Sună telefonul fix. Ridic nervos – în clipele acelea, la televizor, îl resuscitau pe-un leşinat din armia roşie ce mărşăluia, protestând, spre Piaţă. Zi istorică. La receptor, badea Dionis Zdraguş: „Salut, orăşenilor! Avem, în sfârşit, împărat! Nu sărbătoriţi?”. Spun că nu. „Chiar nu te bucuri?”, se miră. Spun că mă bucur. „Simt că nu prea, zice. Da’ eu, iaca, l-am chemat pe Mişu, cumnatul, să închinăm un pahar în cinstea asta”.
Dacă nu ţinem cont de tulburel, lui badea Dionis i-au mai rămas două pasiuni: cântecul şi politica. E gospodar sadea, are de toate: două poloboace cu busuioacă, patru oi şi-un berbecuţ, telefon fix, tractoraş cu două coarne din urmă, să-l poată conduce la cosit etc. Ziceam de cântec. E un mare fan al lui Louis Armstrong. De când i-a prins urechea primul şlagăr. Are voce tunătoare. Îl imită uimitor pe american, creatorul jazzului clasic. Lipind dezinenţe englezeşti la rădăcinile româneşti. Şi-l pune şi pe Mişu, cumnatul, să cânte. De nu adoarme nimeni în mahala până după miezul nopţii. L-am ascultat şi eu mai an. Zece minute. Şi mi-a ţiuit urechea o săptămână. Circulă prin sat nişte bârfe: precum că celelalte soţii, neoficiale, pe care le-a avut după prima, regretata, l-o fi părăsit tot din cauza acelei pasiuni pentru Armstrong – că le obliga să cânte cu el. Până la cântatul cocoşilor.
Dar „boala” lui cronică e politica. I-a adus şi necazuri, în armata sovietică, bunăoară. A fost pârât de-un camarad că ascultă Vocea Americii. Pe ascuns. La un tranzistor. L-a chemat căpitanul. „Dle căpitan, fac aşa cum ne-aţi ordonat: ascult, ca să-mi cunosc cât mai bine duşmanul!”. Căpitanul n-a ştiut ce să-i răspundă…
E la curent cu toate evenimentele. Şi râde de nătăfleţii care cred că M. Snegur este şi acum preşedinte. Dar mai zice: „În ultimii douăzeci de ani, lumea s-a făcut mai proastă. La sovietici, ne obligau să ne abonăm la Moldova Socialistă, gazeta raională, aveam pălării pe stâlpi, cutii – pe pereţii caselor, de unde curgea zi şi noapte informaţia. De când e cu democraţia, au dispărut pălăriile şi cutiile vorbitoare, ne aduc ziare gratis doar cu o săptămână-două înainte de alegeri… Cine n-are televizor sau radio se îndobitoceşte, dle!”.
Acum sărbătoreşte evenimentul. Deşi nu crede că va curge multă miere-n R. Moldova de-acum înainte. Mi-amintesc, cam la o lună după venirea la putere a Alianţei, badea Dionis zicea că-l doreşte preşedinte pe Marian Lupu. Că-i înalt (fiind scund, badea-i admiră pe cei ca brazii) şi vorbeşte foarte frumos. Recunoştea că înţelege puţin din cele ce spune, dar nu contează! Principalul e că rosteşte cuvintele curat ca românii munteni! Badea Dionis ştie de la părinţi că ne tragem de la geto-daci şi că vorbim româna. De-aceea a rămas perplex, auzindu-l mai târziu pe obiectul vorbitor al admiraţiei sale că limba ni-i de două feluri – şi română, dar şi moldovenească.
Sărbătoreşte. Se bucură pentru Nicolae Timofti. Dar i-i jale şi de Marian Lupu… Tare-ar închina cu dânsul un pahar de busuioacă! Şi ar cânta numaidecât, la desert, ceva de Armstrong… Ar fi încă multe de spus despre badea Dionis – Armstrong-ul din Ciuciulea, dar mi s-a părut intrigantă ultima lui nedumerire: „Poate dl Timofti m-a lămuri, căci premierul şi miniştrii lui chiar mă zăpăceau. Cum să înţeleg: la creşterea economică ţărişoara noastră a ieşit pe primul loc în Europa, dar şi cu sărăcia tot pe primul suntem?".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
