Social

Asasinul din Durleşti rămâne în libertate

Bărbatul, pe care săptămâna trecută presa l-a proclamat drept „asasinul din Durleşti”, a fost eliberat vineri din arest. Procurorii dezmint categoric orice legătură a sa cu omorul celor doi tineri din Durleşti, Olga şi Ilie, şi susţin că, de fapt, bărbatul a fost reţinut, fiind bănuit de implicare în cu totul alt dosar. În opinia procurorilor, jurnaliştii au interpretat greşit cele întâmplate, pentru a face show şi pentru „a-şi crea imagine din nimic”.

Nimeni nu a fost reţinut ca bănuit de crima din Durleşti

În realitate, încă nimeni nu a fost reţinut ca bănuit de omorul din Durleşti, ne asigură Corneliu Bratunov, şeful secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale a Procuraturii Generale. Şi asta chiar dacă anterior ministrul de Interne, Alexei Roibu, declara că circa 30 de persoane au fost reţinute în legătură cu această crimă. Potrivit lui Bratunov, toate ştirile apărute în această privinţă sunt „show-uri mediatice”, care încurcă instituţiilor de drept să-şi facă meseria. „Bărbatul din Durleşti, despre care a scris presa, a fost reţinut săptămâna trecută pentru verificări cu privire la alt caz, fără a avea vreo legătură cu omorul celor doi tineri. După 72 de ore, nu i-a fost constatată vina şi a fost eliberat. Noi reţinem persoane în fiece zi, pe diferite dosare, dar pentru unele mass-media orice acţiune de acest gen înseamnă infracţiune descoperită. Asemenea abordări pun oamenii în situaţii stupide şi ne încurcă nouă să lucrăm”, a declarat Bratunov pentru TIMPUL.

Procurorul infirmă şi faptul că clarvăzătorii veniţi de la Moscova pentru a cerceta crima de la Durleşti ar fi fost invitaţi de către poliţie sau procuratură. „Clarvăzătorii au fost invitaţi de către părinţii tinerilor decedaţi şi n-au ajutat cu nimic anchetei, pentru că n-au spus nimic nou”, a precizat Bratunov. La rândul său, Eugen Onică, purtătorul de cuvânt al ministrului Roibu, a refuzat să comenteze eliberarea bărbatului şi legătura sa cu omorul Olgăi şi al lui Ilie, menţionând că dosarul respectiv este instrumentat de procuratură.

„Eu nu ştiu nimic şi…”

Aşa-zisul „asasin de la Durleşti” are 47 de ani, a fost căsătorit de mai multe ori şi a lucrat anterior în MAI. De câţiva ani, locuieşte singur, n-are serviciu şi, spun vecinii săi, e o persoană retrasă. După ce a fost eliberat, a fost văzut plângând şi zicând că nu poartă nicio vină. Unul dintre vecini ne-a spus: „El n-are soţie, nici copii, nici mamă, nici tată. Nu comunică cu lumea, nimeni nu ştie cu ce se ocupă, dar nu cred că face lucruri scârnave, căci este un om cuminte. O vecină a reuşit să discute cu el după ce l-au eliberat. Am înţeles că se află în şoc – clar lucru că omul nevinovat nu s-a aşteptat la aşa ceva. Eu nu l-am văzut şi presupun că fuge de ochii lumii şi stă închis în casă”.

După multă insistenţă, TIMPUL a reuşit să dea de acest bărbat. Ne-a răspuns la telefon calm, în limba rusă. Întrebat cum explică motivele reţinerii sale, el a răspuns: „Eu nu ştiu nimic şi…”, apoi a făcut o pauză şi a închis. La alte apeluri ale noastre n-a răspuns, iar când l-am vizitat nu ne-a deschis poarta.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *