Actualitate

Bomba anului! Halep, în premieră alături de noul iubit. Au fost surprinşi în Italia

Sportiva noastră a fost surprinsă alături de noul iubit, cu care a luat masa. Cei doi au părut că se simt excelent unul în compania celuilalt și, după ce au gustat din specialitățile italienești, s-au plimbat pe străzile din Portofino.

Portofino este un mic sat pescăresc situat pe țărmul Mării Mediterane, la 30 de km vest de Genoa și este o destinație preferată a vedetelor. Peisajul de excepție, vegetația luxuriantă și arhitectura rafinată fac din Portofino una din cele mai elegante și fascinante locuri din bazinul Mediteranei.

Luni, Actriţa Irina Antonie a postat pe contul de Instagram primele poze din vacanţa Simonei Halep. Alături de cele două apăreau și fostul portar al naţionalei României, Bogdan Stelea, şi de managerul sportiv Cosmin Hodor, fost director al turneului ATP de la Bucureşti, BRD Năstase-Ţiriac Trophy.

Simona Halep va încheia anul în fruntea clasamentului WTA după un an în care a cucerit trofee la Madrid şi la Moscova, şi a mai jucat patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing.

Ultima competiţie la care a participat în 2017 constănţeanca în vârstă de 26 de ani este Turneul Campioanelor, din Singapore, unde Halep nu a reuşit să depăşească faza grupelor.

Simona Halep a adunat 5.275.227 de dolari în 2017 din tenis şi a fost pe locul 3 în ierarhia câştigurilor din tenis.

digi24.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *