbii române că „tot ce mişcă-n” urbea lor aparţine projeniturii celuia care a venit cu tancul.

Oastea limbii române s-a redus tragic în vara lui 1940 şi-n primăvara lui 1944, când a luat calea exilului floarea intelectualităţii bălţene, rândurile ei continuând să se rărească în primii ani de dictatură comunistă. Au fost închise Liceul de băieţi Ion Creangă (acolo învăţase Eugen Coseriu, gloria lingvisticii universale, Nicolae Testemiţanu, ex-ministru al Sănătăţii, Valentin Belousov, matematician de talie mondială, şi alte mari personalităţi, plecate în lume, înspăimântate de urgia „eliberatoare”), Liceul de fete Domniţa Ileana, Şcoala de arte şi meserii, Şcoala industrială de fete. Dacă în perioada 1944-1950 existau câte două şcoli medii pentru fiecare din armatele celor două limbi, populaţia băştinaşă constituind circa 70%, după 1960, odată cu exodul „specialiştilor” din Rusia spre Uzina militară V. Lenin (avea 12.000 de angajaţi ruşi şi circa 2000 de băştinaşi) şi alte întreprinderi cu muncitori rusofoni, micuţa oaste a limbii, rebotezată în „moldovenească”, speriată de-a binelea, nu mai avea curajul să se apere sau să-i atace pe tot mai numeroşii din armia limbii ruse. Oştenii noştri, majoritatea intelectuali care nu se refugiaseră peste Prut, se hrăneau cu iluzii, care le-au fost spulberate apoi prin îngheţurile siberiene.

Lipsa grădiniţelor de copii, a şcolilor naţionale a făcut ca rândurile oştenilor limbii române să se rărească mult până la destrămarea URSS. Apoi, din păcate, transfugi din armia limbii ruse, metamorfozaţi în lichele naţionale, s-au vărsat în detaşamentul de moldoveni pentru a continua să le spele creierele.

Trebuie să avem curajul să recunoaştem că, în toţi anii din perioada pregorbaciovistă, oastea limbii române era una din oşteni care stăteau în expectativă. Nu cunosc, nici chiar din mediul şcolar sau universitar, să fi fost cineva judecat sau expulzat din serviciu pentru că s-a împotrivit haiduceşte rusificării dezastruoase a populaţiei bălţene.

În anii de renaştere naţională, micuţa oaste a limbii române se înviorase, se aduna în cadrul Cenaclului Vatra, diriguit de istoricul Vasile Dobrogeanu. Apoi, pe când ambii eram consilieri locali, i-am îndemnat pe oştenii-studenţi să scoată drapelele RSSM de pe sovietul orăşenesc şi de la monumentul lui Lenin, unde au arborat Tricolorul. A fost cea mai mare ispravă a noastră.

În douăzeci de ani de democraţie mimată, oastea limbii române din Bălţi rămâne cu rândurile rare… Parcă este, parcă nu-i, căci nu o văd ridicată în apărare atunci când armia limbii ruse atacă. Ultima a arborat bicolorul pe primărie şi şi-a chemat la Bălţi soldaţii furioşi la congresul civic al comuniştilor. De ce soldaţii armatei noastre mioritice bat în retragere chiar şi atunci când sunt atacaţi în zile de sărbători naţionale? Ostaşii limbii ruse ne-au confiscat aici, la Bălţi, şi simbolul nostru naţional – Ştefan cel Mare şi Sfânt…