Ultima oră

Armenia s-a săturat de Uniunea Vamală. Ce spune Igor Dodon ?

Deja de câteva zile în Erevan și alte câteva orașe din Armenia s-a declanșat un nou Maidan, protestatarii învinuind Federația Rusă că a devenit proprietar, prin înșelăciune, a mai multor obiective strategice din domeniul energetic. Potrivit www.szona.org, căile de acces spre Erevan sunt blocate, orașul este împânzit de polițiști, iar în Piața Libertății câteva mii de protestatari dorm pe saltele aduse de acasă, amplasarea corturilor fiind interzisă.

Potrivit sursei citate, astăzi protestatarii vor merge la palatul prezidențial să ceară naționalizarea întreprinderilor acaparate de Rusia și scoaterea forțelor ruse de pe teritoriul Armeniei.

„La început a fost împotriva tarifelor la electricitate, după care s-a alăturat lozincile împotriva corupției, iar ieri, 22 iunie, oamenii protestau și împotriva ocupației rusești. Ei numesc ocupație bazele ruse “de pacificatori” de pe teritoriul Armeniei. În afară de aceasta, protestatarii consideră că Rusia, prin înșelăciune, a acaparat și a devenit stăpâni ai centralei atomice, a căilor ferate, a câtorva centrale electrice și a altor câteva obiective de importanță strategică”, scrie portalul.

De menționat că aderarea la Uniunea Euroasiatică este și unul din obiectivele principale ale unor partide politice din Republica Moldova, în special a Partidului Socialiștilor condus de Igor Dodon. Liderul socialiștilor argumentează de fiecare dată că aderând la Uniunea Euroasiatică, țara noastră va avea tarife mai mici la energie și gaze naturale. Mai mult decât atât, Igor Dodon a declarat recent că Moldova trebuie să devină federație, iar soldații ruși trebuie să rămână în continuare în Transnistria. Pentru astfel de declarații, Dodon a fost învinuit de multe ori că promovează interesele Rusiei și că ar fi plătit pentru aceasta de ruși.

Armenia a aderat la Uniunea Euroasiatică pe 1 ianuarie, 2015.

Sursa: http://www.szona.org 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *