Timpul Liber

Basarabia mai are nevoie de „Astra”

Programul astriştilor, fiind unul foarte variat, de această dată a mai cuprins: Masa rotundă „Drepturile omului, democraţie şi stat de drept”, desfăşurată sâmbătă, 13 noiembrie 2010, la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei (Sala Albastră), începând cu ora 11.30. A continuat, în după-amiaza zilei, în cadrul lucrărilor pe secţiuni, desfăşurate la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Cuvinte de salut adresate participanţilor la Simpozionul „Astra” la Chişinău au adresat dr. Elena Postică, director adjunct la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Ion Negrei, viceprim-ministru al Republicii Moldova, Areta Moşu, preşedintă a Despărţământului „Astra. Mihail Kogălniceanu”, Iasi; Victor Grecu, vicepreşedinte „Astra. Sibiu”. În cadrul dezbaterilor au mai participat: Teodor Cârnaţ, preşedintele Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului în RM, Victor Axenti, Claudia Partole, dr. Maria Danilov, prof. univ. dr. Viorel Hodiş (Cluj-Napoca), prof. dr. Gheorghe Iutiş (Iaşi), Gheorghe Mârzenco ş.a.

Programul de duminică a inclus şi câteva manifestări în raioane: inaugurarea Centrului Cultural „Mihai Eminescu” din Anenii Noi, vizita la Gura Bâcului, dar şi la Mănăstirea Căpriana, Străşeni. Spectacolul ansamblului folcloric „Dumbrava verde” al Casei de cultură din Străşeni a încheiat şirul acţiunilor „Astrei” în Basarabia, care a întrunit peste 60 de specialişti din România, Republica Moldova, Ucraina, Germania şi Franţa.

Asociaţiunea Transilvană pentru literatură şi cultura poporului roman – „Astra” – s-a impus în conştiinţa opiniei publice, încă de la înfiinţare (1861), ca centru spiritual şi cultural naţional de mare prestigiu, care a adunat şi continuă să adune în jurul său cele mai prestigioase personalităţi culturale ale românimii.

Despărţământul „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, fondat la 18 noiembrie 1994, este acum unul dintre cele mai active şi mai importante sectoare ale „Astrei”, fapt demonstrat atât prin gama de variate manifestări şi activităţi – conferinţe, mese rotunde, simpozioane naţionale şi internaţionale (acţiuni de înalt nivel ştiinţific şi academic), itinerarii şi programe culturale în Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Macedonia, Republica Moldova -, cât şi prin editarea publicaţiilor „Astrei” – Revista Română (director – prof. Areta Moşu), Cronos. Revista de Istorie; revista Constelaţii Ieşene (din 2006).
Activitatea Despărţământului „Astra. Mihail Kogălniceanu”, Iaşi, desfăşurată în Republica Moldova pe parcursul a mai bine de un deceniu şi jumătate, deja aparţine istoriei. Seminţele aruncate în solul basarabean de către neobosita prof. Areta Moşu, care şi-a asumat o muncă de apostolat, neapărat vor da rod. Basarabia are încă nevoie de „Astra”.

dr. Maria Danilov,
Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *