Astăzi 19 Iunie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la 18 Iunie 2019
Abonamente

Snooker 2 Mai 2011, ora 14:57

AZI se decide campionul mondial de snooker, vezi unde poți urmări meciul online

Marime Font

La Crucible finala este cu adevărat specială, nimeni nu se aştepta ca John Higgins şi Judd Trump să se lupte pentru titlul suprem din snooker. Numărul unu mondial contra celui care era, înaintea acestei competiţii, pe locul 14 în ierarhia mondială, experienţă versus tinereţe într-o dispută care cu siguranţă va deveni o pagină importantă din istoria sportului cu tacul.

Higgins, la cei 35 de ani, a cîştigat de trei ori trofeul de CM (1998, 2007, 2009) şi alte 20 de turnee, devenind unul dintre cei mai prolifici jucători. "Profesionist" încă din 1992, "Vrăjitorul din Wishaw" l-a eliminat în sferturi pe Ronnie O'Sullivan şi în semifinală pe Mark Williams, găsindu-şi astfel loc, pentru a 5-a oară, în ultimul tur de la Sheffield.

"A fost un an lung şi ar fi incredibil să cîştig titlul mondial. Va fi o finală la fel de grea ca toate celelalte jucate pînă acum" a declarat John.


Trump a apărut, ca din senin, şi continuă prin evoluţiile sale să uimească pasionaţii de snooker. La Open-ul galez din sezonul 2005-2006 devenea cel mai tînăr jucător care se califică în fazele finale ale unui turneu iar acum, la 21 de ani, poate deveni campion mondial. 2011 este cu siguranţă cel mai important an din viaţa lui, a cîştigat primul turneu, cel din China, după ce l-a învins în finală pe Mark Selby iar acum se luptă cu titanul Higgins pentru cea mai importantă distincţie şi pentru premiul de 250.000 de lire sterline.

A început prin ceea ce mulţi au numit "o minune", eliminîndu-l încă din debut pe campionul en-titre Neil Robertson (10-8), şi a continuat în acelaşi stil, adversarii fiind trimişi acasă unul cîte unul. În penultimul act l-a "bătut" pe Ding Junhui cu scorul de 17-15 după o serie de lovituri incredibile, joc despre care comentatorul BBC, Dennis Taylor, cîştigător la Crucible în 1985, spunea: "a fost una dintre cele mai bune semifinale pe care am văzut-o vreodată".

În ultimii zece ani, Ronnie O'Sullivan a ieşit victorios de trei ori la Sheffield (2001, 2004, 2008), John Higgins de două ori (2007, 2009) iar Peter Ebdon (2002), Mark Williams (2003), Shaun Murphy (2005), Graeme Dott (2006) şi Neil Robertson (2010) au ridicat o dată trofeul deasupra capului.

Finala se joacă după sistemul "primul la 18". Confruntarea dintre Judd şi John a început echilibrat, cei doi împărţindu-şi frame-urile din debut (2-2, 3-3, 4-4, 5-5). Totuşi, Trump a forţat desprinderea pe finalul primei zile şi a încheiat sesiunea în avantaj, 10-7.

NOTĂ: Cei care doresc să urmărească finala ONLINE, pot intra pe mypremium.tv, unde începând cu ora 16 și 21, British Eurosport va transmite meciul.

Sursa: gsp 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 23:09

 După o săptămâna dificilă în Republica Moldova în care am avut două guverne, doi premieri şi o serie de decizii alambicate, care au demonstrat încă odată fragilitatea statului frate dintre Prut şi Nistru, oligarhul Vladimir Plahotniuc şi PDM au făcut un...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 16:55

Indemnizaţia pentru copii a câte 200 de lei pe lună se amână. Deputaţii ACUM-PSRM nu au inclus proiectul pe ordinea de zi a Parlamentului. Fracţiunea PDM a propus, astăzi, în cadrul şedinţei Legislativului ca pe ordinea de zi să fie incluse mai multe proiecte de legi,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 15:52

Parlamentul a stabilit, în ședința de marţi, 18 iunie, data alegerilor locale generale. Scrutinul va avea loc la 20 octombrie 2019, comunică MOLDPRES.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 15:51

Interimatul funcţiei de director al Centrului Național Anticorupție va fi asigurat de vicedirectorul instituţiei, Lidia Cherioglu. O decizie în acest sens a fost adoptată marţi, 18 iunie, de parlament, comunică MOLDPRES.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 14:43

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a sosit marţi la Berlin, a pledat pentru aderarea Ucrainei la UE şi NATO în declaraţii făcute presei germane înaintea întâlnirii sale cu cancelarul Angela Merkel, potrivit dpa, informează Agerpres.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 13:47

Achitări la "un click" distanță. Taxele vamale vor putea fi plătite și online

Achitări la "un click" distanță. Taxele vamale vor putea fi plătite și online

În curând, toate taxele vamale vor putea fi achitate și online sau la terminalele cash-in. Serviciul Vamal introduce, în premieră, opțiunea de achitare a drepturilor de import-export inclusiv prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice MPay.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 13:34

Prognoza ONU: În 59 de ani, populația Rusiei va SCĂDEA sub 100 de milioane de locuitori

Prognoza ONU: În 59 de ani, populația Rusiei va SCĂDEA sub 100 de milioane de locuitori

Peste 59 de ani, numărul locuitorilor din Rusia va ajunge sub 100 de milioane de persoane, potrivit raportului demografic al ONU, calculat pana in 2100. Astfel, varianta pesimistă a previziunilor experților arata ca în loc de cele 145 de milioane de persoane cate exista in prezent,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 13:20

Usatîi se declară DERANJAT de declarațiile Maiei Sandu privind eliberarea sa

Usatîi se declară DERANJAT de declarațiile Maiei Sandu privind eliberarea sa

Politicianul spune că s-a arătat nedumerit de declarațiile Maiei Sandu, precum că anularea mandatului de arest pe numele său este o decizie îndoielnică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 13:16

Dodon și Ambasadorul SUA au discutat în limba rusă la Președinție / VIDEO

Dodon și Ambasadorul SUA au discutat în limba rusă la Președinție / VIDEO

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în R. Moldova, Dereck J. Hogan, iar discuția pe care au avut-o, a fost purtată în limba rusă.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 12:03

Reacție la scrisoarea lui Filat: erați ocupat de îngrășarea conturilor din bănci străine, nu de condițiile din pușcării

Reacție la scrisoarea lui Filat: erați ocupat de îngrășarea conturilor din bănci străine, nu de condițiile din pușcării

Condamnatul Vlad Filat, tot el milionar în dolari americani, a trimis o scrisoare poporului în care s-a plâns că, vezi Doamne, e nemulțumit de condițiile din pușcărie. Că nopțile în care plânge cu lacrimi cât bobul de mazăre nimeni nu-l vede și nu-l...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 11:42

ULTIMA ORĂ /// Michel Platini a fost ARESTAT în legătură cu desfășurarea Campionatului Mondial de fotbal în Qatar în 2022

ULTIMA ORĂ /// Michel Platini a fost ARESTAT în legătură cu desfășurarea Campionatului Mondial de fotbal în Qatar în 2022

Fostul internaţional francez şi preşedinte al UEFA, Michel Platini, a fost reţinut, marţi, pentru audieri în cadrul anchetei care vizează atribuirea organizării Cupei Mondiale de fotbal din 2022 Qatarului, relatează cotidianul francez LeMonde pe site-ul său.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 11:36

Un grup de procurori de la PA îi iau apărarea lui Viorel Morari

Un grup de procurori de la PA îi iau apărarea lui Viorel Morari

Un grup de procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție au trimis o scrisoare în adresa lui Eduard Harunjen, procurorul general al R. Moldova, dar și în adresa Angelei Motuzoc, președinta Consiliului Superior al Procurorilor prin care reclamă „administrarea defectuoasă a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 11:29

Deputații ACUM sunt împotriva investigării finanțării ilegale a PSRM din Federația Rusă, așa cum a recunoscut chiar Igor Dodon

Deputații ACUM sunt împotriva investigării finanțării ilegale a PSRM din Federația Rusă, așa cum a recunoscut chiar Igor Dodon

Deputații blocului ACUM s-au pronunțat astăzi împotriva investigării finanțării ilegale a PSRM din Federația Rusă. Aceștia au votat împotriva unei inițiative a fracțiunii PDM, care a cerut o anchetă publică în acest sens.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 11:13

SIS trece în subordinea lui Dodon. Deputații PAS și PPDA au ridicat mâna ca securitatea Moldovei să fie la cheremul Rusiei

SIS trece în subordinea lui Dodon. Deputații PAS și PPDA au ridicat mâna ca securitatea Moldovei să fie la cheremul Rusiei

Deputații blocului ACUM au votat astăzi pentru trecerea Servicului de Informații și Securitate în subordinea președintelui Igor Dodon, care reprezintă deschis interesele Federației Ruse în Republica Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 10:52

Parlamentul din RM îi face „cadou” lui Dodon Serviciul de Protecție și Pază de Stat

Parlamentul din RM îi face „cadou” lui Dodon Serviciul de Protecție și Pază de Stat

Parlamentul a reexaminat proiectul de lege care prevede trecerea Serviciului de Protecție și Pază de Stat din subordinea prim-ministrului în cea a președintelui.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 10:30

Un tânăr cu BMW a lovit mortal o femeie în fața Policlinicii Oncologice / FOTO

Un tânăr cu BMW a lovit mortal o femeie în fața Policlinicii Oncologice / FOTO

O femeie a murit, după ce a fost lovită de un automobil de marca BMW în timp ce traversa strada. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:11, în proximitatea Policlinicii Oncologice, de pe strada Grenoble, din cartierul Telecentru al capitalei

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 09:45

Circa 15 mii de candidați la Bac susțin proba la disciplina la alegere

Circa 15 mii de candidați la Bac susțin proba la disciplina la alegere

Circa 15 mii de candidați la bacalaureat susțin astăzi proba la disciplina la solicitare. Examenele au loc în 92 de centre create în liceele teoretice din țară, transmite MOLDPRES.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 09:25

Parlamentul ar putea stabili, astăzi, data ALEGERILOR LOCALE generale

Parlamentul ar putea stabili, astăzi, data ALEGERILOR LOCALE generale

Parlamentul va examina, în ședința plenară din 18 iunie curent, un proiect de hotărâre privind stabilirea datei alegerilor locale generale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 08:50

Ministrul apărării din Guvernul Maiei Sandu nu a DECIS dacă va cere retragerea armatei rusești de pe teritoriul R. Moldova

Ministrul apărării din Guvernul Maiei Sandu nu a DECIS dacă va cere retragerea armatei rusești de pe teritoriul R. Moldova

Noul ministru al apărării, socialistul Pavel Voicu, nu a decis încă dacă va cere retragerea trupelor rusești de pe teritoriul țării noastre. Potrivit șefului pe apărare, pentru început trebuie să examineze cu atenție toate informațiile.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 08:48

Dodon n-are de gând să-l amnistieze pe Vlad Filat

Dodon n-are de gând să-l amnistieze pe Vlad Filat

 Igor Dodon a declarat că nu va amnistia politicieni și că „judecătoriile trebuie să își facă treaba”. 

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 18 Iunie 2019, ora: 08:45

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 18 IUNIE 2019. VĂRSĂTORII POT AVEA PROBLEME DE SĂNĂTATE

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 18 IUNIE 2019. VĂRSĂTORII POT AVEA PROBLEME DE SĂNĂTATE

Horoscopul zilei de 18 iunie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 18 iunie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 18 iunie 2019...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 07:57

Cristian Pârvulescu despre Guvernul Maiei Sandu: Nimeni nu crede că acest guvern va avea o viaţă lungă

Cristian Pârvulescu despre Guvernul Maiei Sandu: Nimeni nu crede că acest guvern va avea o viaţă lungă

Este evident că nimeni nu crede că acest Guvern va avea o viaţă foarte lungă. Nici cei care îl populează, nici cei care înţeleg cât de cât viaţa politică modovenească. Este opinia politologului român Cristian Pârvulescu despre Guvernul Maiei Sandu,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Iunie 2019, ora: 07:38

Petru BOGATU // Cum și pentru cine l-a învins Putin pe Plahotniuc

Petru BOGATU // Cum și pentru cine l-a învins Putin pe Plahotniuc

După demisia Guvernului Filip, un funcționar ar fi fost surprins cum scoate din sediul Executivului un scaun sub pretextul că ar fi proprietatea sa. Acest episod arată cum nu se poate mai bine perplexitatea reprezentanților vechii puteri surprinși de năruirea bruscă a guvernării PDM.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 18 Iunie 2019, ora: 00:57

(ARHIVE) Dezvăluiri ZGUDUITOARE: cum UCIDEAU călăii lui Stalin

(ARHIVE) Dezvăluiri ZGUDUITOARE: cum UCIDEAU călăii lui Stalin

La mai bine de șapte decenii de la primul val al deportărilor, comemorăm zecile de mii de victime care au căzut pradă teroarei comuniste, făcând publice numele câtorva din cei care au răpit, pe nedrept, viețile condamnaților și s-au scăldat în sângele lor...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)