Bogdan Mihai Radu, cel mai tănăr pictor român cu o galerie permanentă la Galeria Regala din Sinaia

publicat în Artă pe 17 Decembrie 2012, 16:33

 Pictorul Bogdan Mihai Radu a donat 15 tablouri reprezentative din opera sa, orașului Sinaia, în cadrul evenimentului de inaugurare a galeriei permanente din Galeria Regală de la Casino Sinaia. 

Radu Savopol, directorul Casino Sinaia, a declarat că își dorește ca expoziția lui Bogdan, care reprezintă, de asemenea, o donație pentru orașul Sinaia, să fie încă o piatră de temelie în construirea unui muzeu de artă contemporană la Sinaia. “Expoziția lui Bogdan pe care o găzduim la Casino Sinaia începând cu 15 decembrie are un caracter permanent și este prima expoziție permanentă a unui artist foarte tânăr”, a adăugat Radu Savopol. 
În scrisoarea sa de mulțumire, pictorul a afirmat că este onorat profund de calitatea de invitat permanent al Cazinoului Regal din Sinaia, că este recunoscător Primăriei din Sinaia şi Casinoului Regal pentru această reală oportunitate, pentru încrederea acordată, în definitiv, unui tânăr pictor şi, nu în ultimul rând și pentru implicarea constantă în slujba promovării valorilor culturii româneşti, prin nenumăratele evenimente organizate cu multă dăruire sub acest distins patronaj local.

La Galeria Regală de la Casino mai sunt două expoziții permanente de pictură și desen "Prof.Maria și Augustin Costinescu", cea a pictorului Augustin Costinescu, precum și expoziția lui Mihail Gavril, ambele reprezentând donații către orașul Sinaia.

Cu peste 20 de expoziții personale în ultimii 10 ani în principalele orașe culturale din țară precum Sibiu, București sau Sinaia, Bogdan Mihai Radu a început cariera artistică la începutul anilor 2000. Contaminat de naturalețea și dezinvoltura copiilor și încântat de ameliorarea vizibilă a stării lor de sănătate, sub efectul miraculos al culorilor devine preocupat de artă – terapie, specializarea sa.

(timpul.md)