Actualitate

Boris Vasiliev: Comunistii vor mai mult? Procuratura le va adauga!

Boris Vasiliev din Saratenii Vechi, raionul Telenesti, a fost profesor de educatia fizica mai bine de 50 de ani. In anii Miscarii de eliberare si renastere nationala s-a aflat in primele randurile ale luptatorilor pentru limba romana, alfabetul latin si pentru libertate. Este tatal lui „tanti Ludmila” si bunicul lui Dan Balan, cu care se mandreste foarte mult. Om trecut prin ciur si darmon, pur si simplu, indragostit de TIMPUL, a fost nespus de bucuros sa ne acorde un interviu.

– Stimate Boris Vasiliev, va cunosc ca pe un om dintr-o bucata, ca pe un luptator activ pentru idealurile neamului, pentru democratie. In ce masura alegerile din 29 iulie v-au intarit in aceste convingeri pe dumneavoastra si pe consateni?

– Nu voi exagera daca voi spune ca, intr-o masura determinanta, inainte de toate, datorita ziarului TIMPUL, care ne-a informat corect si echidistant, noi am castigat. Daca pe 5 aprilie, la Saratenii Vechi au votat cu comunistii 369 de cetateni, in majoritatea lor in etate, oameni dezinformati, apoi la 29 iulie numai jumatate dintre ei si-au dat votul pentru bolsevici. In trei luni, presa libera si democratica a izbutit sa sparga zidul construit din minciunile acolitilor lui Voronin despre asa-numitul pericol pentru Moldova, despre evenimentele din 5 aprilie si astfel s-a reusit o trezire a neamului. Dar tin sa repet ca meritul ziarului vostru este unul aparte datorita faptului ca, odata cu TIMPUL – de cinci ori pe saptamana – in casele noastre intra si adevarul.

– Chiar mai cred batranii nostri in revenirea la painea de 16 copeici? Pentru ca 369 de votanti e un numar destul de mare pentru un sat.

– Avem sute de tineri plecati peste hotare – barbati si femei. Dar peste hotare lor nu le-au fost create conditii pentru a vota, lucru facut in mod special. In plus, alegerile au avut loc in zi de lucru. E o adevarata batjocura. Multi si din cei aflati acasa, din aceleasi motive, nu au putut vota. Au ramas doar bietii batrani care, din pacate, nu au timp sa se orienteze in ceea ce se face in tara. Ei, cu mare greu, isi asigura existenta din ceea ce cresc pe loturile de langa casa si pe cotele de teren agricol. Dar, chiar si in aceste conditii, dupa cum spuneam, la 29 iulie s-au convins si ultimii naivi ca totul ce le-au promis comunistii este o minciuna. Nu a mai aparut painea de 16 copeici, nici pentru consumatorii de bauturi spirtoase nu a aparut rachiul de 2,60 lei, nici pensiile nu mai acopera necesitatile omului.

– Ati lucrat pedagog timp de jumatate de secol. Ati prins diferite vremuri. Cum arata astazi scoala din Saratenii Vechi?

– Zece dintre cei mai buni profesori au plecat sa munceasca la negru peste hotare, iar copiii sufera. Profesorii pensionari, cu cunostinte invechite, incearca sa faca fata cerintelor. De altfel, ei nu de flori de cuc se duc sa lucreze in scoala. O fac din simplul motiv ca pensia e mizera si sub nivelul minimumului de existenta. Speram ca noua conducere va deschide noi locuri de munca bine platite si multi vor avea posibilitatea sa revina din strainatate ca sa munceasca acasa. Daca vom reusi sa-i maturam pe comunisti, noi vom fi stapani in tara. Acum multi batrani plang de jale ca au ramas singurei, asa cum o fac si eu. Nu sunt cu noi nici copiii, nici nepotii. Veaceslav, feciorul meu, munceste in Canada, orasul Quebec, – construieste sosele, de parca in R. Moldova n-avem gropi sa le astupam. Ludmila, fiica mea, si ginerele Mihail Balan lucreaza dincolo de Prut, iar Dan Balan, nepotul, care mi-a indeplinit visul, este si el departe. Cand am fost deportat in Siberia, doream sa cant la chitara, balalaica si acordeon, dar, neavand tata, nu am reusit sa-si realizez visul.

– Faceti parte dintr-o familie de deportati?

– Da. Am fost o familie care a suferit de doua ori – si in 1941, si in 1949. Sunt unul dintre putinii care au ramas vii dintre cei deportati in lagarele staliniste. In 1941 aveam doar opt ani. La Tiraspol au fost dati jos din trenul mortii toti barbatii si flacaii de 18 ani si nici astazi nu se stie nimic de soarta lor. Vaduvele au nimerit in gulag. Mama, fara carte, cu patru copii, reuseste sa evadeze din iadul comunist, dar comunistii isi duc pana la sfarsit crimele. In 1949, dupa foametea organizata din 1946-1947, ne-au arestat din nou si ne-au dus spunandu-ne ca suntem pojiznenno, adica pe viata, deportati din Moldova. Eu am fugit si a doua oara. Am ascuns acest lucru in articolul 5 din ancheta pe care urma sa o completezi atunci cand intrai la invatatura si am izbutit sa devin astfel student la Scoala pedagogica din Orhei.

– Articolul 5 era unul strasnic daca il completai si recunosteai ca esti feciorul unui culac, adica, „copil al dusmanilor poporului”. Tatal meu a fost ales in 1938, pe timpul Romaniei Mari, primar al satului Molovata. Fiind pe atunci mai multe partide, a fost ales in calitate de independent, deoarece era un bun gospodar si cunostea doleantele taranilor. In 1944, tata de rand cu alti intelectuali, a vrut sa se refugieze in ?ara-muma – Romania. Dar mama s-a pus ca o cruce inaintea cailor si a zis: „Ilie, aici sunt mormintele neamului nostru. De-o fi sa murim, sa murim acasa!”. Si n-am reusit sa plecam. In schimb, s-a inceput calvarul care s-a terminat cu omorarea tatei, impuscat intr-un lagar de concentrare din regiunea Sverdlovsk. Am gasit dosarul tatei de la securitate, datorita unui general din Basarabia, pe care se mai tine neamul nostru – Ion Diacov. In acest mod, am vazut semnatura tatei, singurul lucru pe care l-am sarutat din dosar. Numarul sau de evidenta era trecut de 980 de mii! Puteti sa va imaginati ce macel era in acest lagar de basarabeni, ucraineni, rusi si evrei. Acum cred ca ar trebui reabilitati si evreii din Orhei, care au murit intr-un lagar cu tatal meu.

– Si cum ati intrat la Scoala pedagogica din Orhei?

– La inceput, am scris adevarul in ancheta. Ca tata a fost primar in timpul Romaniei Mari, ca a fost deportat si omorat in Siberia. Documentele mi-au fost respinse imediat, spunandu-mi-se ca, in baza unor asemenea acte, pot sa ma duc la FZO sau sa invat de tractorist. Iata de ce, copiii de intelectuali atunci nu puteau intra la studii. Invatau doar copiii lichelelor sau cei veniti la recomandarea comsomolului.

– Totusi, ati devenit student…

– S-a intamplat o minune. Stand cu documentele in fata scolii, a inceput o ploaie torentiala de vara. Si nu puteam sa ma intorc acasa prin padurea ?iganca, sfanta padure, padurea copilariei mele. M-am ascuns de ploaie sub o streasina. A trecut pe alaturi un barbat imbracat elegant care m-a intrebat: „Mai baiete, ce cauti in oras prin ploaie?”. Ii spun ca am prezentat actele la Scoala pedagogica, dar nu mi le-au primit. M-a invitat in frizerie. Am vazut un frizer cu un singur ochi. M-am speriat, pentru ca stiam ca, in timpul foametei, oamenii si copiii erau taiati pentru salam. Dar frizerul nu mi-a facut nimic. Barbatul a luat cunostinta de actele mele si m-a intrebat cu mare mirare: ce-ai scris tu aici, mai baiete? Cu asa acte nici in puscarie nu te primesc! M-a sfatuit sa scriu ruseste: „Mati umerla. Otet umer. Vospitivalsea v detskom dome!”, adica mama a murit, tata a murit, iar eu am fost crescut in orfelinat. Am ramas perplex. Pana atunci nu stiam ca se pot scrie si minciuni. Si am scris exact cum mi-a spus el. M-a povatuit sa trimit actele prin posta. Am facut asa cum m-a sfatuit. Astfel am amagit puterea sovietica si am devenit student. Peste cateva zile, la scoala apare un profesor care se prezinta in fata noastra „Zubritchi” si care ne-a spus ca o sa ne predea cantul. Cu uimire l-am recunoscut in el pe barbatul din frizerie, cel care m-a salvat si care mi-a aratat calea in viata. Ne-a rugat sa cantam ceva ca sa ne selecteze pentru corul scolii pe care il conducea. Au cantat unii, apoi doi verisori ai mei, feciori de preot din Mascauti. Ei au intrat la Scoala pedagogica schimband cuvantul de preot cu cel de „slujiteli kulita”, ori slujitor al cultelor. Intrucat profesorii erau de peste Nistru, cand au citit „slujiteli kulita” au crezut ca tatal lor este slujitor al culturii – sef de club. In acest mod au fost primiti la studii. Cand au cantat in doua voci „A ruginit frunza din vii”, toti au ramas uimiti. Am cantat si eu un cantec in ruseste, invatat in Siberia si m-a inclus si pe mine solist in cor.

– Dar spuneati ceva de padurea ?iganca, padurea copilariei. Ce e cu aceasta padure?

– Azi imi pare rau ca aceasta padure, care a ocrotit indragostitii din sapte sate, e inconjurata de sarma ghimpata. Un om pagan, cu inima de caine, a ingradit-o cu cinci randuri de sarma ghimpata, sacrificand peste 500 de stejari si facand din ei pari pentru gard. Cu doi ani in urma mi-au venit nepotii din Canada – Ilies si Nastica – si au vrut sa-i duc pe drumul pe care-l parcurgeam patru ani de zile cand ma duceam la Malovata, la bunicul meu si n-am putut pentru ca padurea era inconjurata cu sarma. L-am intrebat pe un cosas: cine a ingradit padurea? „O satana”, mi-a raspuns el. Probabil, noua conducere ne va face dreptate. Nimeni nu are dreptul sa aresteze padurile, izvoarele si aerul. Acestea sunt ale poporului!

– Au facut un alt loc de vanatoare pentru Voronin….

– Prea multe locuri de vanatoare are el. Sunt si la Pruncul locuri de vanatoare, sa le incerce si pe acelea.

– Dar sa depanam firul istoriei. Cum ati ajuns la Sarateni?

– Acolo am intalnit o zana din povesti – Sanda. Ea mi-a cucerit inima de la prima vedere. Sunt peste 50 de ani de cand sunt impreuna cu acea frumoasa zana din povesti, cu o cosita ca cea a Ilenei-Cosanzeana. Mi-a adus pe lume un fecior si o fiica – „tanti Ludmila” de la „Povestea de seara” de altadata, de care erau indragostiti toti copiii Moldovei.

– Spuneati ca bucuria dvs. cea mai mare sunt nepotii si ca visul de a canta s-a realizat prin intermediul nepotului, Dan Balan. Asa este?

– Da. Probabil ca exista ceva sfant si se transmite din neam in neam. Daca in Siberia imi rupeam unghiile incercand sa cant la o scandura cu doua sarme montate de mine cu niste cuie, ceea ce am visat atunci iata ca a realizat acum nepotul meu, Dan. E o mare fericire pentru mine. Cantecul nostru in limba romana e dus de Dan Balan in Europa, Japonia, si, trecand oceanul – in Statele Unite ale Americii.

– Sa revenim la visurile pentru care ati luptat la inceputul anilor nouazeci. Ce trebuie sa se intample pentru ca R. Moldova sa devina o tara cu adevarat europeana?

– In primul rand, sa nu le incurcam tinerilor. Este o zicala veche – cum iti asterni, asa vei dormi. Noi, batranii, trebuie sa-i sustinem si sa le ajutam. Dar nu asa cum s-a intamplat cu Dorin Chirtoaca: in loc sa fie ajutat, regimul comunist, in frunte cu Voronin, i-a pus primarului general al capitalei bete in roate pentru a provoca dezordine in oras. Cine face asa ceva? Care batrani isi pot permite un asemenea pacat – ca, in fata lui Dumnezeu, sa pui piedici copiilor tai?

– Ce sperante va legati de Alianta pentru Integrare Europeana?

– Sunt sperante la care au visat supravietuitorii din lagarele staliniste: sa scapam de regimul criminal, odios, comunist. Sperantele noastre abia acum dau primele vlastare, primele flori si vom invinge. Sunt florile sperantei, rasarite pe un teren durut, scaldat in sange, pe care multi au murit, neajungand sa-i vada in ziua de azi pe tinerii nostri veniti la putere, pentru a ne intoarce credinta, onoarea, spiritul de stapan la noi acasa si fericirea pe care o merita din plin acest neam. Doresc sa fie ordine. La sate sa fie asa cum era mai demult – cand omul punea matura in usa si se ducea la hram, la nunti, trei zile nu venea acasa si matura tot la usa era. Azi, cu lacate engleze, nu putem salva o casa de banditismul facut de regimul comunist. Guvernarea democratica mai are si sarcina de a ne reabilita istoria noastra adevarata. In 1938, cand tata a fost ales primar, mama, ca sa scape de griji, il ruga pe tata sa ma ia la primarie, pentru ca eram nazbatios. Eram martor cand venea prefectul Marinescu din Orhei si-l lua pe tata in masina si plecau in inspectie la scoala medie, cu doua etaje, care era construita din piatra. Scoala urma sa fie deschisa in 1941, dar au venit comunistii sovietici la putere si ea s-a deschis tocmai in 1953. Sa nu spuna azi istoricii comunisti ca eram o periferie si ca Bucurestiul nu ne acorda atentie.

– Considerati ca avem nevoie de o matura pentru a face ordine in R. Moldova?

– Asa este. Sunt sigur ca aceasta matura este in maini de nadejde, in mainile tinere ale liberal-democratilor si ca ea va matura tot gunoiul din R. Moldova, in mod democratic, conform legii. Sa fie trasi la raspundere toti cei care au pradat Moldova si au devenit ei si copiii lor miliardari din pradaciune. Oamenii au inteles la 29 iulie cine le-a luat bucatica de paine de la gura, cine le-a trimis fortat copiii in strainatati. Degeaba mai incearca Voronin sa tulbure apele si nu se da dus de la putere. Comunistii vor mai mult? Procuratura le va adauga! Ne-am saturat de experimente comuniste. Mai vrem sa traim si ca lumea civilizata. Iata de ce oamenii cred in Alianta.

– Va multumim pentru interviu.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *