Lumea

„Ateliere poetice” – primul „produs” editorial al revistei „Clipa”

Scopul acestei cărţi este de a pune tinerii în valoare, după cum a ţinut să remarce coordonatorul proiectului Iulia Iordăchescu. Copiii care au contribuit la realizarea acestei idei au rămas încântaţi de volumul editat. Lăcrimioara Moldovan din clasa a XI-a, Liceul „Gheorghe Asachi”, zice că la început probele literare de la cenaclu erau stresante, dar că mai târziu s-au transformat în momentele cele mai aşteptate de copii, fiind punctul culminant al fiecărei şedinţe. „Acum pot să-mi transpun mai uşor în versuri gândurile. Aici nimeni nu ne obligă să scriem strict conform unui model, nimeni nu te critică, doar îţi sugerează cum poţi îmbunătăţi mica ta operă. Nu mă simt o scriitoare atunci când îmi văd numele scris în carte, pur şi simplu mă bucur că mi s-a oferit această oportunitate”, a menţionat Lăcrimioara.

„O carte care vine din experienţă constituită pe experienţe”, scrie Mircea V. Ciobanu despre „Atelierele poetice” în prefaţa volumului. Ideea cărţii nu este de a produce scriitori pe bandă rulantă, după cum spun realizatorii proiectului, ci de a crea un bun gust literar tinerilor pasionaţi de poezie. Mircea V. Ciobanu a spus că astfel echipa de la „Clipa” a dorit să valorifice experienţa unui cenaclu. „Cartea este destinată tuturor celora care vor să vadă şi alte laturi ale scrierii textului decât cele teoretice, bătute în cuie şi cunoscute de toată lumea. Aici poezia este privită ca un joc, este o abordare mai puţin solemnă, dar eficientă. Cartea conţine nişte sfaturi, care nu ar trebui să fie învăţate pe de rost, dar care ar trebui să pună pe gânduri”, a remarcat Mircea V. Ciobanu.

În acelaşi timp, Emilian Galaicu-Păun, care a participat la conceperea acestui volum de poezie, a apreciat maniera liberă şi stilul fiecărui tânăr. „Copiii au un limbaj foarte dezinhibat, o gândire asociativă asemenea unui calculator. Ei au o manieră liberă de expunere, nu au nişte modele tiranice, nu stau sub umbra protectoare a lui Eminescu, a lui Arghezi sau Blaga, nu au frica de a greşi, pentru că totul este perceput ca un experiment literar, ca o joacă a intelectului. Printre ei se remarcă câţiva tineri citiţi şi asta mă bucură. Sper că noua generaţie va ţine cont nu numai de experienţa personală, dar şi de literatura predecesorilor, care poate fi bine topită şi camuflată în textele lor”, a menţionat Emilian Galaicu-Păun.

Volumul „Ateliere poetice” este conceput de coordonatorii revistei „Clipa” şi conţine probele literare realizate pe parcursul anilor 2007-2010 în cadrul şedinţelor Cenaclului „Iulia Hasdeu”.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *