Actualitate

Băsescu: Este deschidere privind aderarea RM la UE, dar nu la nesfârşit. Nesfârşitul e aproape

"Procesul de integrare a RM în UE depinde strict de oamenii politici de la Chişinău. În momentul de faţă, există deschidere faţă de RM, după câştigarea de două ori a alegerilor de către alianţă, există deschidere, dar RM trebuie să înţeleagă că nu ea este prioritatea UE", a declarat Traian Băsescu, astăzi, la Şcoala de vară ARC 2011 de la Sulina, răspunzând unei întrebări care i-a fost adresată de un participant din Moldova.

El a afirmat că priorităţile Uniunii Europene sunt criza economică şi perspectivele de dezvoltare.

"Faptul că după alegeri pentru a doua oară politicienii de la Chişinău nu reuşesc să desemneze un preşedinte, un şef al statului, este extrem de neplăcut pentru aprecierile care se fac în spatele uşilor închise, şi acolo sunt aprecierile adevărate. Pare a fi o incapacitate de a se lua decizii politice importante. Nu aş vrea să vă spun cum se motivează de către oamenii politici din Occident această incapacitate. Moldova a avut o fereastră deschisă după cea de-a doua victorie a alianţei în alegeri. Trebuie să ţină cont că nu rămâne deschisă la nesfârşit. Este esenţial să se înţeleagă. Eu cred că acest nesfârşit nu este departe", a atenţionat şeful statului român.

De asemenea, Băsescu a afirmat că Republica Moldova este etichetată ca fiind în criză politică.

"Deja sunteţi de trei ani de criză politică şi cred că deja ajunge", a mai spus şeful statului român.

El a mai spus că R.Moldova trebuie să fie inclusă în pachetul Balcanilor de Vest şi a ţinut să precizeze că nu face observaţii oamenilor politici de la Chişinău, ci răspunde sincer unei întrebări.

De asemenea, Traian Băsescu, a declarat, citat de Jurnal.md, cu referire la decizia autorităţilor de la Chişinău de a înlocui „Istoria Românilor" cu „Istoria" că este o dezamăgire pentru România.

„Este greu de înţeles, pentru că acum doi ani am tipărit pentru Republica Moldova 450 de mii de manuale, iar anul acesta le-am predat RM. Am tipărit manualele cu un conţinut în acord cu Ministertul Educaţiei de la Chişinău, pe cheltuiala statului român. Am înţeles că Istoria Românilor rămâne ca parte componentă. Să vedem!", a menţionat şeful statului român.

„Nu ne vom supăra pe autorităţile de la Chişinău, dar o să ţinem minte", a atenţionat Traian Băsescu.

Sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *