Editorial

Borcanul cu taracani şi doamna cu sacoşa

Potrivit unui comunicat de presă difuzat de respectivul Centru, la periferia Căii Lactee a fost descoperită o nouă „stea”, o planetă unde există o civilizaţie străveche, cu mult mai avansată decât civilizaţia noastră. Ştirea a fost indirect confirmată de o doamnă unionistă şi anticomunistă care luni seară a atacat un concurent electoral la un post TV, demonstrând o sacoşă plină cu orez şi săpun cu care, chipurile, respectivul concurent „cumpără alegătorii”. Regretul doamnei că în sacoşă lipseşte o funie m-a inspirat şi, în consecinţă, am produs textul de mai jos, mai mult fantastic, decât ştiinţific.

Moldovenii, acum trei miliarde de ani…

Savanţii de la Centrul astronomic african consideră că această civilizaţie este de origine terestră, adică a apărut aici, pe planeta Pământ. Cu trei miliarde de ani în urmă, pe Pământ exista o civilizaţie foarte avansată, mai avansată decât nivelul la care se află astăzi omenirea. Statele erau foarte puternice, dispuneau de flotile numeroase de corăbii cosmice cu care brăzdau galaxiile din vecinătate. Ceva însă s-a întâmplat şi populaţia a fost nevoită să părăsească planeta natală şi să se mute pe altă planetă unde exista viaţă. Ce s-a întâmplat? Contactat de noi, directorul Centrului astronomic respectiv ne-a declarat că, aproximativ cu trei miliarde de ani în urmă, Pământul era populat de mai multe neamuri printre care şi un popor puţin numeros, naiv şi blajin, numit moldoveni. Ţara acestora era aşezată la poalele unor falnici munţi, nu departe de o mare foarte frumoasă. Moldovenii însă o duceau greu din cauza caracterului lor – mereu se certau între ei, se ucidea frate cu frate, în schimb străinii erau iubiţi, erau aşezaţi în capul mesei, iar călăilor li se purta cinstea şi li se pupa mâna. Aceste „calităţi” au devenit şi mai evidente după ce moldovenii i-au adus la putere pe nişte războinici dintr-un trib de străini cu pieile roşii şi cu steaguri roşii, o seminţie extrem de cruntă, războinică şi făţarnică. În timpul domniei pieilor roşii, moldovenii au rămas în urmă în dezvoltarea lor, fiindcă în ţara lor nu se mai făcea ştiinţă, nu se mai inventau tehnici cosmice noi. Astfel, când celelalte popoare s-au plictisit să mai trăiască pe Terra şi s-au mutat cu traiul pe o planetă verde şi liniştită de la periferia Căii Lactee, moldovenii, ca o pasăre cu aripile tăiate, nu au avut cu ce să zboare şi au rămas singuri-singurei pe planeta lor, conduşi de pieile roşii. Au trecut miliarde de ani de atunci, iar moldovenii au dispărut, nimeni nu ştie unde. Directorul Centrului astronomic e de părerea că, dacă moldovenii ar fi fost un popor cu caracter şi demnitate şi nu-şi legau soarta de străinii cu pieile roşii, n-ar fi dispărut din istorie, ci ar fi trăit şi astăzi, fericiţi pe acea liniştită şi micuţă planetă de la marginea Căii Lactee. Concluzia savantului a fost indirect confirmată de doamna cu sacoşa din care lipsea funia. Păcat. De două ori păcat, fiindcă gestul doamnei le-a mai adus câteva voturi pieilor roşii.

Există tocmai 3 procente de moldoveni care…

Vă daţi seama că directorul Centrului african de astronomie greşeşte, nu este suficient de informat, pentru că moldovenii există, n-au dispărut fără urmă din istorie, dar au rămas aşa cum au fost cu trei miliarde de ani în urmă, dacă e să-l credem pe savantul african: n-au ştiinţă dezvoltată, n-au corăbii cosmice, niciun moldovean n-a zburat în cosmos sau pe Lună, n-au fabrici şi uzine, şosele bune, mine de aur, petrol, bumbac ş.a.m.d. În schimb au politicieni mulţi. Cel mai mare număr de politicieni la un metru pătrat se află în Moldova. În Moldova, pruncul când se naşte primele cuvinte pe care le rosteşte sunt „Vlau să fiu plesdinte”. Şi toată viaţa trăieşte cu acest vis. De aceea, când cresc mari, moldovenii sunt duşmani de moarte, se urăsc unii pe alţii, îşi pun piedici, se vând, se toarnă, se răstoarnă… Şi toată problema e, ca şi acum trei miliarde de ani, în caracterul moldovenilor: dacă vede o casă frumoasă, moldoveanul nu poate adormi până nu o împroaşcă cu noroi, dacă vede o familie fericită, nu adoarme până nu o face nefericită, dacă îl vede pe vecin cu o maşină nouă, nu-l prinde somnul până nu-i convinge măcar pe vreo doi-trei că vecinul lui e hoţ şi mafiot.
Dar despre politică vorbeam. Moldovenii măsoară scurgerea timpului nu după calendar, ci cu epocile politice. Astfel, când îl întrebi pe un moldovean când i-a murit bunica sau când i s-a născut primul copil el îţi răspunde: când l-au dat jos pe Hruşciov; când a venit la putere Brejnev; când l-au luat pe Bodiul la Moscova; când l-au ales pe Snegur preşedinte; când s-a dat Roşca cu Voronin ş.a.m.d. Pe de altă parte, cum o face moldoveanul pe prostul nu o face nimeni în lumea asta. Vă amintiţi, la întrebarea dintr-un sondaj „Aţi participat pe 5 septembrie la referendum?” tocmai 3 procente de moldoveni au răspuns: „Nu ştiu”…

Comunişti, în Calea Lactee?!

Iată scriu, dar nu-mi iese din cap povestea savantului african… Dacă el există şi e adevărat ce spune, înseamnă că într-adevăr, pe o frumoasă planetă, undeva la marginea Căii Lactee, locuiesc foşti pământeni de ai noştri, mi se topeşte inima de dor, de jale şi de invidie. De ce nu suntem şi noi acolo, pentru că, sunt sigur, acolo nu se face politică, nici comunişti nu există… (De unde comunişti în cea mai îndepărtată fundătură din Calea Lactee?!). Acum înţeleg şi eu de ce moldovenii sunt atât de sensibili faţă de cosmos, în special, faţă de stele. Ceva mistic şi inexplicabil îi atrage spre stele, simt ei că acolo, undeva departe, de unde începe infinitul, există nişte foşti pământeni de ai lor, care o duc mai bine, au pensii mai mari, acolo medicamentele sunt mai ieftine, ba, poate că se dau pe degeaba. Iată de ce, folclorul moldovenilor este plin de cântece din care nu lipsesc stelele. (Vă amintiţi de cântecul lui Teodor Negară în care iubitul o ruga pe iubita sa: „Deschide, mândruţă, uşa că răsare Găinuşa”? Cu certitudine, dacă nu invoca Găinuşa, mândra nu-i deschidea uşa…). Iată de ce, moldovenii nu se însoară, iar moldovencele nu se mărită, dacă măcar o seară-două nu numără stelele, ţinându-se de mână. E adevărat, acum şi acest obicei se cam pierde, acum moldovenii au nostalgie doar după o singură stea – una roşie, cu cinci colţuri, fapt demonstrat indirect la TV de doamna cu sacoşa cu orez şi săpun din care, din păcate, lipsea funia.

Cine(va) ne joacă festa…

Orice s-ar zice însă de rău despre moldoveni (poate şi eu am zis cândva ceva), mi-s dragi până la lacrimi aceşti oameni care sub masca unei prostii nevinovate poartă un car de înţelepciune şi cumsecădenie. Din păcate, anume bunătatea şi cumsecădenia le joacă festa. Dintr-un sentiment de cumsecădenie şi toleranţă, moldovenii tac când pieile roşii le impun a doua limbă de stat, de parcă nu le-ar fi de ajuns una singură, marea limbă română, când sunt împinşi mojiceşte cu cotul de pe harta lor pe care stau de mii de ani, iar dacă e să-l credem pe savantul african – de vreo trei miliarde de ani… Duminică, marele Gheorghe Zamfir a spus în timpul concertului de la Filarmonică: „Noi, românii, suntem pe acest pământ nu de două, ci de şapte mii de ani, pentru că în numai două mii de ani nu reuşeam să compunem atâta muzică frumoasă…”. Dar dacă e aşa – şi eu sunt convins că aşa este! – mă gândesc cât de mult lipseşte muzica noastră pe planeta ceea din Calea Lactee şi cât de fericiţi am fi fost noi, dacă astăzi eram şi noi acolo, cu muzica noastră, dar fără comunişti şi fără doamna cu sacoşa plină cu orez şi săpun din care, cu regret, lipseşte funia.

Din borcanul închis nu se văd stelele…

Astăzi mi-am permis să lungesc vorba nu întâmplător. Se rostogoleşte spre amurg campania electorală, una dintre cele mai urâte şi neruşinate campanii de la ’90 încoace. Specialiştii în tehnici politice susţin că, pe ultima sută de metri, porcul nu se mai îngraşă. Aşadar, campania e făcută, strânge-o-n braţe şi-o sărută! Duminică vom vedea cum a fost făcută. Săptămâna viitoare vom încerca, la rece, să analizăm ce s-a întâmplat bine şi rău până la scrutinul de duminică. Vom face anumite bilanţuri şi noi, ziariştii. Un lucru poate fi spus însă încă de pe acum: toată presa din R. Moldova, dar absolut toată! după această campanie are de lecuit multe răni. Când e furtună pe mare, spune o vorbă, valurile scot la mal toate murdăriile. Furtuna electorală din această toamnă a scos şi ea la suprafaţă suficientă mizerie şi murdărie care nu putea să nu atingă şi presa. Or, e ştiut, dacă trăieşti în pădure cu lupii, începi şi tu să urli ca ei. Un singur gând ogoitor mă face să fiu optimist: duminică nu vor mai fi alese pieile roşii, duminică, moldovenii, cu ochii spre planeta ceea fericită din Calea Lactee, vor ieşi cu toţii la votare şi vor pune punct celor aproape trei miliarde de ani (dacă e să-l credem pe savantul african) de istorie nefericită. Nu îndemn pe nimeni cu cine să voteze, dar un lucru vreau să-l spun răspicat moldovenilor care au mai rămas pe această planetă: dacă duminică nu ieşiţi cu toţii la votare, să ştiţi că nicio corabie cosmică de pe alte planete nu va ateriza pe pământurile noastre şi vom rămâne sub bolta acestui spaţiu închis, ca nişte taracani într-un borcan de sticlă: vedem lumea, dar nu putem ieşi spre ea şi să ne bucurăm de ea. De stele nici nu mai vorbesc: din borcanul închis nu se văd stelele! Din acest spaţiu închis se văd doar…, ba nu, nu se vede nimic, de ce să mai lungim vorba?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *