Actualitate

Au vrut să treacă frontiera cu carte de identitate românească FALSIFICATĂ pentru a merge la lucru peste hotare

La sfârșitul săptămânii trecute, în punctul de trecere „Sculeni”, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat autocarul de rută regulată ”R.Moldova-Franța”. În timpul controlului de rigoare, polițiștii de frontieră au avut suspiciuni asupra a doi călători, care prezentau un comportament agitat. Astfel, inspectorii controlului de frontieră au luat decizia extinderii verificărilor.

În rezultat, la unul din tinerii suspecți, un moldovean de 26 de ani, locuitor al sat. Lopățica, r-nul Cahul, s-a depistat în borseta personală un permis de conducere, eliberat de autoritățile moldovenești, cu semne vădite de falsificare. La cel de-al doilea moldovean de 24 de ani, cu domiciliu în sat. Coșnița, r-nul Dubăsari, polițiștii de frontieră au depistat în buzunar o carte de identitate românească, care la fel prezenta mai multe elemente de falsificare.

În ambele cazuri, documentele au fost ridicate și transmise spre expertiză. Pe faptul celor depistate polițiștii de frontieră au pornit cauze penale pentru uz de fals în documente oficiale, în conformitate cu art.361, al.1 CP al RM. Persoanele documentate și-au continuat călătoria, fiindu-le autorizată trecerea frontierei de stat. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *