Bună Dimineața

Atenţie poliţiei – familia Mocreac este terorizată!

Avertismentul s-a repetat şi în alte nopţi. Necunoscutul nu vorbeşte, nu trage de uşă, nu intră în casă. Tace ca un cioclu, tace ca o ameninţare fatală! Iar prin tăcere, sporeşte frica tuturor sufletelor vii din casă. La auzul acestor sunete, Elena Mocreac se teme să deschidă uşa, se teme să deschidă şi gura… Din relatarea colegilor noştri de la Jurnal, care au vizitat-o ulterior, reiese că femeia se eschivează deja să discute şi cu presa. Îi este frică şi pentru cealaltă fiică a ei, Lenuţa…

Eu înţeleg că alegerile s-au terminat şi au biruit ai noştri. Dar asta nu înseamnă deloc că o biată femeie, din al cărei curaj cineva a tras foloase politice, trebuie acum uitată. Ceea ce se întâmplă noaptea în curtea casei familiei Mocreac ar trebui să-i pună pe jar pe toţi poliţiştii din Moldova. Deoarece femeia aceasta şi copiii săi au nevoie de protecţie. De pază permanentă şi necondiţionată din banii statului! Pentru că, prin curajul de care a dat dovadă, această familie a contribuit la salvarea Chişinăului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *