Actualitate

Beneficiarii de plăţi sociale îşi pot ridica banii de la Poşta Moldovei sau de la alt prestator ales

Ecaterina Dvorean, şef-adjunct al Direcţiei generale plată drepturi sociale din cadrul CNAS, subliniază că pensiile şi alocaţiile sociale de stat pot fi ridicate de beneficiari la oficiile poştale de la locul de trai începând cu data de 1 şi până la data de 20 a lunii. Dacă banii nu sunt ridicaţi în această perioadă, pot fi ridicaţi în luna următoare pentru 2 luni.

Pensiile şi alocaţiile sociale de stat achitate prin intermediul Poştei Moldovei pot fi ridicate doar conform locului de reşedinţă. Celelalte plăţi sociale beneficiarii domiciliaţi în zonele rurale le pot ridica la oficiile poştale conform locului de reşedinţă, iar cei domiciliaţi în centrele raionale şi în municipiile Bălţi şi Chişinău – la orice oficiu poştal.

Beneficiarii sunt în drept oricând să desemneze un alt prestator de servicii de plată, prin intermediul căruia se vor achita prestaţiile sociale stabilite. Pentru aceasta beneficiarii urmează să depună o cerere la filiala/agenţia instituţiei bancare cu care CNAS a încheiat contracte (Moldindconbank, Moldova Agroindbank, Victoriabank, EuroCreditBank, Fincombank, Eximbank, Energbank, Comerţbank, Mobiasbank). Deschiderea cardurilor pentru beneficiarii de prestaţii sociale şi deservirea lor este gratuită.

Actualmente CNAS achită diferite plăţi sociale prin intermediul prestatorilor de servicii de plată la circa 1 milion de beneficiari. 

SURSA: IPN.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *