Editorial

Autostradă sau drumeţie?

Un drum lung, plin de urcuşuri şi coborâşuri sau o autostradă cu zece benzi, pe teren plat, cu toate detaliile puse la linie, pe care maşina goneşte cu o viteză constantă, fără a fi nevoie de intervenţia şoferului pe sute de kilometri? De obicei, în cazul unui drum lung, conducătorul auto adoarme, cauzând astfel un accident de proporţii, care încheie relaţia. Se instalează rutina şi totul e pe drumul pierzaniei.

De cealaltă parte, există relaţia de tipul „drumeţie pe munte”. Multe urcuşuri şi coborâşuri, prăpastii pe marginea cărora păşesc cei doi, animale sălbatice care îi pândesc la fiecare pas, o relaţie ce poate fi dusă pe o perioadă îndelungată numai prin colaborarea celor doi, prin efortul amândurora. Până la urmă, orice relaţie de succes reprezintă un efort de echipă.

Totul se rezumă la satisfacţia pe care ţi-o poate oferi o relaţie fructuoasă. Îţi doreşti blazare, rutină, predictibilitate sau aventură, mici certuri şi împăcări pasionale? Oricum le-ai privi, conflictele nu sunt altceva decât supape menite să elibereze diferite tensiuni, ca apoi „să avem de unde creşte”, aşa cum spune jumătatea mea.

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *