Actualitate

Bărbatul suspectat că şi-a omorât cei trei copii a fost arestat

Procurorul care instrumentează cazul, Adrian Procoavă, a declarat pentru IPN că instanţa de judecată a admis demersul procurorilor şi a aplicat măsura preventivă de arest pentru 30 de zile. „Dânsul, din Izolatorul de detenţie preventivă din Cantemir, a fost transportat la Penitenciarul nr. 5 din Cahul. Ulterior s-a dispus transferul la Penitenciarul „Pruncul”, deoarece avea nevoie în continuare de asistenţă medicală, iar penitenciarul respectiv este specializat în tratamentul deţinuţilor şi arestaţilor”, a precizat procurorul.

Adrian Procoavă a mai spus că suspectul şi-a recunoscut fapta, fără să o motiveze.

Crima s-a produs în noaptea spre 16 iulie, iar poliţia a fost alertată chiar de suspect.

Copiii aveau vârstele de unu, patru şi şase ani şi prezentau mai multe plăgi de cuţit în regiunea gâtului, care le-a provocat moartea. Bărbatul a încercat să se sinucidă, provocându-şi o plagă de cuţit în regiunea gâtului, dar a apucat să fie transportat la Spitalul raional Cantemir, starea acestuia fiind gravă. Se presupune că bărbatul era în prag de divorţ cu mama copiilor, plecată de mai mult timp să muncească la Chişinău.

IPN

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *