Editorial

Arta ca mărturisire

O altă artistă care îmi place în mod deosebit și al cărei nume vă este deja cunoscut e Ligia Seculici din Timișoara.

Dincolo de faptul că e prietena mea, căreia în clasa a VI-a, când pleca deja la Liceul de Arte din Arad, îi dădusem o floare cu un jurământ pe cât de mitic pe atât de stupid "dacă o să se usuce floarea asta, înseamnă că s-a stins prietenia noastră", floare care, desigur, nu a rezistat nici o lună pentru că nu era nici măcar una în ghiveci, ci o amărâtă ruptă din rondoul din fața blocului, Ligia Seculici m-a fascinat cu adevărat prin modul în care a reușit întotdeauna să își materializeze – în lut, piatră, lemn, ceramică – crezurile și sentimentele.

Încă de la primele ei lucrări a reușit să își formeze mâna, mai mult înspre arta conceptuală (Clonarea coastei lui Adam), cu mize atât sociopolitice cât și spirituale. De fapt, pentru ea, arta pare să fie doar acel mijloc care te exprimă cu toată convingerea și cu toate convingerile, indiferent de curentul pentru care optezi. Fără să își asume tezele congenerilor, artista a păstrat în lucrările sale dimensiunea sacrului. Nu e corect să vorbim în arta Ligiei Seculici despre o căutare metafizică, ci despre o expunere a sacrului deja definit, scos din zona căutărilor asidue și așezat în spațiul mărturisirii.

Însă așa cum e de așteptat la un artist tânăr, aceste manifestări sunt așezate evident în cotidian, în social, cu o mână experimentată – uneori experimentală, trecută prin mai toate materialele posibile. Așa cum se poate observa din lucrările ei, Ligia e adepta sculpturii ca rezultat final – fie că se face prin îndepărtare de material (teză susținută de mulți mari artiști de-a lungul istoriei), fie că rezultă din modelaj, adică prin adăugare de material. Așa că putem admira lucrări monumentale semnate de ea – Scara lui Jacob (Franța) sau Poarta (Caransebeș, aceasta din urmă de 5.30 metri) – realizate prin îndepărtare de material, dar și lucrări realizate prin modelare, cum sunt și cele cuprinse în catalogul Poezia la obiect, finanțat de Ministerul Culturii din RM, proiect realizat de cenaclul Republica, cu Ligia Seculici și Ghenadie Popescu.

Mi-aș dori, că tot a fost de curând ziua ei, să îi urez Ligiei Seculici să lucreze din ce în ce mai mult. Să văd cât mai multe expoziții. Să nu își abandoneze dorința de a experimenta (să nu devină blazată!). Și mai ales să nu se lase înghițită de grijile cotidiene.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *