Ba vrem, ba nu vrem

publicat în Bună Dimineața pe 13 Noiembrie 2018, 00:50

Statul acesta, creat prin anii ’90 ai secolului trecut, este ca o fată mare, care ba vrea să se mărite, ba nu vrea, ba-i îndrăzneață, ba-i prea timidă. Și așa, ani de ani, nu se mai mărită și… nici nu știi cum poate rămâne fată bătrână. Apoi, vai de ea, gura lumii are ce vorbi, iar fata suferă și suferă.

R. Moldova este un stat tânăr, dar nu chiar „fată mare”. Probabil, ar trebui să știe cu cine vrea să se „mărite” și pe cine „iubește”, dar, spre regret, nimic nu e clar. Viața acestui stat e structurată pe un fel de „vrem – nu vrem”, un fel de joacă din timpurile vechi, când încă nu aveam calculatoare.

Azi vrem integrare europeană, mâine pledăm pro-Moldova. Și, în rezultat, stăm pe loc de 28 de ani. Unii vor să fie schimbat art. 13 din Constituție, privind limba de stat, iar alții cred că încă nu e timpul, ba, și mai nou, ar fi o chestiune tehnică, căci lucrurile-s clare. Același „vrem – nu vrem” și Limba Română, pe ici-acolo e încă limbă moldovenească, idee pentru care Dodon și socialiștii insistă.

De dimineață, tare de tot, strigăm că vom afla cine și cum a furat miliardele, în timp record, spre amiază, după ce luăm prânzul, ne moleșim și o lăsăm pentru mai târziu. Interesant,mai vrea sau nu mai vrea cineva să afle adevărul?

Parcă vrem, parcă nu vrem să luptăm, iar Dodon râde și, fericit, împarte ordine celor care i-au reparat „simbolul său” . Mai spune că, din cauza că președinția nu era reparată, căzuse PIB-ul, salariile erau mici, pensiile derizorii... Dar prietenul său turc i-a făcut un dar și… vrem – nu vrem, vom trăi mai bine, vom prospera și bugetul se va „umfla”. Vrem – nu vrem, Dodon e un erou bun, căci nu contează de unde vin banii, important e să vină, chiar dacă Ștefan cel Mare și Sfânt s-ar întoarce în mormânt. E doar Anul Marelui Domnitor, declarat tot de Dodon ca antipod la Centenarul Unirii.

Vrem să luptăm cu obligarhii, să aflăm de unde le vin averile. De fapt, nu vrem să știm nimic, căci doar strigăm și ne supărăm unul pe altul, apoi ne împăcăm, iar cei cu bani o duc și mai bine, iar noi tot mai rău. Jocul etern al copilăriei mele „vrem – nu vrem” are reguli flexibile.

Vrem să luptăm cu Mihai Ghimpu? De ce n-am face-o dacă e la modă - să lupți cu liberali, neoliberalii și alții ca ei. Care-s rezultatele? Totul rămâne un fel de „vrem – nu vrem”.

Vrem să luptăm cu necunoscuții din PAS și DA, căci, vrem – nu vrem, în aceste formațiuni sunt mulți cetățeni întâmplători. Maia S. și Andrei N. (poate și Vasile Năstase) îi mai știe cineva, în rest doar fel de fel de lume adunată de pe ici-colo... Vrem – nu vrem, dar nu avem cu cine ne confrunta aici, căci ba vor așa, ba vor altfel. Cred că vor să ne zăpăcească ca să-i votăm. Dar, de fapt, majoritatea cunoaște regulile jocului

„Vrem – nu vrem”.
Vrem să închidem PMAN în fiecare duminică? Poftim…
Vrem să vindem brânză la orice colț de stradă? Poftim…
Vrem să parcăm pe trotuar sau oriunde ne cere sufletul? Poftim…

Așa e jocul. Îl joacă toți, care și cum poate mai iscusit. Când jocul va fi uitat, se poate întâmpla să ne simțim în siguranță și să coborâm de pe baricade.