Sa nu-mi ziceti mie elicopter, daca n-am sa ajung vara asta de poveste.Poti sa spui ca deja am ajuns. De cand m-a incalecat un personaj de anecdota. Ati citit bine, m-a incalecat. Mai inainte, ziaristii cu pana zvapaiata ma botezasera cal de fier inaripat. Inaripat calul, nu fierul.
Mai exista si cuvinte inaripate, dar acestea ies numai din gura stapanului meu, care m-a incalecat. De cum ma trage pe vreun stadion, orasenesc sau comunal, la iarba verde, unde il intampina Lenute si Zinute cu prosoape, cu paine si sare, apoi si cainii cu colaci in coada scapati de hingherii lui Chirtoaca, din gura generalului meu incep sa zboare cuvinte inaripate, ca vestita „Nahren s pleaja!”, ceea ce ar insemna: „Carati-va de pe stadion!”. Adica: intrati in Casa de cultura, ca am a va spune niste cuvinte inaripate despre votarea din 29 iulie. Toti se cara in coltisorul rosu cui ii are, la racoare, dar eu raman ca prostul la soare.
De cand ma arde soarele in moalele, pardon, in morisca scafarliei, o rup in rime ca alde scarta-scarta pe hartie. Aista-i semn de slabiciune pentru o animala de fier ca mine. Nu mai vad eu 80 de stelute pe falca… Ce-i cu 80 de stelute? Stapanul meu s-a scapat cu vorba in parlament ca, dupa scrutinul din 29 iulie, comunistii lui au sa ridice nu 60, ci 80 de mandate. Nu-i treaba usoara, dar, daca le iau, ce bucurie pentru neamul meu elicopteresc! Pentru fiecare mandat stapanul mi-a promis sa-mi deseneze pe falca o steluta, asa cum faceau asii sovietici in timpul razboiului cu neamtul. O sa am atatea stelute cat n-a avut nici cel mai belicos as sovietic.
Numai sanatos sa fiu, ca de baut benzina prima-ntai imi asigura slugile stapanului meu cat imi pofteste carburatorul. Dati-i, bre, ca nu dati de la mine, le zice stapanul. De la ei dau Ghimpu cu Filat si ceilalti concurenti electorali, care n-au de partea lor statul cu tot cu buzunare. Stapanul meu are totul de partea lui si el, la randul sau, e de partea lui fecior-so, Oleg, om cu afaceri. Iar Oleg, la randul sau, e al lui fiica-sa, cea care invata in Anglia si mosteneste, deocamdata, numai vreo doua miliarde de dolarasi.
Sa am asa bani, mi-as pune motoare reactive, sa nu mai simt in gura gustul de benzina, chiar daca-i cherosina… Da uraniul imbogatit, nu ca norodul nostru, sarac si prost, te duce unde nici n-ai visat… Deocamdata, stapanul nu ma duce decat pe stadioane. Nici pe Luna, nici pe Marte, ci doar prin Moldova, pe langa Chisinau. Se teme ca ar putea sa mi se termine benzina sau rabdarea, ca nici rabdarea nu-i de fier… Dar rabdarea poporului e de fier? Na! Batut de soare, am inceput sa vorbesc ca democratii…
Ce sa spun, ma poarta si el, generalul, pe unde are treburi electorale. M-a dus, pe 11 iunie, la Comrat, la o adunare de partid. Nu stiu ce-au pus la cale, dar s-a intors cam enervat. Probabil, Lupu sau Diacov, sau Andronic i-au incurcat cartile. Acum, il invinovatesc ca pentru zborul la Comrat a cheltuit din banii statului in interesul partidului 15 mii de lei – ca sa ma adape pe mine, sluga lui credincioasa…
N-a mers mai bine treaba nici la Ungheni, unde am poposit la vreo doua zile dupa asta. M-au tras si m-au priponit pe un stadion. Localnicii mai credeau ca stapanul meu ii prost, ca ceilalti concurenti electorali – sa vina la Ungheni cu gloabele lor de masini, pe asemenea drumuri ca ramai fara roti si fara dinti… In casele de cultura nu ei sunt stapani, ci statul, adica generalul meu. Dar comunistii is tari: au farmat lacata si au facut adunare tot in Casa de cultura, la racoare. Iar pe mine m-au lasat la soare…
Numai la vila din Condrita ne-am simtit mai bine. Dar placerea a fost de scurta durata, caci generalul s-a intors din racoarea garliciului national cu dispozitia ridicata, rumen la fata si mi-a turnat dohot din butoiul cu miere – a mangaiat cu drag rivalele mele, motocicletele sale de colectie, aliniate pe-o alee ca iepele la iesle. Gelozie! Daca-l mai zapsesc cu ele, am sa ma fac Iuda, mai ceva ca Rosca. Sa nu-mi ziceti mie elicopter, daca n-o fac!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
