Astăzi 19 Aprilie 2019, Vineri - Ultima actualizare la ora 13:05
Abonamente

Eveniment 7 Mai 2012, ora 12:18

Baloanele cu are cald vor acoperi cerul Chișinăului

Marime Font

În perioada 8-10 mai, în Moldova va avea loc pentru prima dată Festivalul internaţional al baloanelor cu aer cald. Evenimentul este organizat de către Clubul Sportiv Naţional Aerobis, transmite Info-Prim Neo.

"Zborul cu balonul cu aer cald este, probabil, unul dintre cele mai spectaculoase şi captivante activităţi aeronautice. Un balon niciodată nu a fost utilizat ca mijloc de transportare de pasageri şi/sau de mărfuri, datorita specificului de exploatare al acestuia, însă a fost şi este un hobby pentru unii, un sport pentru alţii şi, desigur, pentru toţi acei care au avut vreo tangenţă cu balonul acesta a devenit un mod de viaţă, un mijloc care exprimă unul dintre cele mai vechi visuri ale oamenilor să se desprindă de la pământ şi să zboare", se menţionează într-un comunicat de presă emis de organizatori.

La festival vor participa nume recunoscute în ballooning-ul european: Hans van Hoesel din Olanda, care este şi preşedintele departamentului de ballooning de pe lânga Asociaţia aeronautică regala a Olandei, şi Michael Suchy, de 6 ori campion al Cehiei, campion al Austriei, Slovaciei, ocupant al locului 7 la Campionatul European în 1996 şi a locului 15 la Campionatul Mondial din 2010.


Un balon cu aer cald măsoară 25-35 m în înălţime şi 12-18 m în diametru, în funcţie de model. Baloanele care vor participa la festival au volume cuprinse între 2000 şi 4500 metri cubi de aer, fiind de mărimea unui bloc de 6-8 etaje. Zborurile din cadrul festivalului se vor efectua în împrejurimile Chişinăului. Startul fiecărui zbor va fi dat de pe unul din cele 9 terenuri stabilite, în funcţie de direcţia vântului. Toate zborurile vor fi efectuate dimineaţa, în jurul orelor 06.00 - 07.00 şi seara, aproximativ la 18.00-19.00 în fiecare din zilele desfăşurării festivalului, doar în condiţii climaterice favorabile. 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 13:05

Alegerile anticipate nu pot fi organizate după un sistem electoral nou. Fostul judecător al Curții Constituționale Nicolae Osmochescu susține că doar alegerile ordinare următoare pot fi organizate în baza unui sistem electoral modificat de Parlament.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 12:52

Președintele Igor Dodon este dispus să accepte o alianță majoritară dintre PSRM și democrați, dacă ultimii vor fi dispuși să discute. În cadrul unei emisiuni la postul de televiziune Moldova 1, Dodon a declarat că socialiștii, oricum, trebuie să participe la guvernare, iar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 12:41

Președintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, este gata să-l înfrunte pe liderul PPDA, Andrei Năstase, la alegerile pentru primăria Capitalei. Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiiuni de la postul de televiziune N 4.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 12:34

O rază de bucurie în familia Rusu, din satul Selemet, raionul Cimișlia. Surorile Andreea, Ionela și Lenuța se vor bucura de o bibliotecă generoasă din partea Fundației Edelweiss. Anunțul a fost făcut de fondatorul organizației de caritate, Vlad Plahotniuc.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 12:33

Datele Bitorului Național de Statistică pe luna februarie 2019 arată o creștere cu 3,8% a poducției industriale, în raport cu perioada similară a anului trecut. Potrivit BNS, saltul se datorează creșterii producției industriale în industria extractivă (+59,3%), în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 11:55

Deputații independenți Ion Groza, Alexandr Oleinic și Viorel Melnic cer Curții Constituționale să se expună dacă Parlamentul este în drept să modifice sistemul electoral la intervale de timp mai mici decât un mandat deplin al Legislativului și dacă pot fi organizate alegeri...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 11:53

Socialiștii sunt categoric împotriva unui guvern minoritar și nu vor accepta condițiile blocului ACUM. Declarația a fost făcută de către liderul informal al PSRM, președintele Igor Dodon, la postul de televiziune M1. Acesta a vorbit și despre diferențele ideologice dintre PSRM, pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 11:28

 Oportunitățile investiționale din Republica Moldova și facilitățile oferite investitorilor străini au fost prezentate mediului de afaceri ceh în cadrul celei de-a 2-a zi a Conferinței 10 ani de Parteneriat Estic - Convergență Economică și Oportunități de Afaceri,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 10:38

Procesul de fabricare a produselor de Paşti marca „Franzeluţa” – binecuvântat de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir

Procesul de fabricare a produselor de Paşti marca „Franzeluţa” – binecuvântat de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir Din editia print

Combinatul de panificaţie „Franzeluţa” S.A. are undă verde la fabricarea produselor pascale – aceasta după ce joi, 18 aprilie, Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, împreună cu un sobor de preoţi, a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 10:31

"Andrei Năstase nu va fi speaker al Parlamentului și să nu viseze în zadar. Poate prim-ministru, dacă se înțeleg acolo cu Maia Sandu, în cazul în care fac coaliție cu socialiștii. Dacă nu, atunci vom merge la alegeri parlamemtare anticipate", a spus Dodon...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 10:14

Victoria Dunford,o reprezentantă notorie a molovenilor din Diasporă, stabilită în Marea Britanie, se arată dezamăgită de prestația în Parlament a exponenților PAS și PPDA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 09:00 de George Mârzencu

Zile și nopți de groază în satul Lopatnic / Pentru viol în grup şi alte perversiuni, comuniştii sovietici erau pedepsiţi în cel mai rău caz cu excluderea din partid

Zile și nopți de groază în satul Lopatnic / Pentru viol în grup şi alte perversiuni, comuniştii sovietici erau pedepsiţi în cel mai rău caz cu excluderea din partid Din editia print

După 6 și 7 iulie 1949, când o mare parte a basarabenilor a fost încărcată în vagoane și trimisă în Siberia, comuniști de tot soiul au rămas stăpâni pe gospodăriile confiscate și s-au apucat să bea și să mănânce din agoniseala celor deportați....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 08:34

Președintele Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, a criticat miercuri Guvernul rus pentru că nu ia măsurile necesare în regiunea transnistreană, scrie Deschide.md.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 19 Aprilie 2019, ora: 08:21

Ieri am citit o scrisoare a unui basarabean exilat în oraşul Verholens. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 08:15

În mijlocul primăverii, imagini de poveste au fost filmate în Bucovina. La munte, lapoviţa de zilele trecute s-a transformat în ninsoare şi s-a depus chiar un strat subţire de zăpadă. Tot în nord, pe DN17, în Pasul Mestecăniş, pe drumuri au ieşit chiar şi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 08:05

Liderul de la Tiraspol nu mai vrea ca regiunea din stânga Nistrului să fie numită Transnistria şi propune ca această să poarte denumirea exclusivă de Pridnestrovie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 08:04

Înaintea turului doi al alegerilor pezidențiale din Ucraina, premierul rus, Dmitri Medvedev, a semnat joi un decret care extinde lista produselor ucrainene ale căror importuri vor fi interzise, ca răspuns la recentele restricţii impuse de Ucraina, transmite EFE.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 08:01

Ameninţat de o înfrângere usturătoare în alegerile prezidenţiale, Petro Poroşenko a cerut joi “iertare” alegătorilor pentru erorile sale şi le-a cerut să-i încredinţeze un al doilea mandat, dramatizând riscurile care îi ameninţă ţara.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 07:59

Horoscopul zilei de 19 aprilie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 19 aprilie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 19...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 19 Aprilie 2019, ora: 06:27

La 19 aprilie 1849, stil vechi (1 mai 1849, stil nou), are loc semnarea convenţiei ruso-turce de la Balta-Liman, nu departe de Istanbul, care consfinţeşte pe plan diplomatic internaţional înăbuşirea Revoluţiei de la 1848 din Moldova şi Valahia. 

( ) Citeşte tot articolul

Film 19 Aprilie 2019, ora: 05:18

Lungmetraje regizate de Jim Jarmusch, Pedro Almodovar, Jean Pierre şi Luc Dardenne, Ken Loach şi Corneliu Porumboiu au fost incluse în competiţia pentru prestigiosul trofeu Palme d'Or la ediţia de anul acesta, a 72-a, a Festivalului de Film de la Cannes, au anunţat, joi, organizatorii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Aprilie 2019, ora: 04:03

În timpul crizei din Ucraina, premierul maghiar Viktor Orban a propus conducerii Poloniei să ocupe teritoriile ucrainene și să le împartă, a declarat politicianul polonez Slawomir Nitras, pentru publicația Onet.pl.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Aprilie 2019, ora: 21:53

Partidul Democrat din Moldova (PDM) se pregătește puternic de alegerile anticipate, în timp ce Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a fost trimis într-o misiune de discreditare a blocului ACUM, susține fostul vicepreședinte al Partidului Liberal (PL), Valeriu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Aprilie 2019, ora: 15:59

Fostul director de știri de la Jurnal TV, Gabriel Călin, care de mai mult timp muncește în calitate de șofer de camion în Statele Unite, i-a făcut o ofertă liderului PPDA, Andrei Năstase, care s-a plâns că salariul de deputat este prea mic și nu-i ajunge pentru nimic....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Aprilie 2019, ora: 15:56

În spatele PPDA-ului condus de Andrei Năstase stă oligarhul condamnat Victor Ţopa, care a fugit la Frankfurt după ce a fost condamnat pentru atacul raider asupra Victoriabank. Este punctul de vedere exprimat de preşedintele de onoare al PL, Mihai Ghimpu, exprimat în cadrul unei...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)