Astăzi 24 Aprilie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la ora 19:58
Abonamente

Editorial 19 Noiembrie 2018, ora 18:44    Din editia print

Marime Font

Bizara istorie a „centrului de reprezentare și susținere a concetățenilor” din Italia

Este necesară inițierea unei cauze penale de către justiția locală, care nu permite funcționarea pe teritoriul Italiei a reprezentanțelor partidelor politice înregistrate în alte state.

Alegerile prezidențiale din 2016 au demonstrat, chiar și pentru cei care se făceau că nu cred acest lucru, că diaspora reprezintă un potențial considerabil din punct de vedere electoral. La cele 100 de secții de vot, deschise în afara R. Moldova, s-au prezentat în turul doi al scrutinului prezidențial, circa 140 de mii de alegători - aproape dublu față de prezența la vot la parlamentarele din 2014 şi aproape de opt ori (!) mai mult decât la alegerile din aprilie 2009. Această dinamică ascendentă poate fi explicată prin conjuncția mai multor factori. De-a lungul ultimului deceniu, diaspora a devenit mult mai atentă la evenimentele din viața politică a R. Moldova, conștientizând tot mai mult impactul real pe care îl poate avea mobilizarea sa la rezultatele scrutinelor naționale. Totodată, și creșterea neîncetată a numărului celor plecaţi din ţară contribuie în mod direct proporțional la creșterea numărului voturilor de peste hotare: în ultimii ani, are loc un transfer continuu al celor mai activi alegători, care își mută locul de trai din țara de origine.

Evident că creșterea potențialului electoral al diasporei nu poate fi trecută cu vederea de partidele politice din R. Moldova. Astăzi, fiecare partid important acordă o atenție sporită acestui segment de alegători, membri ai diasporei se regăsesc în organele de conducere ale unor formațiuni, programele partidelor conțin capitole întregi dedicate diasporei, iar cetățenii din afară constituie tot mai des obiectul discursului politic autohton. Vremurile când noțiunea de „diasporă” era neglijată cu desăvârșire de către autoritățile R. Moldova au plecat în istorie. Dacă, înainte de 2009, funcționarii diplomatici moldoveni nu se sinchiseau să eticheteze oamenii plecați la munci grele peste hotare ca pe o „rușine a țării”, astăzi utilizarea unui atare calificativ ar avea consecințe extrem de nefaste pentru imaginea oricărui politician. De aceea, bătălia pentru voturile diasporei atrage, în ultimul timp, tot mai mult atenția jucătorilor cu pondere din politicul moldovenesc.

Poziționarea geografică a acestui „centru” este una strategică

Așa cum era de așteptat, nu doar partidele politice de orientare proeuropeană, de dreapta sau de centru-dreapta, își îndreaptă în prezent atenția în direcția diasporei. În turul doi al prezidențialelor din 2016, prorusul Igor Dodon a acumulat aproape 20 de mii de voturi (circa 14%) în diasporă, dintre care aproximativ jumătate în țările occidentale. Chiar dacă cele 10 mii de voturi obținute de actualul președinte în Vest reprezintă un rezultat modest în comparație cu cele aproape 120 de mii de voturi cu care s-a ales în aceleași țări Maia Sandu, această cifră a constituit, totuși, un semnal în atenția partidelor de orientare prorusă.


Într-un răstimp relativ scurt, partidele de stânga au dat primele semne de conștientizare a existenței unui bazin electoral potențial în diasporă. Astfel, la mai puțin de un an de la alegerile din 2016, prima dintre formațiunile proruse care a pornit în „misiunea de cucerire a diasporei” a fost Partidul Șor. La finele lui 2017, formațiunea condusă de cel menționat de 74 de ori în Raportul Kroll, și-a deschis un „centru de reprezentare și susținere a concetățenilor” în orașul italian Bologna - în inima unei regiuni care cuprinde Centrul și Nordul Italiei, unde s-au stabilit zeci și sute de mii de cetățeni moldoveni plecați de acasă în ultimii 20 de ani. Poziționarea geografică a acestui „centru” este una strategică, Bologna aflându-se la o distanță de 1-2 ore de drum cu mașina atât de centrul Italiei (Firenze, Perugia, coasta Mării Adriatice), cât și de regiunile unde sunt stabilite comunități mari de basarabeni din Nordul Italiei: Padova, Veneția, Mestre, Verona, Parma, Milano ș.a.

Un singur concert costă câteva zeci de mii de euro

Din momentul inaugurării sale, oficina Partidului Șor din Italia s-a manifestat în mod deosebit de gălăgios, prin organizarea unui număr mare de concerte, serbări, petreceri și sărbători cu toate ocaziile posibile și imaginabile – toate cu acces gratuit și cu participarea vedetelor din R. Moldova. Mai mult, celor prezenți li se oferă tot felul de cadouri, mâncare și băutură pe degeaba, sunt organizate tombole, iar celor domiciliați puțin mai departe li se pune la dispoziție transport fără bani. Artiști, care acceptă să fie protagoniștii acestor sindrofii, sunt răsplătiți cu onorarii grase, fiindu-le asigurate biletele de călătorie, și toate cheltuielile legate de cazarea lor și a tehnicienilor care îi însoțesc. Din spusele martorilor oculari, la aceste evenimente sunt prezente de cele mai multe ori echipe numeroase de dansatori și animatori din R. Moldova, care ajută la organizarea și „buna desfășurare” a petrecerilor. Oricine a organizat vreun eveniment cultural în țările occidentale cunoaște că, pentru desfășurarea unui concert în condiții modeste (când numărul persoanelor venite din țară este foarte mic și durata șederii artiștilor în orașul de destinație nu depășește două-trei zile), sunt necesare sume importante de bani - de câteva mii de euro. În multe cazuri, aceste sume nici nu sunt recuperate din contul biletelor vândute, diferența rămânând a fi suportată din contul resurselor financiare ale organizatorilor. Având în vedere experiența organizării unor atare evenimente, putem constata că, pentru fiecare sărbătoare de la Bologna, Partidul Șor cheltuie, cel puțin, câteva zeci de mii de euro. Bani care, așa cum ne informează Raportul Kroll și investigațiile justiției din R. Moldova (Ilan Șor fiind condamnat la șapte ani de pușcărie, pentru o serie de acuzații legate de participarea sa la furtul miliardului), provin tot din miliardul subtilizat, adică sunt bani scoși din buzunarele noastre.

Justiţia italiană nu permite utilizarea banilor murdari în scopuri „caritative”

Aici apare întrebarea: cine şi de ce participă la acțiunile publice organizate de „centrul de reprezentare și susținere” de la Bologna, dacă este binecunoscută proveniența ilicită a mijloacelor financiare din care sunt plătite aceste evenimente? În parte, răspunsul la această întrebare ține mai degrabă de expertiza psihologilor, însă noi nu intenționăm să judecăm sau să punem pe cineva la stâlpul infamiei. Vom aminti doar că viața de toate zilele în diasporă este diferită de imaginea pe care și-o creează unii cetățeni, care-și închipuie că Occidentul prosper așteaptă migranții din Est cu brațele deschise și le oferă imediat casă, masă și un trai îndestulat. În diasporă, sunt foarte mulți necăjiți, care muncesc din zori și până în noapte, uneori pentru salarii foarte mici, sau care suferă de fenomenul declasării sociale, fiind nevoiți să accepte munci necalificate pe care băştinaşii nu le vor. Sunt oameni marginalizați și aflați în condiții de precaritate, care abia își mai văd capul de responsabilitatea, pe care o poartă față de rudele rămase în R. Moldova. Nu toți dispun de timp pentru a se informa despre subtilitățile politicii de acasă și nu toți se interesează în detaliu de conținutul Raportului Kroll. Unii dintre ei, chiar dacă află cine este Șor, nu ezită să folosească următorul raționament: „În Moldova noastră toți fură, dar ăsta măcar are obraz să ne întoarcă o parte din ce a furat”.

Nu cred că e cazul să-i judecăm prea aspru pe aceşti oameni. Mai degrabă, ei ar trebui informați corect, treziți la realitate, aduși la condiția de a înțelege că acest mod de a face politică din bani murdari ar trebui să dispară. Iar în privința „centrului” de la Bologna, este necesară inițierea unei cauze penale de către justiția locală, care nu permite funcționarea pe teritoriul Italiei a reprezentanțelor partidelor politice înregistrate în alte state. La fel cum nu permite utilizarea banilor murdari în scopuri „caritative” sau pretins „culturale”.

Ruşinea de la Mestre ar putea fi repetată la Torino

Un semnal optimist a venit în ultima perioadă din aceeași regiune a Italiei de Nord. Tentativa lui Șor de a-și extinde tentaculele în alte orașe italiene cu unele comunități importante de basarabeni s-a soldat cu un eșec de răsunet. Concertul organizat de Șor la Mestre (Veneția), la 28 octombrie, a fost huiduit de un grup important de protestatari, iar în sală au fost doar câteva zeci de persoane. Mult mai numeros era grupul de tehnicieni și de dansatori veniți din R. Moldova, decât cel al spectatorilor.

Pe 18 noiembrie, va avea loc o nouă tentativă de acest gen, de această dată la Torino. Acolo unde Șor și mercenarii săi vor fi întâmpinați de un alt protest al oamenilor conștienți, care nu vor permite exportul de mizerie și de metode politice banditești în diasporă.

Dorin Dușciac, Paris, Franța

Un articol de: Dorin Dusciac Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 19:58

ATENȚIE /// Dronele, utilizate doar cu permisiunea scrisă a Autorității Aeronautice Civile

ATENȚIE /// Dronele, utilizate doar cu permisiunea scrisă a Autorității Aeronautice Civile

Utilizarea dronelor, în scop de aerofotografiere și filmare, va fi posibilă doar cu permisiunea scrisă a Autorității Aeronautice Civile, pentru asigurarea siguranței zborurilor, a securității aeronautice, a vieții private și a datelor cu caracter personal. De asemenea, vor fi...

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Liber 24 Aprilie 2019, ora: 16:24

Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect: Ocupă un rol

Eşti COOL şi dacă vorbeşti corect: Ocupă un rol Din editia print

Un reporter a spus la televizor: Mănăstirea Neamţ ocupă un rol cu totul deosebit.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 16:21

Putin a semnat decretul privind eliberarea paşapoartelor Federație Ruse locuitorilor din Doneţk şi Lugansk

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret care simplifică obținerea cetățeniei ruse pentru locuitorii autoproclamatelor republici Donetsk și Lugansk din Ucraina.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 15:57

Guvernul a aprobat majorarea salariului minim în sectorul real până la 2775 de lei, de la 1 mai

Începând cu 1 mai curent, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real va crește cu 165 de lei și va constitui 2775 de lei pe lună. Hotărârea a fost aprobată astăzi de Guvern.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 15:56

Guvernul dă bani pentru reparația gimnaziului din satul de baștină al lui Andrei Năstase

Guvernul dă bani pentru reparația gimnaziului din satul de baștină al lui Andrei Năstase

Peste 2,6 milioane de lei au fost alocate din fondul de intervenție al Guvernului pentru înlăturarea consecințelor vântului puternic din 11 martie curent. Decizia a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniștri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 15:54

Fostul director al știrilor de la Jurnal TV: Dodon a șters pe jos cu batista pusă pe țambalul unionist și proeuropean de către cei de la ACUM

Exponenţii blocului ACUM au fost umiliţi astăzi în ultimul hal de cei de la PSRM, fiind lăsaţi cu ochii soare la aşa-zisele discuţii privind formarea unei majorităţi parlamentare şi învestirea noului Guvern. Este opinia jurnalistului Gabriel Călin, care crede că PAS şi...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 15:51

Fost deputat, despre “dialogul surzilor” ACUM-PSRM: Așa pățesc înfumurații care, cu doar 26 de mandate, vor să aibă și președinția Parlamentului, și guvernul lor minoritar!

“Dialogul surzilor” al blocului ACUM cu cei de la PSRM este tratat ironic, pe Facebook, de fostul deputat Ştefan Secăreanu. În opinia lui Secăreanu, cei de la PAS-PPDA dau dovadă de lăcomie şi lipsă de tact politic.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 15:47

Programul PRIMA CASĂ, mai atractiv. Guvernul a aprobat condiţii noi la oferirea creditelor

Guvernul a aprobat modificările la Regulamentul de implementare a Programului de stat PRIMA CASĂ. Astfel, marja maximă pe care creditorii o pot aplica pe parcursul anului 2019 pentru creditele garantate de stat va fi redusă de la 3% la 2%. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 15:23

Candu: PDM va reveni la discuțiile despre formarea unei majorități parlamentare și speră că politicienii care se consideră responsabili, vor pune interesul țării mai presus de orice

Partidul Democrat din Moldova este deschis comunicării cu alte formațiuni politice din Parlament pentru a forma o majoritate care să numească un Guvern care să rezolve problemele oamenilor. Deși invitații la negocieri au fost transmise liderilor blocului ACUM, democrații au mers și la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 15:03

Vitalie Călugăreanu: Asistăm la un circ, iar cei din ACUM și-au irosit unica șansa de a se impune ca actori vizibili

Discuţiile dintre PSRM şi exponenţii blocului ACUM alimentează senzaţia unui târg scârbos, în care s-au lăsat atraşi Maia Sandu şi Andrei Năstase. De această părere este jurnalistul Vitalie călugăreanu, într-un editorial publicat de cotidianul.md. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 13:57

Blocul ACUM vrea cu disperare funcții! PAS și PPDA s-au supărat că socialiștii nu au venit la întâlnire să înceapă împărțirea fotoliilor

Blocul ACUM vrea cu disperare funcții! PAS și PPDA s-au supărat că socialiștii nu au venit la întâlnire să înceapă împărțirea fotoliilor Foto: Eduard Bîzgu

Exponenţii PAS şi PPDA s-au arătat deranjaţi astăzi de faptul că deputaţii PSRM nu doresc să accepte varianta expusă de blocul ACUM privind partajarea funcţiilor în Parlament. Vicepreşedintele PPDA, Alexandru Slusari, a dat clar de înţeles că liderul formaţiunii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 13:55

Analist de la Erevan, despre prestaţia lui Paşinean: Oamenii aşteaptă rezolvarea problemelor, nu vorbe despre trecutul întunecat şi viitorul luminos

Ratingul premierului armean Nikol Pashinyan este în continuă descreştere, deoarece progresul în domeniul social-economic este inexistent. Este opinia analistului politic de la Erevan Aik Halatian, exprimată într-un interviu acordat postului de radio Deutshe Welle.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 13:46

(VIDEO) Iată casa de milioane în care locuiește deputatul PAS, Dumitru Alaiba

(VIDEO) Iată casa de milioane în care locuiește deputatul PAS, Dumitru Alaiba

Fostul consilier al lui Vlad Filat, actual deputat pe listele PAS, Dumitru Alaiba, se pare că trăiește pe picior mare. Chiar dacă pe facebook a făcut un live în care spunea că un mic frigider din biroul Parlamentului ar fi un lux pentru el, acesta locuiește într-o casă ce are...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 13:43

Analist politic de la Bucureşti: Blocul ACUM ar putea obţine un scor mai mic la alegerile anticipate, din cauza discuţiilor cu PSRM

Alegătorii blocului ACUM se uită cu reticenţă la negocierile cu exponenţii PSRM. Analistul politic Dan Dungaciu crede că cei de la PAS şi PPDA vor avea de pierdut mai mult decât socialiştii, la alegerile parlamentare anticipate.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 13:39

Nouă mostră de tupeu marca Lavrov: „Occidentul a distrus principiului inviolabilității frontierelor în Europa”

”În urmă cu cinci ani, Uniunea Europeană și Statele Unite au intervenit în afacerile interne ale Ucrainei și au provocat și susținut o lovitură de stat neconstituțională, prin săvârșirea unei infracțiuni internaționale”, a declarat ministrul rus de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 13:36

Focul Haric. Air Moldova sponsorizează deplasarea delegației Mitropoliei Moldovei

Focul Haric. Air Moldova sponsorizează deplasarea delegației Mitropoliei Moldovei

Cea mai mare companie aviatică din țară, Air Moldova, este implicată activ în aducerea Focului Haric la Chișinău, în noaptea Învierii. Operatorul aerian a suplimentat orarul său de pe 27 aprilie cu un nou zbor pe ruta Chișinău - Tel Aviv - Chișinău, care va asigura...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 11:45

Un bărbat a fost răpit, dus într-o pădure de la Ciocana, bătut şi ameninţat cu o armă. Făptaşii cereau bani

Un bărbat de 31 de ani a fost răpit, şantajat, bătut şi ameninţat cu o armă pentru o pretinsă datorie. Făptaşii sunt doi tineri, cu vârstele de 23 ani şi 24 de ani, originari din raioanele Soroca şi Glodeni, care au fost reţinuţi pe urme fierbinţi de către ofiţerii de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 11:35

Socialiștii i-au lăsat pe cei de la PAS și PPDA cu ochii în soare

Socialiștii i-au lăsat pe cei de la PAS și PPDA cu ochii în soare

Deputații socialiști au ignorat noua invitație la discuții din partea PAS și PPDA. Deputații Igor Munteanu, Mihai Popșoi, Alexandr Slusari, Chiril Moțpan și Igor Grosu au așteptat în zadar ca cineva din colegii lor din PSRM să vină să discute despre coaliție de guvernare....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 11:35

Rusia a schimbat brusc tonul discuțiilor cu Ucraina

Moscova a schimbat brusc tonul negocierilor cu Kievul în timpul consultărilor de la Haga, în cadrul plangerii Ucrainei la Tribunalul Internațional al ONU pentru eliberarea navelor și marinarilor ucraineni capturați în Marea Neagră, a declarat Lana Zerkal, adjunctul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 11:33

Slusari: Nu vom trece linia roșie de creare a unei coaliții pe patru ani, cu partajarea funcțiilor cu PSRM

Blocul ACUM nu vrea crearea unei coaliții funcționale cu socialiștii și optează pentru alegeri anticipate peste câteva luni. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele PPDA, Alexandru Slusari, după ce PSRM a ignorat invitația blocului ACUM la discuții despre formarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 11:23

Restricțiile de trafic pe strada Tighina se prelungesc

Restricțiile de trafic pe strada Tighina se prelungesc

Restricțiile de trafic pe strada Tighina din capitală, tronsonul cuprins între bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și strada 31 August 1989, au fost prelungite până pe 15 mai. O dispoziție în acest sens a fost semnată de viceprimarul Nistor Grozavu, transmite IPN.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 11:11

Tablou impresionist estimat la 1,5 milioane de euro furat dintr-un muzeu din Franța, recuperat de la un ucrainean suspectat de crimă (FOTO)

Tablou impresionist estimat la 1,5 milioane de euro furat dintr-un muzeu din Franța, recuperat de la un ucrainean suspectat de crimă (FOTO)

Un tablou al pictorului impresionist Paul Signac, estimat la 1,5 milioane de euro și care a fost furat dintr-un muzeu din Franța anul trecut, a fost recuperat de polițiștii ucraineni, potrivit apnews.com, scrie Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 10:45

Corneliu Ciurea: politicienii de la Chişinău ar trebui să-i mulţumească lui Petro Poroşenko pentru binele făcut Moldovei

Atitudinea liderilor PAS şi PPDA faţă de victoria lui Vladimir Zelenskii asupra lui Petro Poroşenko, pe care o consideră ab initio benefică pentru Ucraina, frizează absurdul și este demn să fie introdus într-o antologie a politicianismului autist. Este opinia analistului politic...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 10:19

Focul HARIC de la Ierusalim - minune sau înşelătorie?

Focul HARIC de la Ierusalim - minune sau înşelătorie?

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Aprilie 2019, ora: 10:17

Cum ar arată Pământul dacă s-ar topi toată gheață. Deja ritmul în care dispare e "înspăimântător" (Video)

NASA a avertizat in mai multe randuri ca nivelul oceanelor creste mai repede decat aratau prognozele si ca in urmatorii zeci de ani, acesta se va inalta cu cel putin 90 de centimetri.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)