Bani să iasă!

publicat în Atitudini pe 10 Mai 2016, 03:56

Din an în an văd cum Învierea Domnului se apropie tot mai mult de greutatea comercială a Crăciunului. 

Însă dintr-un anumit punct de vedere setea de bani bate cu mult sărbătorile de iarnă. Vin cu chipul Domnului, cozonaci cu Fecioara Maria, bomboane cu iconițe și cruciulițe, apă plată de consum la pet cu mănăstiri și binecuvântări. Iisus din Domn și Dumnezeu e transformat în brand comercial. În curând vor fi brichete cu icoane. Ateii și-ar putea permite în nepăsarea lor să profite de fața Domnului, dar când acest lucru se face cu acceptul bisericii devine o problemă.

Am mai deplâns această poftă după bani. Există o mare problemă, dincolo de senzația că ar putea fi o logică în produsele de consum vândute sub chipul și numele lui Dumnezeu, și anume nu pot să nu mă întreb ce se întâmplă cu acel ambalaj după consumul produsului. Mă îndoiesc că vreun om ia icoana de pe pască și i se închină.

Nu trebuie să ne batem capul prea mult ca să înțelegem că acele reprezentări sfinte de pe ambalaje ajung în coșul de gunoi. O impietate și o lezare a sentimentelor creștine. La care se ajunge doar din dorința de a vinde mai multă pască (în numele Domnului) decât cei de la concurență.

Dar pe lângă faptul că ajungem să nesocotim simbolurile noastre sfinte, acest comerț ipocrit mai face un mare rău, pe care îl scăpăm din vedere. Să vă spun o întâmplare. Am intrat într-o zi la un magazin Franzeluța. Într-un raft erau expuse ouă de ciocolată învelite într-un staniol care o reprezenta pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe. Alte ouă erau în cutiuțe de carton cu aceeași reprezentare. Intră o mamă cu doi copii mai mici, cam de 5-6 ani. Copiii se uită la dulciuri, iar unul dintre ei își întreabă mama: „Bomboanele astea sunt de la Dumnezeu?”. Am putut vedea șocul, admirația, evlavia copilului. Stătea ca în fața unei minuni. Mama, neatentă sau evlavioasă în exces, îi spune că da. Copiii rămân în fața raftului cu gurile căscate, exclamând sfioși din timp în timp, cu ochii lipiți de „bomboanele de la Dumnezeu”. Bieții copilași priveau aproape mistic minunea din raft. Dar mama nu avea destui bani, trăim în Moldova. Părăsește magazinul fără să le ia copiilor bomboanele „dumnezeiești”.

Ăștia suntem, până aici am ajuns. Să Îl transformăm pe Dumnezeu, în goana noastră după bani, într-un tip care vinde bomboane. Nu oricui, nu oricine primește, dacă vrei bomboane din rai trebuie să scoți banul. Nici nu vreau să mă gândesc ce imagine are Dumnezeu în mintea celor doi frățiori. Dumnezeu devine un negustor care nu le împărtășește bunătățile raiului, dacă nu scot banii din buzunarul mamei. E de-a dreptul cutremurător! Să vinzi folosind chipul Domnului cu riscul de-a răni copiii, cu riscul de-a umple pubelele cu icoane. Doar ca să faci bani!

Vedem limpede că zeul societății contemporane e banul, iar atunci nu ne mai mirăm că bisericile noastre sunt mallurile. Imaginea ne aduce banul, nu mai contează imaginea cui sau unde ajunge după. Deși tind să cred că cei doi copii ar fi păstrat cu mare respect ambalajul. Pentru că vine de la Dumnezeu. Dar dacă mama nu a avut bani să le cumpere, nu le rămâne micuților decât să se întrebe de ce Dumnezeu le vinde bomboanele, în loc să le dea cadou?