Astăzi 22 Septembrie 2018, Sâmbătă - Ultima actualizare la 21 Septembrie 2018
Abonamente

Constantin Tănase 7 Noiembrie 2015, ora 08:00    Din editia print

Marime Font

Asta-i întrebarea!

Fragment din cartea „Ochiul lui Esop” 

 
 
 

Vladimir Solonari este un personaj cunoscut al tragicomediei care se joacă la Chişinău de mai bine de un deceniu. Solonari este deputat în toate parlamentele de la '90 încoace. Acesta este serviciul lui de bază, iar în timpul liber se manifestă ca analist politic, oracol şi enciclopedist. Solonari se pricepe de minune în economie şi finanţe, în macronivel şi în micronivel, în situaţia externă şi cea internă, în politica socială şi în cea privind drepturile omului (femeii, copilului, bărbatului) etc., se descurcă cu brio în teoria şi practica con-strucţiei statale, în politica faţă de minorităţile de tot felul, în chestiuni de geopolitică globală şi în probleme de strategie politică regională etc. Într-un cuvânt, le ştie pe toate: ce se va întâmpla cu statul nostru peste o lună sau două, dar şi peste zece ani, când se va opri inflaţia şi când va creşte PIB-ul, când vor veni investiţiile străine şi din care parte vor veni, cum se vor comporta anumite partide politice la viitoarele alegeri etc. Vladimir Solonari este mascota clasei politice moldovene, cartea ei de vizită, simbolul politicianului de cursă lungă. Lansându-se în politică la sfârşitul deceniului trecut, el s-a menţinut pe apele ei tulburi şi învolburate, fiind mereu ales deputat şi ocupând funcţii de răspundere în Parlament. Ca să înţelegem enigma acestei performanţe trebuie să-i urmărim traiectoria evoluţiei lui politice.

Fiind ales în primul Parlament ca lider marcant al mişcării şovine, fundamentaliste şi antinaţionale pe nume „Interfront", Solonari a trecut prin faza socialismului lui Senik şi Krîlov, ca să se pomenească azi în mişcarea „centristă" a lui Dumitru Diacov. Pornind-o de prin optzeci şi ceva ca apărător al drepturilor rusofonilor lezaţi", el a ajuns azi la faza europeană de apărător al drepturilor omului în general. Anume Solonari a fost delegat la Strasbourg de către Parlamentul nostru pentru a apăra drepturile omului şi democraţia. (În '98, mi se pare, ocupase primul loc în topul deputaţilor care cheltuiseră cei mai mulţi bani pentru deplasările peste hotare). Longevitatea lui politică se explică prin capacitatea sa extraordinară de a se adapta la mediu. Ca deputat în primul Parlament el a refuzat să semneze Declaraţia de independenţă a R. Moldova, ca astăzi să devină cel mai ardent apărător al acestei independenţe. Ca deputat în al doilea Parlament (cel agrocomunist al lui Moţpan-Senik) Solonari a participat la castrarea legislaţiei lingvistice prin anularea atestării la cunoaşterea limbii oficiale, ca astăzi să devină apărătorul elevilor din Transnistria cărora nu li se permite să studieze limba română. În ultima campanie electorală prezidenţială Solonari scria articole înflăcărate în susţinerea lui Lucinschi şi împotriva lui Snegur, ca astăzi să se pomenească în aceeaşi tabără cu Snegur şi să scrie articole, la fel de înflăcărate, dar de-acum împotriva lui Lucinschi.



Aici se află dezlegarea „enigmei Solonari", care a reuşit, doar pe parcursul unui singur deceniu, să penduleze atât de riscant şi să nu pice, ci dimpotrivă, să-şi fortifice poziţiile. În doar 10 ani a reuşit să parcurgă calea lungă de la teoretician şi ideolog al şovinismului imperial rusesc la cea de teoretician şi ideolog al prooccidentalismului şi al curentului de gândire paneuropean. Astăzi Solonari este nu numai eminenţa cenuşie a lui Diacov, nu numai sfetnicul lui de taină, dar şi ideologul majorităţii parlamentare, reprezentată de foştii lui duşmani ideologici de moarte - Snegur, Matei, Moşanu şi ceilalţi patrioţi moldovlahi. Intrând în această dulce coaliţie ideologică cu foştii lideri marcanţi ai „dreptei naţionaliste de la Chişinău" şi devenind de fapt liderul lor neformal, Solonari nu are complexe şi remuşcări — el merge victorios înainte împotriva celor care „se străduiesc din toate puterile să demonstreze că R. Moldova nu poate exista ca stat". Am citat din articolul „Duşmanii noştri principali suntem noi înşine", publicat în „Nezavisimaia Moldova" din 14 octombrie 1999, articol care mi-a şi servit drept imbold pentru notele de faţă. Cu un înnăscut simţ al lipsei bunului simţ şi cu o inegalabilă vocaţie demagogică, Solonari se străduie să convingă cititorul că în R. Moldova, în sfârşit, lucrurile merg bine, că majoritatea parlamentară e democratică şi progresistă, că Guvernul Sturza este reformator şi eficient, că valuta naţională este stabilă, că sporesc văzând cu ochii acumulările la buget, că au apărut semne clare ale „stabilizării” în economie etc., etc. Și aceste năzdrăvănii sunt publicate în chiar ziua când s-au anunţat noi majorări de preţuri la pâine şi lapte...

Bineînţeles, Solonari recunoaşte că nu toate merg cum trebuie în această ţară, că Moldova este „slabă" şi imediat anunţă şi diagnosticul: cauza principală a acestei slăbiciuni" o constituie... „calitatea clasei politice". Vă daţi seama că Solonari nu are în vedere întreaga clasă politică, ci numai o parte a ei. Care parte anume, e ştiut - comuniştii şi frontiştii. Potrivit lui Solonari, reiese că Guvernul este o adevărată academie de filozofi şi o adevărată mănăstire de preacuvioase măicuţe, deputaţii majoritari sunt coborâtori din icoane, totul şi toţi poartă pecetea neprihănirii şi a jertfirii pe altarul patriei, cu excepţia frontiştilor şi a comuniştilor care „destabilizează. situaţia", „paralizează statul şi descompun societatea". Nu incompetenţa, corupţia şi lăcomia guvernanţilor „paralizează statul şi descompun societatea", ci frontiştii şi comuniştii care au declanșat un „război antimafiotic" „demagogic". Și Solonari scrie aceste lucruri fără ca să-i tremure nici un muşchişor pe feţişoara lui, ca spuma laptelui... Ar fi nevoie de prea mult spaţiu ca să comentezi, punct cu punct, toate „concluziile" şi „previziunile” făcute de Solonari în articolul citat. Nu ne putem permite un asemenea lux. 0 să ne permitem doar o singură concluzie. Ca şi alţi deputaţi „majoritari", oracolul Solonari este gata să demonstreze prin ziare şi la TV cele mai fantastice lucruri, inclusiv că nivelul nostru de trai şi PIB-ul naţional au crescut până-n ceruri, numai ca să nu fie deranjaţi şi scoşi din fotoliile moi ale Parlamentului să mai schimbe o vorbă cu electoratul... Cuprinşi de aceeaşi frică, foştii duşmani se solidarizează în faţa pericolului.

Astfel, Matei şi Snegur s-au unit strâns în jurul lui Diacov şi al ideologului său, Solonari, şi s-au pus vârtos pe luptă împotriva „opoziţiei frontisto-comuniste". Prin gura lui Solonari ei încearcă să răstoarne lucrurile cu picioarele în sus şi să demonstreze societăţii că vina pentru situaţia catastrofală creată o poartă nu cei de la guvernare, dar opoziţia. Nu cred că în altă parte, cineva şi-ar permite să pălmuiască de impertinent opinia publică, punând eşecul guvernării pe seama opoziţiei. În toate ţările normale, pentru eşecul guvernării răspund cei de la guvernare şi nu opoziţia, la noi însă se încearcă să se demonstreze contrariul. Și această misiune grea a fost pusă din nou pe umerii propagandistici vânjoşi ai lui Vladimir Solonari. Dar Dumnezeu cu dânsul, cu Solonari. Eu mă gândesc la altceva, la patrioţii noştri naţionali din Parlament. Dacă ei vor mai avea curajul să mai apară în faţa alegătorilor, cum vor explica, de ce s-au pomenit în aceeaşi companie cu Solonari? În general, toate actualele partide parlamentare - şi frontiştii, şi „rânduniştii", şi perecemiştii, şi pefediştii - vor trebui să explice electoratului, de ce în unele chestiuni au votat împreună cu comuniştii.

Ei bine, să admitem că aşa ceva mai poate fi explicat. Dar cum vor demonstra, de exemplu, Snegur, Matei, Moşanu şi ceilalţi că Solonari este mai bun decât Voronin, iar Roşca este mai rău decât Solonari? Aştept cu emoţie s-o mai văd şi s-o mai aud şi pe asta: cum de s-a întâmplat aşa că politicienii „de dreapta” Snegur, Matei, Moşanu şi ceilalţi s-au pomenit purtaţi de cap de „centristul" Solonari? Asta-i întrebarea!

Un articol de: Constantin Tănase
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul