Opinii și Editoriale

Balada neamului înhămat

Vorba e că această curiozitate ne-a paralizat imaginația și ne-a inhibat în așa măsură, încât nici nu ne mai punem întrebarea: dar ce se va întâmpla în țara aceasta DUPĂ alegerea noului șef al statului?

Opinia mea e că nu se va întâmpla nimic. Nimic bun, pentru că cele rele vor continua. Nu contează cine va fi ales – Diacov, Snegur, Voronin sau vreo păpușă din afara Parlamentului – pentru că, vorba veche, e tot un drac. Lucrurile în țara aceasta nu mai pot fi schimbate în bine, indiferent cine va fi președinte – un comunist mucegăit sau un democrat, care miroase a parfum cumpărat de la Strasbourg. Cancerul a dat metastaze și toate țesuturile interne ale acestui stat sunt în stare avansată de putrefacție. Să mă ierte cititorul pentru această comparație, dar uneori mi se pare că statul nostru este un hoit deasupra căruia roiesc corbii și din care rup cu boturile însângerate hienele și șacalii tranziției. Aceste haite nu se vor ogoi până când din acest hoit nu vor rămâne decât oasele albind la soare.

Uneori, cad și eu în păcatul naivității crezând că, dacă viitorul președinte ar fi ales de popor, situația din R. Moldova ar putea evolua spre normalitate. O, sfântă naivitate! Și Snegur a fost ales de întreg poporul, și Lucinschi, dar situația nu s-a schimbat în bine. Nu se va schimba în bine nici în cazul în care al treilea președinte ar fi ales de întreg poporul. Pentru că, obiectiv, lucrurile nu pot merge bine în acest stat. Și nu din cauză că am fi leneși și săraci sau pentru că am fi așezați de Dumnezeu în calea tuturor răutăților, că nu am avea resurse energetice proprii, că s-au comis grave greșeli în promovarea reformelor, că am avea o clasă politică de proastă calitate profesională etc., etc., toate acestea-s adevărate, dar nu ele sunt rădăcina adevărată a răului.

Adevăratul dușman al acestui stat este însuși acest stat, fără identitate și fără legitimitate istorică. Îmi imaginez câtă bucurie va provoca afirmația de mai sus în rândurile „stataliștilor” noștri, cu câtă plăcere mă vor toca în presa lor, acuzându-mă de slujire a intereselor altui stat, vecin și prieten. Au tot dreptul s-o facă, trăim doar într-o democrație reală, dar și eu am dreptul să fac o precizare de principiu: eu nu identific Moldova în care m-am născut și în care-mi vor fi îngropate oasele cu statul R. Moldova, ca entitate geografică și spirituală, este creațiunea lui Dumnezeu, iar statul R. Moldova este creația lui Snegur, Lucinschi, Sangheli, Diacov, Solonari end K. de aceea și nu funcționează această „jucărie”, pentru că a fost creată împotriva firii și a logicii istorice. Încăpută pe mâna unor profitori politici instruiți până la 1990 în laboratoarele KGB-ului și în școlile de partid sovietice, „Republica (independentă!) Moldova” a continuat, de facto, să rămână o gubernie periferică a noii Rusii democratice. Președinții acestui stat, indiferent de cine au fost sau vor fi aleși – de întregul popor sau de parlament – totdeauna au avut și vor avea statutul de guvernatori ai unei provincii rusești care vor propovădui antiromânismul și vor promova interesele capitalului rusesc în „zonă”.

Populația autohtonă a fost practic exclusă din viața economică și din marile afaceri – potrivit unor estimări, mai bine de 80 la sută din capitalul privat din R. Moldova se află în mâinile rușilor. Moldovenilor li s-au dat cote, pe care le lucrează azi, ca în Evul Mediu. Azi poți vedea la țară nu numai vaci de lapte înhămate la plug, dar și femei, și bărbați înhămați, care trag niște dobitoace, arându-și cotele. Puneți-i pe acești amărâți de băștinași, înhămați la plug, alături de cucoanele și domnii de la Chișinău „înhămați” la volanele mașinii luxoase de zeci de mii de dolari și atunci o să înțelegeți care este adevărata esență a acestui stat „independent”, R. Moldova. Adevărul e că rușii s-au concentrat la Chișinău și în centrele județene și controlează practic tot ce aduce bani mulți – băncile, transportul, industria tutunului și a vinului -, iar moldovenilor le-a fost lăsată mizeria și disperarea. Satele foiesc de hoți și criminali – m-am cutremurat când am citit materialul colegei mele, Alina Anghel („De ce a dispărut satul lui Lucian Blaga”), despre ceea ce se întâmplă într-un sat ca Ciuciuleni. Țăranii își părăsesc satele și pleacă peste hotare să facă un ban, iar când se întorc, sunt spintecați și li se fură acești bani. M-a zguduit și povestea amară a unei femei (din comuna Mingir, mi se pare) care a fost în Turcia și și-a vândut un rinichi pe vreo 3 mii de dolari, care i-au fost furați când s-a întors acasă. Rușii fac comerț cu petrol, tutun, vin, iar moldovenii fac comerț cu propriii rinichi – iată adevărata noastră condiție națională în acest stat. Mizeria la sate a atins cote inimaginabile, ele, satele, transformându-se astfel în „furnizori” de criminali pentru Chișinău, de killeri intrați în slujba rușilor cu mulți bani. Aceasta-i situația în care se află azi basarabenii și, de aceea, nu eu trebuie să fiu acuzat de xenofobie, naționalism jegos și antirusism, ci acest stat trebuie acuzat de genocid împotriva populației românești.

Cei care au „edificat” acest stat în forma în care îl vedem astăzi mai poartă pe conștiință un păcat istoric – dezmembrarea teritorială a ceea ce mai rămăsese din Moldova din stânga Prutului. Transnistria a fost cedată rușilor, Bugeacul – găgăuzilor și Taraclia – bulgarilor, și toate aceste cedări criminale au fost operate la indicația rușilor. Cu teritoriile rămase, Moldova nu poate exista ca stat, nu poate avea economie normală, nu-și poate hrăni populația. De aceea și emigrează moldovenii în masă peste hotare – am citit zilele acestea că actualmente peste hotare se află circa un milion de moldoveni. Medici, profesori, savanți – crema acestei societăți – rănesc grajdurile prin Europa; mamele tinere își lasă propriii copii pe drumuri și fug peste hotare să cânte cântece de leagăn copiilor de milionari de prin Italia și Grecia; fetele tinere sunt vândute caselor de toleranță din Albania și Turcia. Și în timp ce toate acestea se întâmplă sub ochii noștri, vârfurile politice de la Chișinău ne vorbesc despre integrarea euroatlantică și despre datoria de a ne iubi acest stat.

Suntem un stat fără cetățeni: mă tem că în scurt timp în R. Moldova vor rămâne numai bătrâni și bolnavi și cei care pot fura și ucide. În acești zece ani de existență a statului R. Moldova a fost distrusă intelectualitatea de la țară, a fost „pulverizată” și pervertită intelectualitatea de la oraș, au fost distruse și ruinate frumoasele noastre sate de altădată, a fost compromisă credința în Dumnezeu pentru că, deși s-au deschis biserici mai în toate satele, lumea a devenit mai păgână și mai inumană. Constat aceste lucruri apocaliptice nu pentru că aș fi pesimist, nu dintr-un interes politic, ci pentru că-s dureros de adevărate, parlamentul va vota un nou șef de stat.

Îmi imaginez cum un deputat „statalist” și antiunionist feroce, care râgâie a coniac și icre negre, stă acum tolănit în fotoliul său din parlament și citește aceste rânduri. Strâmbă revoltat din nas și mâna i se duce spre telefonul mobil ca să telefoneze la procuratură și să întrebe de ce ea nu se „ocupă” de asemenea ziare și jurnaliști care „compromit” statul R. Moldova. Eu știu – acest deputat îl va vota și pe dracu în funcția de șef al statului, numai lui să-i fie bine și să nu i se întrerupă râgâitul. Fiindcă statul îi al lui și tot al lui va fi și noul președinte. Iar neamul meu, înhămat la plug în locul dobitoacelor, n-are nici stat și nici președinte. Și atunci mă întreb: dar de ce aș iubi eu un stat care mi-a înhămat neamul? Și, în general, ce perspectivă are un stat care-și înhamă cetățeanul la plug și-l mână până cade pe brazdă? Răspundeți-mi, domnilor „stataliști”.

24 noiembrie 2000

Fragment din cartea „Patria vuindă”, 2001

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *