Timpul Liber

Baieţii de la Zdob şi Zdub au adus primăvara la Shopping MallDova

Luna martie, a început la Shopping MallDova cu nenumărate surprize şi atenţie deosebită. Magazinele din centru comercial prezintă colecţiile vestimentare ale sezonului primăvară-vară 2011 ale celor mai renumite branduri internaţionale. Sărbătorile de primăvară aduc, de asemenea, clienţilor centrului comercial o campanie inedită de cumpărături, stabilită pentru perioada 3-31 martie şi premiată cu sute de cadouri. La tombola „Floarea Fermecată” clienţii care prezintă cecuri de cumpărături de minimum 300 de lei pot cîştiga săptămînal sute de electrocasnice şi vouchere de cumpărături, zilnic de 12:00 până la 22:00, cu excepţia zilelor de weekend. De asemenea, clienţii se pot înscrie la tombola premiilor mari: un televizor LED, 3 laptopuri şi 5 cuptoare cu microunde.

Pe 8 martie, formaţia Zdob şi Zdub a oferit autografe tuturor fanilor. Sute de admiratori şi admiratoare au venit la mall ca să se întâlnească cu membrii îndrăgitei formaţii Zdob şi Zdub: Roman Iagupov, Mihai Gîncu, Sveatoslav Staruş, Andrei Cebotari, Valeriu Mazîlu şi Victor Dandeş. Aceştia au venit pentru prima dată la Shopping MallDova pentru a sărbători alături de clienţii mall-ului cea mai frumoasă perioadă a anului. Ei au oferit lalele doamnelor şi domnişoarelor şi au făcut poze cu toţi doritorii.

Pe 9 martie, Zdubii au susţinut un concert de excepţie la Shopping MallDova. Show-ul a fost deschis de băieţi cu piesa „Primăvara” şi a stârnit aplauzele a peste 5000 de fani care au venit la concertul din mall. Ca de fiecare dată, Zdob şi Zdub şi-au impresionat audienţa, fiind o adevărată forţă a naturii în scenă. Timp de o oră, cât a durat concertul, Zdubii au intepretat cele mai populare piese din repertoriul lor, lăsînd impresii de lungă durată tuturor celor care au participat la eveniment.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *