Astăzi 8 August 2020, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 11:42
Abonamente

Actualitate 27 Decembrie 2018, ora 08:47

Așteptând lebăda neagră. Cum va arăta lumea în 2019?

Marime Font

De la o criză la alta, de la o amenințare la alta, de la o nesiguranță la alta, trăim captivi într-o lume care așteaptă derutată, agresivă, confuză și anxioasă venirea lebedei negre;

Puncte cheie:

Nu știm dacă aceasta va veni în 2019, 2020 sau 2021, dar așteptarea lebedei negre devine ea însăși caracteristica apăsătoare a unei lumi instabile, nesigure și extrem de volatile, căreia oamenii nu îi mai pot înțelege, cu aparatul de cunoaștere de care dispun, direcția, semnificațiile și resorturile, și în care este tot mai greu să îți planifici viitorul personal, al familiei sau al organizației din care faci parte;

Loading...


Nu a existat conferință internațională în ultimii 5-7 ani, în sfera științelor sociale, la care îmi amintesc să fi participat și la care cel puțin un autor să nu fi adus în discuție teza lebedei negre, indiferent că cel care o menționa era specialist în relații internaționale, geopolitică, diplomație nucleară, științe economice/finanțe, științe politice, sociologie, politici de mediu, energie, sănătate publică etc. De la banalizarea așteptării lebedei negre până la isteria lebedei negre, nu mai este decât un pas;

Sentimentul apăsător al marii crize sau marelui eveniment neprevăzut, catastrofic, care va veni și va descătușa energiile negative acumulate este alimentat zilnic dinspre politică, dinspre presă și televiziuni, dinspre rețelele sociale, chiar și dinspre comunitatea științifică (economiști, politologi, experți în relații internaționale, în fizica pământului, meteorologi și climatologi, specialiști în probleme de sănătate, mediu etc.) și trebuie spus că nu luăm în considerare aici multitudinea de fake news, menite să producă în mod deliberat panică, prin falsificarea realităților și ipotezelor științifice, ci exclusiv știri și articole bazate pe munca de bună credință a tuturor branșelor de specialiști menționate mai sus;

Așteptarea lebedei negre devine astfel o paradigmă politică, de comunicare și de guvernanță, ba chiar științifică și comercială și chiar un mod de viață în sine, fiindcă, multiplicată prin sute și mii de mesaje la nivel mondial și regional, oamenii încep să trăiască inevitabil cu sentimentul dezastrului care se apropie. De la rating în mass-media la vânzări preventive și iluzorii de „siguranță” (aur, asigurări de viață sau de orice alt fel, armament etc.) cineva reușește întotdeauna să câștige de pe urma instrumentării acestei perspective care, pe fondul fiecărei problematici în parte, rămâne una plauzibilă;

Firește, nu este greu să îți dai seama că o criză economică majoră tot va veni la un moment dat, că un mare război tot se va întâmpla cândva, undeva, pentru că știm că toate lucrurile acestea sunt ciclice și se întâmplă periodic în istoria lumii, că un cutremur cu magnitudinea de peste șapte grade pe scara Richter tot va lovi într-o zi și așa mai departe, doar că nu știi dacă asta se va întâmpla la anul, peste 5, 10 sau 50 de ani, în timpul vieții tale sau după;

La finalul lui 2018, înscriindu-ne așadar și noi pe linia așteptării lebedei negre, să încercăm să identificăm care ar putea fi lebedele negre ale lui 2019 sau ale deceniului următor (2020-2030), cu precizarea că, metodologic și conceptual vorbind, aceste evenimente, odată ce ne-am gândit la ele, încetează să mai fie lebede negre în adevăratul sens al termenului, intrând pur și simplu în aria de acoperire a temerilor noastre mai mult sau mai puțin obișnuite:

1. O criză economică majoră, care să spulbere acumulările și relativa bunăstare din ultimii ani și să arunce Europa și lumea în haos (sunt deja numeroase prognoze în acest sens). Această criză ar putea porni fie din sectorul privat, ca în 2008, printr-o căderea masivă și de lungă durată a burselor și prin oprirea creditării bancare și a investițiilor, fie din sectorul public, prin acumularea unor datorii care să devină la un moment dat nesustenabile (cazul Greciei dar la scară mult mai mare);

2. Un război convențional devastator, într-o anumită parte a lumii (Coreea de Nord, Marea Chinei de Est sau Marea Chinei de Sud[1], Orientul Mijlociu/Iran, Ucraina etc.), produs prin explozia unor tensiuni mai vechi, dintr-un calcul strategic eronat sau pur și simplu dintr-o greșeală militară, care să antreneze forțe de distrugere importante și să genereze multe victime și pagube pe scară largă. Războiul hibrid, care este deja în curs de desfășurare de câțiva ani, nici nu mai este pus la socoteală în acest context;

3. O revoluție a nemulțumiților (deja a fost identificată ca posibilitate „revoluția vestelor galbene” din Franța, care se va extinde în vestul și estul Europei, va coagula la un moment dat un mesaj politic anti-sistem etc.), care să arunce în aer ordinea socială și modelul statului bunăstării de tip occidental, pe motivul scăderii nivelului de satisfacție economico-socială sau, dimpotrivă, al creșterii exagerate a pretențiilor oamenilor;

4. Destrămarea Uniunii Europene, din cauza dezacordurilor crescânde privind politicile comune și interesele statelor naționale, care să se producă eventual prin multiplicarea unor nefericite referendumuri de tipul Brexitului sau prin blocarea procesului decizional în Consiliul UE sau Parlamentul European, după alegerile din 23-26 mai anul viitor;

5. Ruperea relației strategice transatlantice și decredibilizarea NATO, care ar desființa practic conceptul clasic al Occidentului și ar lăsa din nou Europa Centrală și de Est descoperită, cu riscul competiției pentru influență regională din partea Marilor Puteri non-occidentale (Rusia și China);

6. Un război civil bazat pe ură puternică și pe falii create între grupuri mari populaționale din diferite societăți, inclusiv în Statele Unite dar și în societăți subdezvoltate de pe alte continente (polarizare ideologică, rasială, religioasă, etnică etc.);

7. criză internă majoră a Chinei, pornită de la cauze economice sau sociale, care să producă implozia sistemului mixt comunist-capitalist și să reverse asupra întregii lumi o undă de șoc economică de proporții uriașe;

8. Prăbușirea democrațiilor și revenirea la regimuri autoritare la început, apoi totalitare, cauzate de eșecul partidelor politice și de acumularea excesivă de putere în mâna unor grupuri restrânse, de factură iliberală, care exploatează temerile și frustrările oamenilor, acumulate în democrațiile liberale, și le propun soluții miraculoase;

9. Un atac terorist pe scară largă, de proporții catastrofice, comparabile cu cele din 9/11;

10. O pandemie ucigătoare, greu de stopat, pornită de la un virus necunoscut sau de la o tulpină modificată natural sau experimental (cinematografia americană abundă de aproape două decenii în astfel de scenarii apocaliptice);

11. O schimbare climatică de natură să genereze consecințe imense asupra vieții pe Terra (evident, este vorba de un fenomen care s-ar derula de-a lungul mai multor decenii);

12. Falimentul sistemelor de pensii, dat de dezechilibrele socio-demografice tot mai grave din țările dezvoltate, produse prin îmbătrânirea populației și creșterea deficitului bugetelor de pensii, care ar putea arunca în viitor o generație întreagă în sărăcie (cea activă astăzi pe piața muncii, atunci când va ajunge la vârsta pensiei);

13. De la o regiune la alta a lumii, mai sunt menționate riscuri de cutremure majore, incendii, inundații, secetă prelungită, tsunami etc., cu efecte poate nu decisive la nivel global dar extrem de dureroase pe plan local și național, despre care se vorbește intens și se fac oricum mult mai multe știri în mass-media decât cu o jumătate de secol în urmă, ceea ce amplifică starea de spirit negativă din societate.

*

Pentru a fi considerat lebădă neagră, potrivit teoriei lui Nassim Taleb, un eveniment trebuie să întrunească simultan următoarele caracteristici: să fie rar, să fie neprevăzut (deci un eveniment improbabil), să aibă un impact major și să nu poată fi explicat decât după producerea lui. Bunăoară, o eclipsă totală de soare, deși foarte rară pentru fiecare loc în parte de pe Pământ, nu este o lebădă neagră. Nici o simplă cădere a burselor sau falimentul unei companii nu este neapărat o lebădă neagră. În schimb, atacurile teroriste de la 9 septembrie 2001, criza financiară globală izbucnită în 2008, anexarea Crimeei în martie 2014 sau Brexitul din iunie 2016 întrunesc aceste condiții, fiind nu doar neprevăzute cu foarte puțină vreme înainte de producere dar având și consecințe substanțiale asupra politicilor și sistemului internațional.

De câțiva ani, aproape nu există conferință internațională la care să fi participat, în care cineva să nu fi adus în discuție perspectiva „lebedei negre”. Astfel, din domeniul extraordinarului, al unui eveniment epocal și crucial, teza lebedei negre tinde să devină un loc comun, să se banalizeze ca așteptare, ca predicție, să creeze un sentiment apăsător că ceva important urmează să se întâmple, care ne va schimba viețile și va da un cu totul alt curs lumii. Evenimentul poate că nu se întâmplă dar așteptarea acestuia este în sine o paradigmă care schimbă viziunea asupra lumii și, mai important decât atât, schimbă starea de spirit a oamenilor și deteriorează treptat atmosfera din politică, economie și societate.

În ramuri științifice precum relațiile internaționale, științele economice, științele politice etc., în fond în tot ceea ce ține de sfera mai largă a științelor sociale, conceptul lebedei negre s-a impus treptat după 2007, anul publicării primei ediții a cărții lui Nassim Nicholas Taleb The Black Swan: The Impact of Highly Improbable[2], în care se vorbește despre evenimente extrem de rare, neprevăzute, cu impact/consecințe majore asupra politicii, economiei și societății, care nu pot fi explicate decât după producerea lor. Înainte de descoperirea lebedelor negre în Australia, lumea credea că toate lebedele sunt albe. Metafora este simplă și puternică. Ceea ce, din păcate, a fost deturnat sau distorsionat de-a lungul timpului a fost caracterul lebedei negre. Dacă la început Nassim Taleb lăsa posibilitatea ca lebăda neagră să aibă un caracter negativ sau pozitiv, interpretările ulterioare au dat exclusiv o dimensiune negativă, catastrofică, acestui eveniment neprevăzut iar înțelegerea s-a generalizat în acest sens. În interpretarea originară a lui Nassim Taleb, annus mirabilis 1989 ar fi fost cu siguranță o lebădă neagră cu impact pozitiv asupra Europei. În prezent însă, atunci când vorbim despre apariția unei lebede negre în economie sau în politica internațională, nimeni nu (mai) are în vedere un eveniment pozitiv.

Întrebarea pe care ne-o punem astăzi este în ce măsură așteptarea prelungită și insistentă a lebedei negre poate ajunge să o genereze în realitate? De exemplu, după 1912-1913, către finalul La Belle Époque, toată lumea vorbea în Europa despre războiul care va veni, deși economia era în creștere, artele și cultura înfloreau, știința și tehnologia se dezvoltau, infrastructura se moderniza (să exemplificăm doar căile ferate), medicina făcea progrese iar oamenii trăiau mai bine ca oricând în istorie. Dar așteptarea războiului a creat până la urmă războiul, așa încât imediat după atentatul de la Sarajevo, din 28 iunie 1914, declanșarea războiului a părut tuturor evenimentul firesc, mult așteptat, care a descărcat (dar cu ce preț?) tensiunile acumulate pe continent.

Tot astfel, dacă vorbim zilnic despre apropierea crizei economice, până la urmă investitorii și bursele nu o vor transforma oare într-o profeție împlinită? Dacă tot vorbim de prăbușirea Uniunii Europene, oare acest lucru nu devine în sine o forță care acționează în acest sens, pentru a se autovalida? Dacă vorbim de declinul democrației ani la rând, până la urmă oamenii nu vor ajunge instinctiv să creadă că acesta este sensul lucrurilor și își vor preda de bună voie libertățile și drepturile în mâinile unui regim autoritar sau totalitar?

Suntem în fața unei dileme. Nu pledez pentru evitarea analizelor realiste, nicidecum. Nu spun că pericolele și amenințările existente nu trebuie identificate și dezbătute public, dimpotrivă. Dar pot să observ că multiplicarea exponențială a știrilor negative (înțeleg că sunt cele care fac rating), unele fără nicio fundamentare științifică, doar speculative, pe toate tipurile de canale de comunicare existente, unele cu o oarecare cenzură a credibilității (televiziunile, să zicem) dar altele fără absolut niciun control al calității informației (rețelele sociale), au crescut agresivitatea în toate societățile și au indus treptat o stare de spirit decepționată, anxioasă, pesimistă, în care oamenii se așteaptă mai degrabă la întâmplări negative decât pozitive în politică sau economie.

Știrile negative prevalează în fața celor pozitive. Sunt mai puternice și mai atractive. În lume se întâmplă, desigur, și multe lucruri bune. Dar, în oglindă, o lebădă neagră este mult mai mediatizată decât una albă. O scădere cu 5% a indicelui Dow Jones provoacă un impact mediatic incomparabil mai mare față de creșterea tot cu 5% a aceluiași indice bursier. La fel, în politică. Putin a ajuns să fie desemnat de diferite reviste occidentale „cel mai puternic om din lume” și și-a creat aura de lider al momentului prin multitudinea de amenințări la care recurge, precum „Occidentul ar trebui să trateze cu seriozitate amenințarea unui război nuclear”, „țările care găzduiesc elemente ale scutului american antirachetă au devenit ținte ale noastre” sau după gesturi precum anexarea Crimeei, războiul secesionist din Ucraina, amestecul în alegerile din anumite democrații liberale etc. De președintele Indiei, o țară cu o populație de aproape 10 ori mai mare decât Rusia, cu un PIB aproape dublu și tot putere nucleară, dar care nu amenință Occidentul, aproape că nu a auzit nimeni.

De asemenea, putem ușor observa că atitudinile radicale, extremiste, au găsit în spațiul online și al rețelelor sociale cel mai bun mediu de cultură. Acolo unde cuvintele trebuie să fie puține și tari și unde lumea nu are timp de argumentări complexe, cei care au impact maxim sunt cei care utilizează esențele cele mai tari ale mesajelor și care apelează la ultrasimplificări, nu la nuanțe, explicații pe larg și tonuri moderate. Majoritatea radicalizărilor (de orice fel, ideologice, religioase sau politice) s-au produs în ultimii ani în mediul online. Nimeni sau, în orice caz, foarte puțini s-au radicalizat citind cărți sau mergând la bibliotecă. Spus simplu, canalele de comunicare predominante ale lumii actuale sunt setate pentru prevalența știrilor negative, pentru promovarea agresiunii și violenței de toate tipurile, pentru informația care prezintă o amenințare.

Din „lebedele negre” enunțate în punctajul inițial, nu spunem neapărat că ne așteptăm ca una sau alta dintre ele să apară în 2019 sau în deceniul care va urma, 2020-2029. Nu putem spune însă nici contrariul, anume că niciuna dintre ele nu va apărea pe termen scurt sau mediu. Majoritatea evenimentelor, proceselor și fenomenelor menționate au într-adevăr un grad mic de probabilitate pe termen scurt, dar sunt totuși teoretic posibile. Iar posibilitatea în sine ca unul sau altul să se producă apasă tot mai greu asupra noastră ca indivizi și a societăților din care facem parte. În plus, se pare că a face din apariția lebedei negre o afacere, o industrie sau o politică în sine, modificând în sens negativ starea de spirit a oamenilor și crescând indirect violența în societate, a devenit un loc comun, adică o lebădă albă.

Ceea ce știm este că o criză economică va lovi cu certitudine, dar nu știm când. Un mare război se va produce la un moment dat, dar nu știm când. O catastrofă naturală se poate întâmpla oricând. Condițiile de viață din jurul nostru au devenit nesigure, instabile, volatile, amenințătoare. Lumea în care trăim își comunică intens anxietățile. Unii profită de nisipurile mișcătoare și vând soluții radicale, extremiste, la aceste temeri iar alții le cumpără prea ușor, din ignoranță, derută sau disperare. Cel mai clar vedem acest fenomen al cercului vicios în alegeri. O criză sau o temere produce, la urne, premisa viitoarei crize, mai grave de obicei decât precedenta. Brexitul este un exemplu perfect. Asistăm la o spirală a crizelor și așteptărilor unor crize și mai mari. Se acumulează energii negative, tensiuni, disfuncționalități în economie și în politica internațională. Unele sunt ideologice, altele sunt structurale, obiective. Vânzătorii de iluzii apar imediat și oferă pe piața electorală soluții facile, populiste, care se vor dovedi ulterior că au creat probleme și mai mari decât cele pe care pretindeau că le rezolvă.

Toți am citit măcar o dată sau am auzit în jurul nostru spunându-se că ceva important o să se întâmple la un moment dat, care o să schimbe cursul lucrurilor, de exemplu în Uniunea Europeană. Că „așa nu se mai poate”. Asta înseamnă să trăim deja în așteptarea lebedei negre, în umbra ei. S-ar putea ca lebăda neagră să apară anul viitor, peste câțiva ani sau, la nivelul acestei generații, niciodată. Dar simpla ei așteptare înseamnă că ea contează, că ne influențează gândurile și starea de spirit, că poate să schimbe comportamente și atitudini doar prin caracterul ei virtual. Oare ne vom trăi restul vieții în așteptarea lebedei negre?

NOTE

_____________________

[1] https://thediplomat.com/2018/05/chinas-pursuit-of-power-in-asian-seas/
[2] https://www.nytimes.com/2007/04/22/books/chapters/0422-1st-tale.html

Valentin Naumescu
contributors.ro 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Culinar.md 8 August 2020, ora: 11:42

Cum faci cele mai bune CHIFTELUŢE din carne. Ingredientul secret care dă tot gustul

Cum faci cele mai bune CHIFTELUŢE din carne. Ingredientul secret care dă tot gustul

Se ştie, fiecare bunică are propria reţetă de chifteluţe… Unele înmoaie pâinea în lapte, altele folosesc un amestec de ierburi aromatice numai de ele ştiut, altele, ceva mai îndrăzneţe, combină diverse tipuri de carne pentru a căpăta o textură perfectă....

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 8 August 2020, ora: 11:41

Vânăta - ajută la optimizarea funcțiilor hepatice și protejează sănătatea inimii

Vânăta - ajută la optimizarea funcțiilor hepatice și protejează sănătatea inimii

Pe lângă faptul că este un aliat de nădejde în curele de slăbire, vânăta ajută la optimizarea funcțiilor hepatice și protejează sănătatea inimii. În mod interesant, vânata a fost considerată mult timp un aliment toxic. Acest lucru se datorează...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 8 August 2020, ora: 11:39

China, Rusia și Iranul încearcă să influențeze alegerile prezidențiale din SUA

China, Rusia și Iranul încearcă să influențeze alegerile prezidențiale din SUA

China, Rusia și Iran încearcă să înfluențeze alegerile din Statele Unite în funcție de propriile interese, avertizează serviciile americane de informații, potrivit CNN.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 8 August 2020, ora: 11:31

VIDEO: Mai multe femei au fost surprinse când fură pavajul unei străzi din Chişinău şi îl urcă într-o maşină de lux

VIDEO:  Mai multe femei au fost surprinse când fură pavajul unei străzi din Chişinău şi îl urcă într-o maşină de lux

 Patru femei au fost filmate când fură plăci din pavajul unei străzi din Chişinău și le pun într-un autoturism de lux. Primarul Ion Ceban a cerut ca persoanele să fie identificate imediat şi a insistat ca imaginile cu cetăţeni care fură bunuri de pe stradă să fie...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 8 August 2020, ora: 09:28

Piscinele se DESCHID de la 10 august. Ce reguli trebuie respectate

Piscinele se DESCHID de la 10 august. Ce reguli trebuie respectate

Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică s-a întrunit astăzi în ședință. Ca urmare a analizei situației epidemiologice actuale, precum și a evaluării nivelului de respectare a măsurilor de sănătate publică, membrii CNESP au decis că,...

( ) Citeşte tot articolul

Externe 8 August 2020, ora: 09:25

VIDEO: Un avion al Air India s-a rupt în două la aterizare; cel puţin 14 MORȚI şi 15 răniţi grav

VIDEO: Un avion al Air India s-a rupt în două la aterizare; cel puţin 14 MORȚI şi 15 răniţi grav

Cel puţin 14 oameni au murit şi 15 sunt răniţi grav după ce un avion al Air India care transporta 191 de pasageri şi membri ai echipajului a părăsit pista la aterizarea pe aeroportul din Kozhikode, în vestul Indiei, şi s-a rupt în două, a anunţat poliţia, citată de AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 8 August 2020, ora: 09:16

Avertizare meteo de CANICULĂ. Ce temperaturi se vor atinge astăzi

Avertizare meteo de CANICULĂ. Ce temperaturi se vor atinge astăzi

 Încă o zi toridă ne așteaptă astăzi, cu maxime de 33 de grade în nord și de 35 de grade în sud. Vântul va fi destul de vioi și ne va ajuta să facem față arțiței. Două avertizări meteorologice de tip Cod Galben sunt în vigoare în Republica...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 8 August 2020, ora: 09:05

Horoscopul zilei de azi SÂMBĂTĂ 8 AUGUST 2020. Cum te influențează Portalul Leului azi?

Horoscopul zilei de azi SÂMBĂTĂ 8 AUGUST 2020. Cum te influențează Portalul Leului azi?

 Ultimele zile au fost marcate de evenimente astrale importante. Mercur a intrat in Leu, Venus a intrat in Rac. Si nici ziua de azi nu este una obisnuita. Azi se deschide Portalul Leului, poarta care face legatura intre lumea fizica si lumea spirituala. In plus, Luna este in Berbec si este...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 7 August 2020, ora: 11:25

MOLDOVA - ÎN IZOLARE ABSOLUTĂ! Cozi imense la vama Leușeni: Zeci de moldoveni sunt întorși din drum la frontiera română / VIDEO

MOLDOVA - ÎN IZOLARE ABSOLUTĂ! Cozi imense la vama Leușeni: Zeci de moldoveni sunt întorși din drum la frontiera română / VIDEO

Zeci de moldoveni au format cozi imense la vama Leușeni și frontierele române, încercând să ajungă în mai multe state din Uniunea Europeană pe timp de pandemie. Chiar dacă la frontiera Republicii Moldova acestora le este permis să treacă prezentând doar...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 7 August 2020, ora: 09:34

opinie Sergiu Litvinenco: „Dodon pregătește fraudarea masivă a alegerilor și prin intermediul pădurarilor”

Sergiu Litvinenco: „Dodon pregătește fraudarea masivă a alegerilor și prin intermediul pădurarilor”

„Dodon este dispus să folosească toate metodele pentru fraudarea alegerilor. E clar și de ce – fără fraudă nu are nicio șansă să rămână în funcție; iar dacă pierde puterea, e doar un pas până la pierderea libertății”, scrie pe FB deputatul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 7 August 2020, ora: 08:54

Programul prin care românii își pot eficientiza energetic locuințele începe din 15 septembrie. Ce pot face cu cei 15.000 de euro de la stat

Programul prin care românii își pot eficientiza energetic locuințele începe din 15 septembrie. Ce pot face cu cei 15.000 de euro de la stat

Programul "Casa Eficientă Energetic" pentru persoane fizice va debuta pe data de 15 septembrie 2020, iar proprietarii de case din România pot depune cereri de finanţare pentru a primi până la 15.000 de euro, a anunţat ministrul Mediului, Costel Alexe.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 7 August 2020, ora: 07:58

LIBAN / Gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor antiguvernamentali la Beirut

LIBAN / Gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor antiguvernamentali la Beirut

 Forţele de ordine libaneze au folosit gaze lacrimogene joi seară pentru a dispersa zeci de manifestanţi care protestau după explozia masivă mortală din portul Beirut în această săptămână, devenită un simbol al incompetenţei şi corupţiei autorităţilor, informează...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 7 August 2020, ora: 07:55

Cum au reuşit ostaşii români, după un an de pierderi masive, să revină miraculos pentru a câştiga cea mai importantă bătălie din Primul Război Mondial

Cum au reuşit ostaşii români, după un an de pierderi masive, să revină miraculos pentru a câştiga cea mai importantă bătălie din Primul Război Mondial

Pe 6 august s-au împlinit 103 ani de la cea mai importantă operaţiune militară desfăşurată de Armata Română în timpul Primului Război Mondial.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 7 August 2020, ora: 07:52

Un nou record NEGATIV: 406 noi cazuri de COVID-19, după prelucrarea a 2254 de teste

Un nou record NEGATIV: 406 noi cazuri de COVID-19, după prelucrarea a 2254 de teste

 Alte 406 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate ieri în Republica Moldova, dintre care 5 în Transnistria. Numărul total de cazuri în Transnistria- 1585. Din numărul total de cazuri, 5 sunt de import (Turcia-2, România-2, Portugalia-1). 

( ) Citeşte tot articolul

Politică 7 August 2020, ora: 07:42

Ambasadorul Franței, solidar cu afirmațiile lui Michalko privind frauda bancară. Diplomatul amintește de angajamentul R. Moldova față de UE

Ambasadorul Franței, solidar cu afirmațiile lui Michalko privind frauda bancară. Diplomatul amintește de angajamentul R. Moldova față de UE

Ambasadorul Franței este pe deplin solidar cu afirmațiile Excelenței Sale Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova. Mesajul postat pe pagina misiunii țin de procedurile judiciare referitoare la fraudele bancare masive în Moldova, la care s-a referit și ambasadorul...

( ) Citeşte tot articolul

Externe 7 August 2020, ora: 07:42

Anglia reimpune carantina pentru persoanele care vin din Belgia, Andorra sau Bahamas

Anglia reimpune carantina pentru persoanele care vin din Belgia, Andorra sau Bahamas

 Ministerul Transporturilor din Marea Britanie a anunţat joi că persoanele care vin din Belgia, Andorra sau Bahamas vor fi din nou supuse carantinei începând de sâmbătă, măsură luată din cauza unei ''creşteri semnificative'' a cazurilor de infectare cu noul...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 7 August 2020, ora: 07:40

Horoscopul zilei de azi VINERI 7 AUGUST 2020. Cum te simți cu Venus în Rac?

Horoscopul zilei de azi VINERI 7 AUGUST 2020. Cum te simți cu Venus în Rac?

 Venus intra in Rac si este timpul sa celebrezi valorile de familie. Venus in Rac are nevoie de imbratisari de la oamenii dragi. Venus in Rac are nevoie de frumusete, de romantism, de timp petrecut cu familia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 7 August 2020, ora: 07:22

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko? Foto: simbol

Duminică, 8 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată – alegeri prezidențiale în Republica Belarus, fostă republică sovietică condusă în ultimii 26 de ani de Aleksandr Lukașenko, pe care media occidentală îl numește ultimul...

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 7 August 2020, ora: 02:15

Fie că-ţi petreci zilele de vara acasă sau în aer liber, porumbul copt e un adevărat deliciu care se prepară uşor atât în propria bucătărie, cât şi pe grătar, la o ieşire la iarbă verde alături de prieteni.

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 7 August 2020, ora: 01:46

Coronavirus: Israelul va începe în octombrie testarea unui vaccin pe oameni

Coronavirus: Israelul va începe în octombrie testarea unui vaccin pe oameni

 Un institut israelian de cercetări medicale subordonat Ministerului Apărării intenţionează să înceapă în luna octombrie testele clinice pe oameni pentru un vaccin împotriva COVID-19, a declarat joi ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, potrivit Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 7 August 2020, ora: 00:10

Cum să prepari cea mai aromată cafea: trucuri și idei

Cum să prepari cea mai aromată cafea: trucuri și idei

 Nimic nu se compară, dis-de-dimineață, cu aroma intensă a unei cafele, care îți trezește simțurile și te încarcă de energie și de bună dispoziție. Tabiet, obicei sau motiv de întâlnire cu prietenii, băutul cafelei vine de pe tărâmuri arabe....

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 7 August 2020, ora: 00:07

Vlahii de pe culmile Alpilor. Urme românesti în Slovenia

Vlahii de pe culmile Alpilor. Urme românesti în Slovenia

- E o nebunie curată să crezi că vlahii au ajuns până în vârful Munţilor Alpi. Dar pe urmă gă­seşti pe hartă "Vârful Rodica", "Velika Planina" şi mergi acolo să vezi dacă este adevărat. Şi este! Primii locuitori ai Alpilor au fost...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 7 August 2020, ora: 00:06

Rusia, „duşmanul natural” al României. Rusia de azi, Uniunea Sovietică de ieri, Rusia dintotdeauna

Rusia, „duşmanul natural” al României. Rusia de azi, Uniunea Sovietică de ieri, Rusia dintotdeauna

Actualitatea lui... rămâne un clişeu dătător de dureri de măsele nu numai al redactării, dar şi al cercetării premergătoare unei publicări. Cum textele de referinţă ale Istoriei intelectuale a lumii au profunzimi de Groapa Marianelor sute de ani după ce-au văzut lumina...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)