Avuția a 75 de persoane din RM mai mare cu 20% decât PIB-ul țării

publicat în Ultima oră pe 19 Septembrie 2012, 06:04

Deși Republica Moldova e unul din statele cele mai sărace din Europa, averea totală a celor mai bogate 75 de persoane din republică este de opt miliarde de dolari, ceea ce plasează RM pe locul 33 din 45 de state europene analizate, se arată în raportul World Ultra Wealth Report Outlook 2012-2013, realizat de Wealth-X.

La nivel european, RM devansează state mai dezvoltate şi cu o populaţie mai mare, precum Slovacia şi Bulgaria, care au doar câte 45 de oameni superbogaţi.

În aceste condiții, avuția celor 75 de persoane din RM este mai mare cu circa 20% decât PIB-ul țării.

De asemenea, în acest raport se mai arată că numărul celor cu o avere de peste 30 de milioane de dolari a crescut cu cinci în intervalul august 2011 - iulie 2012, în timp ce averea acestora s-a diminuat cu un miliard de dolari, până la opt miliarde, se mai arată în studiu.