Astăzi 20 Ianuarie 2020, Luni - Ultima actualizare la ora 16:35
Abonamente

Actualitate 27 Octombrie 2018, ora 08:34

ATENȚIE /// Ora de iarnă 2018. În această noapte se schimbă ceasurile

Marime Font

România trece duminică, 28 octombrie, la ora de iarnă 2018. Astfel, în acest weekend, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 devine ora 3.00. Trecerea la ora de iarnă 2018 va face ca ziua de 28 octombrie să fie cea mai lungă din acest an. CFR Călători a anunțat că trecerea la ora de iarnă 2018 nu va afecta în niciun fel mersul trenurilor aflat acum în vigoare.

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore (față de trei ore când e ora de vară).

Numerotarea fusurilor începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich din Marea Britanie, către est. Pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale este ora fusului 1, iar a Europei Orientale, ora fusului 2.


România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.

Ora de iarnă 2018. Cum va fi afectat mersul trenurilor
În tările vecine României, trecerea la ora de iarnă 2018 se va face în aceeași zi, 28 octombrie 2018. Astfel, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula normal, după orele afișate în mersul trenurilor aflat în vigoare.

„Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toţi pasagerii să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren corespunzătoare rangului de tren şi zonei kilometrice şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din staţiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din Bucureşti Nord) sau să se adreseze personalului din staţii”, au anunţat reprezentanţii CFR Călători, citați de adevarul.ro.

România ar putea renunța, începând cu 2019, la alternarea orei de vară cu ora de iarnă
Comisia Europeană a propus, anul acesta, renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide o dată pentru totdeauna dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Asta înseamnă că, România va trebui să decidă, la rândul ei, dacă preferă ora de vară sau cea de iarnă.

În discursul său privind starea Uniunii, preşedintele Jean-Claude Juncker a declarat: „Cu toţii afirmăm în discursurile noastre că dorim să acţionăm la nivel macro în chestiunile de importanţă majoră şi la nivel micro în chestiunile de importanţă minoră. Dar nu există aplauze atunci când legislaţia UE prevede faptul că europenii trebuie să schimbe ora de două ori pe an. Astăzi, Comisia propune schimbarea acestei situaţii. Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate. Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere”.

Propunerea legislativă urmăreşte să asigure faptul că orice modificări sunt efectuate în mod coordonat între ţările vecine, astfel încât să se garanteze funcţionarea adecvată a pieţei interne şi să se evite fragmentarea, care ar putea apărea dacă unele state membre păstrează dispoziţiile referitoare la schimbarea sezonieră a orei, în timp ce altele renunţă la ele.

Comisarul pentru transporturi, Violeta Bulc, a declarat: „Propunem renunţarea la schimbarea sezonieră a orei începând cu anul viitor. Acest calendar foarte ambiţios va permite cetăţenilor să beneficieze de această măsură fără întârziere. În prezent invităm statele membre şi întreprinderile să facă pregătirile necesare pentru a asigura o abordare coordonată în întreaga UE”.

Propunerea Comisiei: înlătură obligativitatea schimbării sezoniere a orei în întreaga Uniune Europeană; stabileşte un calendar clar şi scurt pentru intrarea în vigoare a măsurii; încurajează consultarea la nivel naţional şi european, pentru a se asigura o abordare coordonată între statele membre.

Propunerea reprezintă încă un exemplu al atitudinii Comisiei prezidate de Juncker, aceea de a acţiona la nivel macro în domeniile de mare importanţă, lăsând la latitudinea statelor membre posibilitatea de a decide în cazurile în care ele sunt cele mai în măsură să o facă.

În pasul următor, propunerea Comisiei Europene va fi examinată de Parlamentul European şi de Consiliu pentru a-şi da acordul lor.

Pentru a permite o tranziţie fără probleme, conform propunerii Comisiei, fiecare stat membru ar trebui să comunice, până în aprilie 2019, dacă intenţionează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019. Ulterior, statele membre care doresc să revină permanent la ora de iarnă ar putea să mai facă o ultimă schimbare sezonieră a orei duminică, 27 octombrie 2019. De la acea dată, schimbarea sezonieră a orei nu va mai fi posibilă.

Acest calendar este condiţionat de adoptarea de către Parlamentul European şi Consiliu a propunerii Comisiei până cel mai târziu în martie 2019.

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie, în special în vremuri de război şi în timpul crizei petroliere din anii 1970.

Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt în prezent minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.

Schimbarea orei a fost, într-adevăr, din ce în ce mai mult contestată de cetăţeni, de Parlamentul European şi de un număr tot mai mare de state membre. Pornind de la cererea Parlamentului European, şi ca parte a unei evaluări a dispoziţiilor în vigoare, Comisia a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri - cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de Comisia Europeană. 84 % dintre respondenţi au fost în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.

Comisia Europeană a concluzionat că nu este necesar ca schimbarea sezonieră a orei să fie reglementată în continuare de la Bruxelles şi că statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă doresc să utilizeze ora de vară sau ora de iarnă şi de a trata chestiunea la nivel naţional, în conformitate cu principiul subsidiarităţii.

Așadar, România va trebui să decidă anul viitor dacă va rămâne la ora de iarnă 2018 sau vom face din nou trecerea la ora de vară, urmând ca aceasta să fie ultima schimbare de acest fel.

 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 16:35

Procurorul general își cere scuze de la „sutele de cetățeni” care au fost urmăriți penal ilegal în ultimii ani de către procurori

Procurorul general își cere scuze de la „sutele de cetățeni” care au fost urmăriți penal ilegal în ultimii ani de către procurori

Mimarea combaterii corupției, arestări ilegale și învinuiți achitați pe bandă rulantă!

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 14:53

Stare de alertă pe întreg teritoriul Chinei. Cea mai mare temere a specialiştilor s-a adeverit. Noul tip de coronavirus s-a răspândit în alte două provincii din China, după Wuhan.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 14:48

O angajată a Serviciului Poliţiei Judecătoreşti a IGP din Bălţi a fost reţinută de ofiţerii DGT,,Nord” a CNA şi procurori pentru corupere pasivă. Potrivit denunțătorului, poliţista i-ar fi cerut 200 de euro pentru a grăbi încetarea dosarului de căutare, pornit pe numele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 14:24

Porturile maritime românești, trafic record de mărfuri în 2019

Porturile maritime românești, trafic record de mărfuri în 2019

În 2019 s-a înregistrat cel mai mare trafic de mărfuri din istoria porturilor maritime românești, anunță Compania Națională Administrația Porturilor Constanța, citată de Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 14:15

VIDEO / Rusia: Cinci morți, după spargerea unei conducte de apă caldă

VIDEO / Rusia: Cinci morți, după spargerea unei conducte de apă caldă

Spargerea unei conducte cu apă caldă, în plină noapte, a ucis cel puțin cinci oameni și a rănit alți trei într-un hotel din centrul Rusiei, au anunțat luni autoritățile, citate de AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 20 Ianuarie 2020, ora: 13:58

Ilan Șor: Vom construi la Hâncești un adevărat Strasbourg

Ilan Șor: Vom construi la Hâncești un adevărat Strasbourg Din editia print

Consiliul electoral al circumscripției Hâncești a înregistrat grupul de inițiativă în susținerea candidatului Partidului Politic ȘOR la funcția de deputat, Vitalie Balinschi. Candidatura propusă locuitorilor circumscripției 38 Hâncești a fost prezentată în...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 20 Ianuarie 2020, ora: 13:21

OPINIA CITITORULUI / Statalismul este preferat de românofobi și de cei care vor să fure miliarde

OPINIA CITITORULUI  / Statalismul este preferat de românofobi și de cei care vor să fure miliarde

Un cititor a reacționat la editoriaul „Maia Sandu riscă să repete „performanța” lui Andrei Năstase de la alegerile locale, dacă îi va trata cu dispreț pe unioniști”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 13:13

Prietenii lui Dodon cad unul după altul //// Putin a cerut DEMISIA procurorului general al Rusiei, Iurie Ciaika

Prietenii lui Dodon cad unul după altul //// Putin a cerut DEMISIA procurorului general al Rusiei, Iurie Ciaika

Procurorul general al Federației Ruse, Iurie Ciaika, va pleca din funcție la cererea lui Vladimir Putin, anunță serviciul de presă al Kremlinului. Putin îl propune în această funcție pe vice-președintele Cimitetului de Anchetă, Igor Krasnov.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 12:11

PPDA cere convocarea Comisiei securitate: „Dodon și-a depășit atribuțiile și acționează în interesele separatiștilor”

PPDA cere convocarea Comisiei securitate: „Dodon și-a depășit atribuțiile și acționează în interesele separatiștilor”

Șeful statului și-a depășit atribuțiile când a promis Tiraspolului și Moscovei anularea normei legale care prevede că din 10 ianuarie 2019 toate autovehiculele din stânga Nistrului pot intra în alte țări doar cu plăcuțe neutre de înmatriculare, însoțite de abțibildul MD lipit pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 10:46

Laura Urschi: Cum e să fii incurabil-bolnav în Moldova?

Laura Urschi: Cum e să fii incurabil-bolnav în Moldova?

 Boala nu alege. Ea vine pur și simplu. Nechemată. Neașteptată. Nemiloasă. Ea vine și încearcă a-ți lua totul: profesie, prieteni, familie, casă, viață. Tu ai de ales: lupți sau nu. Simplu, da? Iar acum fără fabule abstracte și metafore.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 10:35

ULTIMA ORĂ /// Un membru al organizației teroriste ISIS a fost REȚINUT pe Aeroportul Chișinău (FOTO)

ULTIMA ORĂ /// Un membru al organizației teroriste ISIS a fost REȚINUT pe Aeroportul Chișinău (FOTO)

Polițiștii de frontieră în cooperare cu ofițerii Centrului Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate, au reținut un cetățean al Tadjikistanului, aflat în căutare ca fiind membru al organizației extremist-teroriste internaționale "DAESH", în...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 20 Ianuarie 2020, ora: 09:40 de Silviu Tănase

Maia Sandu riscă să repete „performanța” lui Andrei Năstase de la alegerile locale, dacă îi va trata cu dispreț pe unioniști

Maia Sandu riscă să repete „performanța” lui Andrei Năstase de la alegerile locale, dacă îi va trata cu dispreț pe unioniști Din editia print

Zilele trecute lidera PAS Maia Sandu a oferit un interviu pentru TVR Moldova unde a conturat primele teze referitoare la viitoarea campanie prezidențială. Deși a ezitat să-și anunțe participarea în viitoarea campanie prezidențială, declarând că „PAS va susține un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 09:31

Iurie Reniță: Majoritatea absolută a factorilor politici decizionali de la Chișinău manifestă o atitudine exclusiv conjuncturală și ipocrită față de România

Iurie Reniță: Majoritatea absolută a factorilor politici decizionali de la Chișinău manifestă o atitudine exclusiv conjuncturală și ipocrită față de România

Recentele declarații ale Președintelui K. Iohannis, Premierului L. Orban și ale Ambasadorului D. Ioniță vis-à-vis de realitățile politice din Republica Moldova au fost mai mult decât necesare, ele fiind așteptate de mult timp mai ales de către cei care simt, gândesc...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 09:13

Un nou proprietar, în locul lui Oleg Cristal, la televiziuni din holdingul lui Plahotniuc (Mold-street)

Un nou proprietar, în locul lui Oleg Cristal, la televiziuni din holdingul lui Plahotniuc (Mold-street)

Firma Telestar Media SRL ce deține drepturile de emisie a posturilor de televiziune Canal 2 și Canal 3, ce fac parte din holdingul media al oligarhului Vladimir Plahotniuc are un nou proprietar.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 09:04

DOCUMENTE BOMBĂ /// Viorel Morari ar fi pornit URMĂRIREA PENALĂ împotriva „Exclusiv Media” fondată de Furculiță, un apropiat de-a lui Igor Dodon (ZDG.MD)

DOCUMENTE BOMBĂ /// Viorel Morari ar fi pornit URMĂRIREA PENALĂ împotriva „Exclusiv Media” fondată de Furculiță, un apropiat de-a lui Igor Dodon (ZDG.MD)

Procesul penal pe faptul unei eventuale finanțări din exterior a PSRM a fost conexat la cauza penală pe faptul spălării banilor în proporții deosebit de mari cu implicarea „Exclusiv Media”, al cărei fondator este deputatul socialist Corneliu Furculiță. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 08:43

EVENIMENT /// Moldovan Design Week

EVENIMENT /// Moldovan Design Week

Rezervă-ți un loc la MDW 2020.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 08:35

Carnea printată 3D pe care nu o deosebești de cea reală

Carnea printată 3D pe care nu o deosebești de cea reală

Într-un context tot mai schimbător din punct de vedere climatic, industria alimentară caută soluții. Carnea printată 3D ar putea fi una dintre ele. Îți spuneam, recent, de carnea artificială, creată în laborator, cea care începe să câștige teren și care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 08:27

Cine ești când bei și cum ți se schimbă personalitatea

Cine ești când bei și cum ți se schimbă personalitatea

Oamenii de știință sunt fascinați de mult timp de efectul băuturilor alcoolice asupra organismului uman și, mai ales, asupra personalității. Cât de mult te schimbădouă pahare de vin sau trei pahare de whiskey. Mulți oameni beau un pahar ca să prindă curaj, înainte...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 08:20

Cum va fi vremea în 7 ZILE. Prognoza meteo - FOTO

Cum va fi vremea în 7 ZILE. Prognoza meteo - FOTO

Potrivit meteorologilor se prevede cer variabil, fara precipitatii. Presiunea atmosferica va fi inalta. In cursul noptii, in nord se asteapta -6 grade, ziua termometrele vor indica 3 grade.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 08:10

FOTO/ Cei 11 cetățeni ucraineni, decedați în urma prăbușirii avionului lângă Teheran, au fost repatriați în Ucraina

FOTO/ Cei 11 cetățeni ucraineni, decedați în urma prăbușirii avionului lângă Teheran, au fost repatriați în Ucraina

Corpurile celor 11 cetățeni ucraineni, 9 membri ai echipajului și 2 pasageri, care au murit în momentul în care un avion de pasageri a fost doborât de două rachete în Iran, ,,s-au întors acasă”. Sute de oameni, inclusiv angajați ai aeroportului din Kiev,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 07:55

NOI REGULI la înscrierea pentru proba practică la examenul auto - FOTO

NOI REGULI la înscrierea pentru proba practică la examenul auto - FOTO

Candidații pentru a primi permisul de conducere semnalează noi probleme la programarea online pentru examenul practic la șoferie. Chiar și la programarea urgentă, costul căreia este, potrivit site-ului ASP, 300 de lei, candidații întâlnesc probleme, unii primesc eroare atunci...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 07:43

CUTREMUR VIOLENT: 6,2 grade pe scara Richter

CUTREMUR VIOLENT: 6,2 grade pe scara Richter

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 grade pe scara Richter s-a produs, duminică, în Indonezia.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Ianuarie 2020, ora: 07:39

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 20 IANUARIE 2020. SĂGETĂTORII SE MOBILIZEAZĂ EXCEPȚIONAL

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 20 IANUARIE 2020. SĂGETĂTORII SE MOBILIZEAZĂ EXCEPȚIONAL

Horoscopul zilei de 20 ianuarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 ianuarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Ianuarie 2020, ora: 07:38

Detalii tulburătoare în cazul crimei din ORHEI. Copilul de 12 ani a fost ucis pentru o platformă XBOX

Detalii tulburătoare în cazul crimei din ORHEI. Copilul de 12 ani a fost ucis pentru o platformă XBOX

Au apărut noi detalii despre odioasa crimă care a avut loc ieri, 18 ianuarie, la Orhei, unde un minor l-a asasinat pe altul. Oamenii legii au stabilit identitatea victimei. Acesta s-a dovedit un copil în vârstă de 12 ani. Suspectul, un alt copil de 14 ani, inițial le-a spus...

( ) Citeşte tot articolul

Sport 20 Ianuarie 2020, ora: 05:53

Simona Halep a revenit pe locul 3 WTA, luni, în chiar prima zi a turneului de Mare Şlem din Australia. Constănţeanca a făcut din nou rocadă cu Naomi Osaka, japoneza coborând pe poziţia a patra.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)