Ultima oră

Avem Rege. Originea răului românesc se află în momentul în care regimul sovietic a impus un guvern la Bucureşti

Dacă în alte ţări reţeta a reuşit parţial, la noi n-a produs decât imensul decalaj care ne ţine la distanţă de lumea euroatlantică, slăbind continuu solidaritatea naţională. Schimbarea orânduirii statale prin intervenţie externă nu este un fapt acceptat de conştiinţa publică. Debusolarea românească, imposibilitatea constituirii responsabilităţii vieţii private şi publice, în primul rând printr-un sistem legislativ adecvat, se regăsesc în impostura autorităţii.

În continuare, puterea are conotaţii dictatoriale, în spatele ei ascunzându-se atrocitatea şi frauda. Ideologia crimei politice face ravagii în mediul românesc, prin simpla iresponsabilizare a vieţii instituţionale. Agresiunea asupra societăţii, cu toate crizele implicite, face din abordarea crizelor globale, obiective, un subiect imposibil de abordat. Aşa a ajuns România un stat la cheremul tuturor pasagerilor politici din structuri interesate de căpătuială, iar democraţia, un mijloc de abuzare a cetăţenilor. Parteneriatele României sunt reprezentate de simple şi uriaşe cotizaţii implicând achiziţii şi taxe. În primul rând, relaţia cu Bruxelles-ul arată lipsa politicii interne şi niciun plan european în derulare. Avem o Republică a structurilor, în niciun caz a cetăţenilor. Dacă în comunism, calitatea umană şi intelectuală, ţinând cont de relaţia psihologică cu vechea societate, era relativ atinsă, astăzi asistăm la extincţie din motive aproape obiective.

Aternativa există. Avem Rege, avem şi o viitoare Regină. Avem un preşedinte, care ar putea fi un bun şi corect prim-ministru, în măsura în care românii vor să iasă din parodia actuală.”

IOAN VIERU
Sursa: http://www.cotidianul.ro/avem-rege-avem-viitoare-regina-255236/
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *