Cultură

Arta de a conduce artistii

Domnule ministru al Culturii, intrucat nu sunt sigur ca, citind titlul de mai sus, veti parcurge acest text pana la capat, vreau sa fac, din capul locului, o precizare necesara. Nu va grabiti in zadar sa trimiteti la „Satiricus I. L. Caragiale” tot soiul de stabi ai frontului cultural pentru „a prelua experienta avansata” a directorului Sandu Grecu. Nu exista o atare experienta. Exista doar un artist talentat si un manager iscusit pe nume Sandu Grecu, care a intemeiat un teatru exemplar pe nume „Satiricus I. L. Caragiale”. De altfel, e unica institutie de teatru care in toti acesti ani de independenta statala, de la 1990 incoace, in pofida dezastruoasei perioade de asa-zisa tranzitie, a avut o trupa stabila, un repertoriu viabil, un public statornic si generos.

Tata a douazeci si cinci de copii mari

Stim cat de greu e sa conduci un colectiv de artisti. Actorul e un rebel prin definitie. El nu accepta ca cineva sa-i dicteze; mereu merge in raspar, se razboieste cu toti si cu toate… Insa, uneori, slobozindu-i prea mult fraiele, nepunandu-l la respect atunci cand e cazul, ii poti face mai mult rau. El e un copil mare, un copil rasfatat, caruia trebuie sa-i porti de grija ca un parinte. Trebuie sa-i spui la momentul oportun cat e de frumos si de talentat, cat de grozav joaca in cutare sau cutare scena. Iar uneori, invers: sa-l iei la trei parale, sa-l faci cu ou si cu otet pentru a-l pune la respect, coborandu-l cu picioarele pe pamant din lumea fanteziilor sale, in care el, bineinteles, este cel mai mare si mai important personaj. Sandu Grecu are o arta a sa de a-i tine pe artisti gramajoara.

Spunea el intr-un interviu ca respinge categoric principiul enuntat de latini si practicat azi pe intreg mapamondul: Divide et impera! – Dezbina si condu! Nu i se pare adecvat nici un eventual principiu opus: Uneste si condu! (Carevasazica: Unire, artisti!… Nu stiati ca avem ordin de la ministru – sa ne unim si sa traim ca fratii?!) Fiind vorba de actorii sai, Grecu recunoaste drept valabil si viabil un singur principiu: Iubeste si condu!

Are flerul de a descoperi intuitiv in atmosfera incarcata din teatru semnele eventualelor furtuni, starpeste orice samanta de galceava, cat n-a rasarit din ea buruiana rea a dihoniei. Atunci cand unii colegi o iau pe-alaturi cu drumul, cand relatiile unor actori devin prea incordate, cand cazanul e gata sa sara in aer, el mai deschide cate-o supapa. Ce face, ce drege, dar lucrurile revin la normal. Fara pedepse capitale, fara divorturi epocale. In cei 19 ani, de cand exista „Satiricus”, nu a plecat din trupa niciun actor important.

Arta cere sacrificii…

„Satiricus I. L. Caragiale” reprezinta un fenomen teatral interesant din mai multe puncte de vedere. Botezat in gluma de unii critici „Teatrul unui singur regizor”, acest teatru brav (caracteristica ii apartine regretatului Valentin Silvestru), dupa aproape doua decenii de activitate, nu a reusit inca performanta de a-si dezamagi publicul. In ciuda faptului ca majoritatea absoluta a spectacolelor din repertoriu sunt montate de un singur regizor – Sandu Grecu. Sau, mai curand, anume din aceasta cauza.
S-au facut, bineinteles, incercari de a invita regizori din alte teatre. Dar rezultatul a fost sub orice asteptari. Trupa e dresata sa mearga pe mana unui singur regizor, si nu e lucru de mirare aici. O parte din actori au venit, in 1990, la „Satiricus” direct de pe bancile scolii sau din aulele Universitatii de Arte. Formandu-se ca actori sub bagheta maestrului Grecu, natural ca nu le este usor sa se conformeze cerintelor regizorale ale unor directori de scena de alta croiala. Din fericire, vin din urma regizori tineri, discipoli directi ai lui Grecu, scoliti atat la Academia de Arte, cat si la cea a „Satiricus”-ului.

Sandu Grecu monteaza relativ putin – doar doua-trei spectacole intr-o stagiune. In schimb, monteaza temeinic. Spectacolele sale se mentin in repertoriu ani in sir. De exemplu, „Moliere” se joaca, in fiecare stagiune, din 1993, „Beethoven canta din pistol” din 1994, „Casatorie cu de-a sila” din 1995, „Ciuleandra” din 1996, „SRL Moldovanul” din 1997 etc. Vremurile sunt pline de lipsuri si mizerii, teatrul e sarac, cheltuielile pentru spectacole trebuie recuperate, nu ne putem permite luxul de a experimenta de o asemenea maniera incat sa producem lucruri de unica folosinta…

La fel ca si alti regizori basarabeni de valoare, Grecu a avut mai multe oferte si posibilitati de a se consacra in exclusivitate regiei. I s-a propus sa monteze in diferite tari – Suedia, SUA, Venezuela, Romania, Bulgaria -, in conditii deosebit de avantajoase. Insa el a pus totdeauna necesitatile teatrului sau mai presus decat interesele personale. A respins rand pe rand toate ofertele generoase ale teatrelor si ale impresarilor straini, astfel pastrand integritatea trupei, repertoriului, a scenei satiriciste pe care azi se simte implinit.

„Dar manager esti obligat sa fii…”

A devenit o traditie sa afirmi azi ca teatrul basarabean e in declin, daca nu chiar intr-un impas total. In salile de conferinte, in culoarele ministeriale, dar mai ales in culisele si fumuarele teatrelor, cand vine vorba despre problemele stringente ale teatrelor, primii sunt luati in furci regizorii cu ale lor esecuri de rasunet. Nici nu e lucru de mirare, cand te gandesti ca de vreo doua decenii acestia sunt pusi doar pe experimente. Nu zicem ca n-ar fi binevenite aceste experimente, ba chiar sunt foarte necesare in provincia noastra somnolenta. Dar cu o conditie: sa nu alunge din salile de teatru si ultimii spectatori. Caci pentru ei producem spectacole, nu pentru satisfacerea orgoliilor noastre de mari artisti neintelesi…

Oricum, in prezent nu de regizori duce lipsa teatrul nostru, ci, mai curand, de administratori iscusiti si calificati. Pentru a conduce un colectiv artistic se cere mai mult decat iscusinta si competenta manageriala. Trebuie sa fii si un om respectat, si un artist recunoscut, si un gospodar exemplar, si un bun psiholog, daca vreti. Acesta este Sandu Grecu, directorul artistic al Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale”. Ceea ce a reusit el in managementul teatral sunt fapte intru totul notorii. Primul turneu peste ocean al unui teatru din R. Moldova (SUA, 1995), angajarea trupei satiriciste intr-un proiect teatral international (Suedia, 1996), prezentarea in premiera absoluta a unui spectacol la Paris („Ciuleandra”, 1996), organizarea unui sir de turnee cu participarea la diverse festivaluri in Franta, Suedia, Romania, Bulgaria, Irak, Ucraina, Germania, Grecia, Italia, Spania, Ungaria etc.

Insa cea mai mare performanta a managerului Grecu ramane, neindoielnic, produsul sisificului sau efort – intemeierea si mentinerea pe linia de plutire, in timpuri vitrege pentru cultura noastra, a acestui organism teatral solid si viabil, care este „Satiricus I. L. Caragiale”.

Grecu s-a afirmat devreme ca actor de certa vocatie, creand cateva roluri memorabile in Teatrul „A. Mateevici”, condus de Andrei Vartic. Apoi s-a impus si in domeniul regiei. Treptat, vocatia actoriceasca a fost sacrificata pentru triumful deplin al regizorului. Iar azi observam, nu fara o anumita parere de rau, cum este sacrificat, putin cate putin, si regizorul Grecu – in favoarea managerului Grecu. Mai ales, dupa alegerea sa in functia de vicepresedinte si, ulterior, presedinte al UNITEM.

Preocupat mereu de realizarea unor proiecte de anvergura, Grecu obtine, dupa multa alergatura si insistente solicitari prin instante, aprobarea si demararea constructiei a trei blocuri locative pentru membrii Uniunii Teatrale din Moldova. Isi consuma toata energia si nervii, cati i-au mai ramas, cu aceste lucrari care-l epuizeaza. Mai e angajat si in alte activitati publice, in speta – activitati politice. Sa nu uitam ca, pe parcursul celor aproape 20 de ani de existenta, „Satiricus”, in frunte cu Sandu Grecu, s-a aflat permanent pe baricadele luptei pentru renasterea nationala, culegand o intreaga colectie de… cucuie, fireste, nu de medalii… Ajungand la putere, regimul voroninist a incercat sa-l castige de partea sa, iar din moment ce n-a reusit, si-a varsat asupra institutiei tot veninul nemilei sale.

In loc de post-scriptum

Domnule ministru al Culturii, cum nu sunt sigur ca ati parcurs textul de fata pana la neasteptatul happy end, vreau sa-mi fac mea culpa si sa va atrag atentia ca m-am contrazis, totusi, in aceste modeste insailari publicistice. Exista, intr-adevar, o experienta avansata, un motor bine reglat, care face sa functioneze exemplar institutia teatrala pe nume „Satiricus I. L. Caragiale”. Acest „motor” este omul, artistul si managerul Sandu Grecu. Dixi.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *