După căderea Uniunii Sovietice, noile state apărute în Asia Centrală, dar şi unele ţări din Asia, Africa sau America Latină, aflate în tranziţie politică, nu au atins mult speratul prag al democraţiei de tip occidental, punând bazele unor regimuri hibride, care îmbină democraţia şi autoritarianismul. Practic, aceste sisteme de guvernare s-au dezvoltat într-o zonă neagră, aflată între graniţa dintre democraţie şi autoritarianism, fiind denumite, în literatura de specialitate, drept regimuri autoritare competitive.

Acapararea sistemului birocratic, controlul tot mai puternic al mass-mediei sau limitarea unor drepturi cetăţeneşti sunt aspectele negative ale acestor sisteme. În acelaşi timp, în competitivitatea politică există opoziţia care, în ciuda presiunilor la care este supusă, are propria sa şansă de reuşită. Într-un regim democratic, lupta electorală ar fi fost egală, în ciuda unor mici avantaje precum clientelismul politic, de care poate dispune partidul de guvernământ. Iar într-un regim autoritar, rezultatul alegerilor nu ar fi contat, el fiind cu mult înainte stabilit.
Turcia, pentru că la ea am făcut referire la începutul acestui text, este un exemplu clar, care ce numește autoritarianism competitiv. Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP), care conduce ţara încă din 2002, a dus o luptă politică împotriva tuturor opozanţilor, de la sistemul militar la partide sau vechi aliaţi.

Intervenţia brutală a forţelor de ordine cu ocazia protestelor din 2013, numărul impresionant de jurnalişti arestaţi, presiunile exercitate asupra patronilor de televiziuni sau ziare, numirea unor judecători şi procurori apropiaţi sau arestarea unor lideri opozanţi sunt doar câteva dintre metodele la care AKP a recurs pentru a-şi menţine hegemonia politică din ultimul deceniu şi jumătate.

Acum, pe 31 martie, cetăţenii turci sunt aşteptaţi la alegerile locale. Rezultatul scrutinului va arăta care este susţinerea reală pentru AKP, cu atât mai mult cu cât Turcia a intrat în recesiune economică în acest an. Dacă actualul partid de guvernământ va obţine majoritatea aşteptată, înseamnă că este încă departe de a se eroda politic. În schimb, dacă rezultatul va fi contrar propriilor aşteptări, scena politică de la Ankara va deveni mult mai dinamică.

Indiferent de rezultat, important este ca Turcia să reuşească și să depăşească această capcană a autoritarianismului competitiv, redevenind un actor cu aspiraţii europene. Tot astfel poate va reuşi să oprească adâncirea propriilor clivaje interne.