Acolo, în timpul verii, toate televiziunile se ocupau cu bârfa. Dar nu ca la noi. Cine crede în alegeri şi cine în guvernanţi. Temele centrale erau: cine a înşelat pe cine, pe unde s-a mai plimbat prinţul, care vedetă a mai făcut un copil din flori.
Primul cuvânt nou pe care l-am învăţat este periodistas – ziarişti. Dar nu din respect pentru presa scrisă, nici din cauză că m-a preocupat în mod deosebit. Ci pentru că, la acele emisiuni de bârfă pe plan naţional, apăreau un domn şi vreo cinci domniţe, îmbrăcaţi ca duminica la plimbare, cu o mapă şi un pix în mână. Ei erau zeii, ei ştiau bârfele, ei erau las periodistas! Încurajau toată ţara să participe la bârfe oferindu-le suficient spaţiu pentru mesaje.
Puteai să te implici în ghiveciul lor. Să adaugi şi tu nişte zoaie în capul celor vizaţi. Eu o rugam pe sora mea să îmi dea telefonul ei mobil ca să scriu şi eu un mesaj: „Timişoara a fost primul oraş din Europa cu iluminare electrică publică”. Şi nu ca să mă laud, ci fiindcă mi se părea absurd rolul acesta de bârfitori, pus la mare cotă.
Acum trăiesc un sentiment asemănător. Tot felul de talk-show-uri sau de emisiuni cu invitaţi din toate sferele. La discuţii. Pe lângă invitaţii obişnuiţi ai oricărei ţări, în Moldova avem o categorie aparte. Bloggerii! „Invitat Cătălina Cizmanzel – blogger!”. „Bloggerul X”! Eu prima oară am crezut că nu au găsit invitaţi şi s-au salvat cu un „blogger”. Dar prezintă-l pe om aşa cum apare în hârtiile de studiu: instalator, lingvist, liber profesionist, sau – la nevoie – liber cugetător. Dar blogger, nu vi se pare, aşa, o găselniţă nereuşită? Ca şi cum bloggerul ar primi salariu şi ar plăti impozite la stat. Pentru bloggerit.
Sau vedem pe la festivaluri că apar bloggerii oficiali. Adică unii, aleşi pe vizualizări probabil, devin bloggeri oficiali şi primesc invitaţii gratuite la evenimente. Cum primesc ziariştii. Dacă vrei promovare în spaţiul virtual, foarte bine; dă-le invitaţii, dar nu mai scrie pe ecuson „blogger oficial” că e penibil!
Nu am nimic cu blogurile, am şi eu unul, ca cinci persoane din zece. Dar dacă cineva m-ar prezenta blogger, aş avea senzaţia că nu a găsit o soluţie mai bună. Mai ales că bătrânii noştri nu înţeleg că pentru a deschide un blog îţi ia zece minute, nu costă nimic şi nu ţi se dă un test de inteligenţă. Ei nu pricep ce e ăla. Aşa că, cel puţin lor, emisiunile noastre le fură ochii. O fi şi bloggerul un fel de manager – îşi spun ei, fără să-şi mai bată capul ce e ăla un manager. Un nou statut. Un fel de periodistas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
