Tentativa de asasinare, săptămâna trecută, în Regatul Unit, al fostului spion rus Serghei Skripal, cu ajutorul unui gaz iritant, a reînviat in memorie otrăvirea fatală a altui fost ofițer al serviciilor de securitate ruse, Alexander Litvinenko, victima unui atac cu poloniu, în Londra în 2006. Guvernul rus, desigur neagă orice implicare, iar ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, și-a exprimat dezacordul că oricine ar sugera altceva. 

Premierul britanic Theresa May a declarat recent, în cadrul Camerei Comunelor că „este foarte probabil” ca Rusia să fie responsabilă de otrăvire. Această afirmație a rezonat cu un avertisment rostit de un prezentator de televiziune rus în contextul afacerii Skripal: „Profesia de trădător este una dintre cele mai periculoase din lume. Nu alegeți Marea Britanie ca loc de trăit”.

Putin a activat în KGB ca ofițer străin de informații

Președintele rus Vladimir Putin a activat în KGB ca ofițer străin de informații și a devenit șef al FSB la sfârșitul anilor 1990. Piața Dzerjinski este acum Piața Lubyanka și statuia nu mai există, dar „Iron Felix” este încă venerat în anturajul lui Putin.

Serviciile sovietice de informații au transformat eliminarea „trădătorilor” și a altor eretici politici din afara țării într-un element distinctiv propriu. Având în vedere ideologia FSB-ului în partea ce vizează continuitate și descendența din rădăcina „Terorii Roșii Bolșevice”, ne permite să concluzionăm că executarea unor astfel de „sarcini speciale”, în limbajul serviciilor de securitate, face parte din ADN-ul FSB.

Asasinarea lui Troțki a fost doar începutul

În calitate de succesor al liderului sovietic Vladimir Lenin, Troțki a fost dușmanul de moarte a lui Iosif Stalin, fapt care l-a atras în luptă pentru succesiune, chiar înainte de moartea lui Lenin în 1924. În 1929, Troțki a fost expulzat din URSS. El și-a început exilul în Turcia, înainte de a se muta în Franța, și apoi în Norvegia, iar în cele din urmă, după ce nici o țară europeană nu i-a permis intrarea pe teritoriul său, în anul 1937, a ajuns în Mexic.

Sejurul lui Troțki în Mexic a început odată cu perioada când la Moscova a început tirada spectaculoaselor dosare politice, în cadrul cărora mai mulți veterani bolșevici erau acuzați de cele mai extravagante crime, cum ar fi trădarea, conspirația, asasinarea, distrugerea și sabotajul.

Troțki, care trăiese în străinătate, a fost portretizat ca fiind creierul conspirației. În URSS, „troțkismul“, devenise erezia extremă, iar expresii cum ar fi „sabotor și spion troțkist” bântuiau titlurile ziarelor sovietice. Majoritatea presupușilor „dușmani ai poporului”, condamnați la procesele de la Moscova, au fost executați pentru crimele lor, dar Troțki era încă inaccesibil.

Vila lui Troțki din Coyoacán, o suburbie a orașului Mexico, semăna mai mult cu o fortăreață, fiind păzită de tineri troțkiști americani. Primul atentat serios asupra vieții lui Troțki a avut loc în luna mai 1940, când un raid nocturn de tip comando, format din 20 de oameni, majoritatea dintre ei mexicani comuniști, îmbrăcați în poliție și uniforme militare și înarmați cu mitraliere, au pătruns în curtea și în casa lui Troțki, dezlănțuind o tiradă de focuri de armă, dar a reușit cumva să rateze ținta lor.

NKVD-ul a recurs la serviciile unui agent singuratic

Numele lui era Ramón Mercader, un tânăr de 27 de ani din Barcelona, recrutat de NKVD în timpul războiului civil spaniol. La Paris, în vara lui 1938, Mercader, deghizat în student belgian, cu numele Jacques Mornard, a sedus-o pe sora unuia dintre foștii asistenți ai lui Troțki, o troțchistă pe nume Sylvia Ageloff. Mercader a urmat-o pe Sylvia la New York în toamna lui 1939. De acolo a ghidat-o spre Mexico City, folosind-o pentru a se infiltra în casa lui Troțki.

El i-a fost prezentat lui Troțki ca Frank Jakson, un om de afaceri canadian ce finanțează troțkiștii francezi din Paris, care luptau cu invadatori germani. Datorită războiului, aceste informații n-au putut fi verificate până în vara anului 1940.

În după-amiaza zilei de 20 august 1940, Mercader a reușit să rămână singur cu Troțki. El a intrat în cabinetul lui Troțki, purtând un pardesiu, ce ascundea un pumnal, un pistol și un topor de gheață (nu un spărgător de gheață, așa cum se crede). Un capăt al toporului arăta ca un spărgător de gheață, iar celălalt era neted și plat, mânerul însă a fost scurtat la 30 cm, pentru a-l putea ascunde mai ușor.

În timp ce Troțki se așeză la birou pentru a citi un articol pe care Mercader îl scrisese ca un șiretlic, acesta scoase toporul de gheață și-l lovi pe cap. Troțki a strigat, aruncându-se în fața atacatorului său, în timp ce bodyguarzii s-au grăbit să-i sară în ajutor. Singura lovitură, care a pătruns în craniul lui Troțki, s-a dovedit a fi fatală și a murit într-un spital în seara următoare.

Mercader a stat într-o închisoare mexicană, aproape 20 de ani, iar după eliberarea sa, el s-a stabilit în Uniunea Sovietică.

La 8 iunie 1961, în cadrul unei ceremonii secrete, ce a avut loc la Kremlin, liderul sovietic Leonid Brejnev, l-a decorat pe Mercader pentru asasinul lui Troțki, cu titlul de erou al Uniunii Sovietice și Ordinul lui Lenin.

În ordinul de decorare lăuda asasinarea lui Troțki, menționând „eroismul și curajul” manifestat în realizarea unei „sarcini speciale".

Bertrand M. Patenaude,
cercetător la Institutul Hoover,
autor al cărții „Troțki: Coborârea unui revoluționar”

Notă! Articolul a fost tradus de reporterii Timpul.md. Materialul original a fost publicat de CNN.