Băsescu, Rusia şi „Marele Război pentru Apărarea Patriei”

Şi asta din cauza faptului că Federaţia Rusă este un castel de cărţi de joc, construit din cuceriri succesive, sprijinit în prezent de armătura ameninţării nucleare şi şantajele energetice. Scutul antirachetă deranjează la Moscova, deoarece „blochează ameninţarea strategică”, conform formulei diplomatice – în practică, Rusia se îngrijorează de faptul că nu îşi va putea înspăimânta vecinii. Economia de piaţă şi comerţul liber ar dizolva şantajul energetic.

Reacţia dură a Rusiei la declaraţia lui Traian Băsescu – care a spus că şi el, în 1941, ar fi dat ordinul de trecere a Prutului – nu poate fi explicată decât prin acest fixism istoric care, dacă ar fi înlăturat, ar spulbera întreaga construcţie a logicii diplomaţiei ruse. Comunicatul Ministerului rus de Externe conţine toate indiciile logicii diplomaţiei moscovite cu privire la tratarea fixismelor istorice şi a implicaţiilor lor. Comunicatul vorbeşte de „a 70-a aniversare a Marelui Război pentru Apărarea Patriei” – ceea ce implică faptul că acest război a început pe 22 iunie 1941. O formulă extrem de concentrată, care cuprinde ipoteza întregului mecanism diplomatic rus. Odată îndepărtată această ipoteză, întregul raţionament se transformă în praf şi pulbere.

Prima observaţie: toată lumea a participat la al Doilea Război Mondial. Doar Rusia (fosta Uniune Sovietică) a participat la Marele Război pentru Apărarea Patriei. Formula în sine este de o importanţă capitală – Rusia a fost atacată, ea doar s-a apărat. Prin însăşi formularea conceptului se înţelege că Rusia a participat la un război drept – doar s-a apărat de un invadator, nu? Avem de-a face cu un război defensiv, corect, un război al dreptăţii – concluzia nu poate fi decât aceea că toate urmările acestui război sunt drepte şi corecte. În ceea ce ne interesează, ocupaţia Basarabiei a fost una corectă.

A doua observaţie: pentru toată lumea, al Doilea Război Mondial a început la 1 septembrie 1939. Pentru Rusia, al Doilea Război Mondial a început cu aproape doi ani întârziere, la 22 iunie 1941 şi, oricum, s-a numit altfel. La limită, am putea spune că Rusia nici nu a participat la cel de-al Doilea Război Mondial, ci la un cu totul alt conflict, undeva în altă dimensiune.

A treia observaţie (derivată din primele două): cu ce s-a ocupat Rusia de la 1 septembrie 1939 până la 22 iunie 1941? Istoriografia oficială rusă spune că a fost o ţară neutră. Acum să vedem în ce au constat aceşti doi ani de neutralitate ai Rusiei: pe 17 septembrie 1939, Armata Roşie a atacat pe la spate armata poloneză care lupta împotriva Germaniei naziste. Pe 30 noiembrie 1939, neutra Armată Sovietică a invadat Finlanda, iar războiul a durat până pe 13 martie 1940. În octombrie 1939, Rusia a forţat Estonia, Letonia şi Lituania să accepte baze militare ale Armatei Roşii. Pe 15 şi 16 iunie 1940, Armata Roşie a ocupat cele trei ţări baltice şi a instalat regimuri sovietice acolo. Pe 28 iunie 1940, Armata Roşie a ocupat Basarabia în urma unui ultimatum prin care ameninţa România cu războiul. Dacă mai dura mult „neutralitatea” aceasta, doar Atlanticul mai putea opri Armata Sovietică!

Modificarea datei oficiale a intrării Rusiei (Uniunii Sovietice) în război – ce ar implica şi dizolvarea formulei „Marele Război pentru Apărarea Patriei” – ar avea cel puţin o consecinţă: modificarea limbajului din comunicatele oficiale ale Moscovei. „Condamnarea” Pactului Ribbentrop-Molotov e un gest fără niciun fel de valoare practică, o formulă care ascunde adevărul. Rusia trebuia să recunoască oficial şi să îşi ceară scuze pentru faptul că, în perioada ei de aşa-zisă neutralitate, a ocupat în mod violent ţări paşnice care nu aveau nici posibilitatea şi nici dorinţa să o atace. Abia atunci istoria oficială ar începe să coincidă cu realitatea şi la sigur ar deveni imposibile comunicatele belicoase. Cât despre opiniile lui Traian Băsescu şi realitatea istorică a anilor 1939-1941, acestea merită un comentariu separat.

P. S. Ideea ce stă la baza acestui text nu îmi aparţine, ea a fost expusă pe larg de scriitorul rus Viktor Suvorov în volumul „Spărgătorul de gheaţă”.