Atenție la INTOXICAȚII alimentare! În timpul verii, numărul lor crește considerabil

publicat în Social pe 27 Iunie 2013, 06:16

Perioada estivală este timpul în care, din ce în ce mai mulți oameni ajung la spital cu intoxicații, întrucât, potrivit specialiștilor, vremea caldă este asociată cu consumul de produse necalitative.  

Totuși, conform datelor Centrului de Sănătate Publică din Chișinău (CPS), săptămâna trecută au fost înregistrate 165 de cazuri de boli diareice acute, cu 78 mai puține decât în perioada similară a anului trecut. 

De la începutul anului, numărul cazurilor de îmbolnăvire, provocate de bolile diareice acute, este în scădere cu până la 25 la sută în Chişinău, conform Silviei Plămădeală, șeful serviciului de presă al CPS. „Până acum, au fost înregistrate 1870 cazuri de boli diareice acute, în timp ce în perioada similară a anului precedent au fost confirmate peste 2300 de cazuri”, a menționat Plămădeală.

Medicii afirmă că, de cele mai multe ori, oamenii fac intoxicații din cauza neglijenței cerinţelor sanitare, la prepararea sau păstrarea produselor alimentare. „Mulți nu dau atenție la termenul de valabilitate și, de asemenea, nici alimentele nu sunt păstrate sau preparate corect. Respectiv, toate acestea duc la intoxicații. În timpul verii, cele mai periculoase produse sunt ouăle, produsele lactate şi carnea”, a subliniat Larisa Apostolova, șeful secției epidemiologie generală a maladiilor transmisibile din cadrul CPS. Potrivit ei, muştele, gândacii şi rozătoarele sunt principalele surse de contaminare a produselor alimentare și trebuie să fim mai precauți în ceea ce privește igiena produselor alimentelor.

„Înainte de prepararea mâncării, trebuie să vă spălați pe mâni, dar și legumele şi fructele. În afară de aceasta, trebuie să aveți grijă de produsele ușor alterabile și, desigur, evitați procurarea produselor alimentare în locurile neautorizate”, a subliniat Larisa Apostolova.

Potrivit doctorilor, dacă simptomele sunt minore, vă puteți trata în condiții casnice, însă dacă acestea persistă mai mult de două zile, adresați-vă specialiștilor.

Viorica Șterbet, șeful serviciului relații cu publicul al Agenției pentru Protecția Consumatorilor (APC), afirmă că oamenii, după ce au s-au intoxicat, își caută dreptatea la APC. „Anul acesta nu am primit nicio plângere, însă anul trecut au venit doi oameni cu un tort și prăjituri expirate. Cazurile au fost redirecționate către Centrul de Sănătate Publică din Chișinău, iar acolo au fost luate măsurile necesare”, a menționat Viorica Șterbet.

Consumarea alimentelor care pot duce la intoxicații alimentare:

- consumul unor alimente sau băuturi nepasteurizate;
- consumul cărnii insuficient preparate, pește sau pui infestat;
- consumul unor alimente sau băuturi contaminate odată cu procesarea sau prepararea lor;
- călătoriile sau vacanțele în țări în curs de dezvoltare;
- persoanele care lucrează în abatoare, pescarii sau în domeniul sanitar.

Consultați medicul de urgență în caz de:

- diaree severă;
- slăbiciune musculară;
- amețeală și cefalee;
- durere abdominală intensă, sau durere abdominală care se intensifică la mers;
- semne de deshidratare severă;
- anuria (lipsa urinei) mai mult de 8 ore;
- piele uscată cu pliu cutanat persistent;
- hipotensiune arterială sau tendința la leșin;
- bătăi rapide a inimii.

Totodată trebuie să cunoaștem că simptomele intoxicației alimentare diferă în funcție de agentul patogen implicat, astfel:

- botulismul: va provoca paralizie nervoasă și musculară, vedere dublă;
- toxoplasmoza: inflamația ganglionilor limfatici, dureri musculare;
- listerioza: febră, dureri musculare, diaree, greață, confuzie, durere de cap, înțepenirea cefei;
- salmoneloza: diaree severă.