Actualitate

Austria a donat opt autospeciale pentru salvatorii din Republica Moldova

Potrivit IGSU 4 autospeciale de intervenție la incendii vor merge în localitățile Larga, Capacilia, Colibaș și Selemet, acolo unde autoritățile publice locale vor crea condiții de dezvoltare a posturilor voluntare de pompieri. În cadrul evenimentului de donare a tehnicii au participat: conducerea IGSU în frunte cu general – maior Mihail Harabagiu, ambasadorul Austriei în Republica Moldova, Excelența Sa, doamna Christine Freilinger, conducătorul echipei de voluntari din Austria, Hans Kohler, dar și reprezentanții autorităților publice locale. În cadrul ceremoniei, oficialii au menționat importanța colaborării dintre Republica Moldova și Austria în domeniul promovării și dezvoltării voluntariatului, dar și despre frumoasa cooperare între IGSU și voluntarii austrieci, care durează mai bine de 6 ani.

În baza programului de colaborare, voluntarii austrieci au reușit să aducă în Republica Moldova 38 de autospeciale de intervenții, care au suplinit baza tehnico materială a mai multor posturi de salvatori și pompieri din regiunile rurale ale țării. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI cooperează cu formațiune de voluntari din Austria de peste 6 ani, reușind să prea practici europene în domeniul promovării și dezvoltării voluntariatului în Republica Moldova.

Conform IGSU 4 autospeciale de intervenție merg în localitățile din țară, iar alte 4 vor fi gata să suplinească servantele de luptă a următoarelor posturi de salvatori care vor fi lansate în satele din Republica Moldova. Conform programului de consolidare a serviciului salvatori și pompieri în localitățile rurale, în țara noastră urmează să fie lansate până în anul 2020, peste 100 de stații.

La moment datorită IGSU și autorităților publice în Republica Moldova funcționează peste 40 de posturi de pompieri și salvatori cu implicarea persoanelor civile. Aceste servesc sursa prima de intervenție în caz de situații excepționale, până la venirea echipelor specializate.

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *