Astăzi 12 August 2020, Miercuri - Ultima actualizare la ora 18:05
Abonamente

Actualitate 25 Iulie 2018, ora 07:51

Băutura mai puțin periculoasă decât alcoolul este berea din canabis produsă în Canada

Marime Font

Prima bere rezultată din fermentarea canabisului este proiectul unei echipe de cercetători din Ontario, Canada, iar specialiştii susţin că aceasta este o alternativă mai sigură şi mai sănătoasă decât alcoolul, dar care trebuie consumată cu moderaţie, potrivit theguardian.com.

Tehnica abordată nu este una nouă, însă rezultatul este o premieră, scrie Mediafax.

Mai precis, tipurile de bere pe bază de canabis care există pe piaţă sunt fermentate din orz şi infuzate cu ulei de marijuana, potrivit lui Dooma Wendschuh, de la Province Brands, compania care vrea să lanseze acest produs.

Loading...


"Noi nu vom face acest lucru. Berea noastră va fi fermentată din tulpinile şi rădăcinile plantei de canabis (care de obicei trebuie procesate ca deşeuri de companii autorizate, n.r.)", a explicat specialistul.

Wendschuh a spus că, iniţial, au avut dubii că ar putea transforma canabisul în bere, primele rezultate având un gust "groaznic", "de broccoli mucegăit".

Însă, cu ajutorul unui chimist, s-a obţinut combinaţia potrivită de canabis, apă, drojdie şi hamei. Orice alcool care se generează în timpul procesului de fabricare este înlăturat, obţinându-se o bere non-alcoolică, fără gluten, care provoacă beţie şi trebuie consumată cu moderaţie.

Compania doreşte să construiască o fabrică şi intenţionează să scoată pe piaţă mai multe produse derivate, după modelul berilor clasice - blonde, brune etc.

Pe 17 octombrie, Canada va deveni una dintre puţinele ţări din lume care legalizează consumul de canabis în scop recreativ.

Produsele alimentare şi băuturile, precum negresele, mierea şi cocteilurile pe bază de canabis, ar putea deveni legale un an mai târziu.

Analiştii estimează că produsele pe bază de canabis vor aduce ţării încasări de 9 - 16 miliarde de dolari.

Sursa: descopera.ro

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Chișinău 12 August 2020, ora: 18:05

VIDEO - LAPTE DE „CASĂ” pe străzile din Chișinău - Doi vânzători filmați cum „produceau” lapte de casă în mijlocul drumului

VIDEO - LAPTE DE „CASĂ” pe străzile din Chișinău - Doi vânzători filmați cum „produceau” lapte de casă în mijlocul drumului

În imagini se vede clar cum „producătorii” amestecă un lapte ieftin cumpărat din magazin cu apă, pentru a-l vinde ulterior ca „lapte de casă”.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 August 2020, ora: 17:11

Cifre alarmante! +474 de cazuri noi de infecție Covid și șase decese timp de o zi

Cifre alarmante! +474 de cazuri noi de infecție Covid și șase decese timp de o zi

Încă 474 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Este cea mai mare cifră după 19 iulie, când fuseseră confirmate 479 de cazuri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 August 2020, ora: 16:49

VIDEO / Tragicul accident de lângă Soroca unde s-au ciocnit mai multe camioane a fost surprins de o cameră la bord

VIDEO / Tragicul accident de lângă Soroca unde s-au ciocnit mai multe camioane a fost surprins de o cameră la bord

Ieri, în jurul orei 22:40, la intrarea în satul Racovăț, raionul Soroca, a avut loc un accident major cu implicarea a trei autocamioane, soldat cu decesul unui tânăr de 32 de ani și rănirea gravă a unui bărbat de 58 de ani.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Liber 12 August 2020, ora: 16:48

Top 7 jocuri pe calculator de jucat în cuplu

Top 7 jocuri pe calculator de jucat în cuplu Din editia print

Jocurile, indiferent de forma lor, fie că vorbim despre jocurile de societate, sporturi, jocuri de petrecere, jocuri de cazinou sau jocurile video și așa mai departe, nu trebuie să lipsească din viața noastră. Iar justificarea este una foarte simplă. Cu atât mai simplă cu cât...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 12 August 2020, ora: 09:59

Virgil Musta: Am avut şi pacienţi care s-au îmbolnăvit, i-am salvat, dar mi-au spus că ei nu cred că au fost bolnavi de coronavirus

Virgil Musta: Am avut şi pacienţi care s-au îmbolnăvit, i-am salvat, dar mi-au spus că ei nu cred că au fost bolnavi de coronavirus

Medicul Virgil Musta, şef de secţie la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, a declarat într-un interviu pentru Hotnews, că a avut şi pacienţi care au rămas sceptici faţă de existenţa bolii COVID-19 chiar şi după ce s-au îmbolnăvit, dar că speră că tot mai...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 12 August 2020, ora: 09:24

OPINIE Dodon, tentat să-și deseneze „victoria” după modelul Lukașenko?

Dodon, tentat să-și deseneze „victoria” după modelul Lukașenko?

În timp ce Putin și Dodon îl felicitau pe Lukașenko, la Minsk poliția bătea, gaza și aresta protestatarii ieșiți pe străzi, cu zecile de mii, pentru a denunța fraudarea masivă a alegerilor.

( ) Citeşte tot articolul

Economie 12 August 2020, ora: 09:22

Renaşterea euro este efectul unui acord UE care a schimbat totul

Renaşterea euro este efectul unui acord UE care a schimbat totul

Soarta euro a cunoscut o schimbare seismică, scrie Bloomberg.

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Local 12 August 2020, ora: 08:12

Accident horror pe traseul Chișinău-Soroca. Un camion a luat foc, iar o persoană ar fi decedat / VIDEO

Accident horror pe traseul Chișinău-Soroca. Un camion a luat foc, iar o persoană ar fi decedat / VIDEO

Potrivit primelor informații, trei camioane s-au ciocnit noaptea trecută, ioar unul dintre acestea a luat foc.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 12 August 2020, ora: 05:58

10 întrebuințări ale castraveților care TE VOR UIMI

10 întrebuințări ale castraveților care TE VOR UIMI

Castravetii se pot transforma oricand intr-o gustare delicioasa. Dar stiai ca micutele legume pot preveni mahmureala sau pot curate chiuveta bucatariei.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 12 August 2020, ora: 03:00

Sedentarismul, alimentaţia săracă în calciu, alimentele de tip fast-food, cafeina şi boli precum osteoporoza sensibilizează sistemul osos şi cresc riscul de fracturi. 

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 12 August 2020, ora: 00:31

În realitate, în TOATĂ istoria sa, Rusia a fost un stat AGRESOR

În realitate, în TOATĂ istoria sa, Rusia a fost un stat AGRESOR

De fapt, în toata istoria sa, Rusia a fost un stat agresor. Să creada că a cucerit o șesime din suprafata planetei numai ca urmare a războaielor de aparare, poate doar un om complet lipsit de orice cunoaștere a istoriei, sau care si-a pierdut complet capacitatea de a gândi, după...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 12 August 2020, ora: 00:02

Jerzy Neyman s-a născut pe 16 aprilie 1884 în familia judecătorului Marian-Ceslav Neyman în orașul Tighina, Basarabia.  

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)