Actualitate

Atentat terorist de Hramul Chisinaului

Miercurea trecuta, 55 de persoane au fost ranite de o grenada care a explodat in mijlocul multimii prezente la concertul lui Stefan Banica jr. din Piata Marii Adunari Nationale la Hramul orasului. Atat ministrul de Interne, Victor Catan, cat si procurorul general, Valeriu Zubco, vorbesc despre un atentat terorist.

Explozia s-a produs pe la 22.05, in spatele Arcului de Triumf, iar martorii povestesc cum un tanar, de aproximativ 26 de ani, imbracat in negru, a alergat prin multime cu un pistol in mana. A impuscat o data, dupa care a aruncat ceva. Deocamdata, insa, nu exista niciun suspect. Viata tuturor celor care au avut de suferit este in afara oricarui pericol, multi fiind externati dupa primirea ingrijirilor medicale. 12 persoane au fost internate in spital cu leziuni corporale usoare, trei – cu leziuni de gravitate medie, iar sapte persoane au fost supuse unor interventii chirurgicale. Potrivit medicilor, cei mai multi pacienti au plagi la maini si la picioare, de la schije, iar doua dintre victime au fost ranite in abdomen. „La momentul de fata se intreprind masuri de urmarire penala si operative de investigatie”, a spus Victor Catan. „Prima versiune a fost tentativa de omor. Ulterior, am inteles ca a fost o incercare de a intimida populatia, de aceea am initiat o ancheta privind actul de terorism. (…) Nu poate fi vorba de neglijenta. Ma indoiesc ca cineva a venit pur si simplu cu o grenada in centru”, a declarat joi, in cadrul unei conferinte de presa comune,Valeriu Zubco. „Aceasta versiune este si mai probabila, avand in vedere ca joi dimineata, in anticamera prim-ministrului, au fost inregistrate doua apeluri telefonice cu amenintare fizica”, a adaugat ministrul Catan.

„Procuratura a initiat un dosar penal, iar MAI incearca sa stabileasca vinovatii. Din grupul de lucru care ancheteaza cazul fac parte si colaboratori SIS. Au fost deja interogati martorii si victimele. Ne adresam cetatenilor pentru ajutor, daca au informatii sau imagini video sa ni le ofere pentru a identifica persoanele responsabile de acest act barbar”, a mai spus Catan. Factorii responsabili sustin ca este vorba de o grenada ofensiva de tip RG-42, care cantareste aproximativ jumatate de kilogram si are o raza de actiune de 20 de metri.

Primarul capitalei, Dorin Chirtoaca, sustine ca manifestatiile nu au fost intrerupte, pentru a nu crea panica. Astfel, Stefan Banica jr. si-a continuat recitalul pe scena inca o jumatate de ora dupa producerea exploziei. Totusi, concertul a fost sistat inainte ca programul sa fie epuizat, la solicitarea politiei. Trei martori au povestit ca erau langa un gratar cand au auzit explozia chiar in spatele lor. „Baietii duceau fete in brate si alergau spre ambulante. Am vazut mai multi raniti, sange. Politia a reactionat in cateva secunde”, spun ei, citati de Stirea Zilei. Potrivit ministrului Catan, in centrul capitalei au fost cateva mii de politisti, dar ei nu aveau cum sa-i verifice pe toti cei prezenti. De aceea, oficialul spune ca va cere administratiilor publice locale sa organizeze astfel de manifestari doar pe stadioane. Dorin Chirtoaca a mentionat ca este o situatie grava, cand o grenada explodeaza in centrul capitalei. „Lucrurile acestea urmeaza a fi bine investigate si de clarificat cine si cu ce se joaca in municipiul Chisinau, in R. Moldova”, a spus el.

Victor Catan: „Sunt departe de gandul ca unele forte politice ar fi capabile de asemenea acte de terorism, dar stiu sigur ca sunt anumite forte interesate de destabilizarea situatiei si nemultumite de cursul luat de noua guvernare”.

Valeriu Zubco: „Initial, vroiam sa examinam si versiunea unui omor premeditat. Dar am luat in considerare toate faptele si am inteles ca se urmareste amenintarea populatiei si a actualei guvernari”.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *