Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la ora 13:10
Abonamente

UE / Nato 25 Mai 2017, ora 08:45

Brazilia: Președintele Temer consideră "inacceptabilă" violența și cere sprijinul trupelor federale pentru paza instituțiilor

Marime Font

Ministrul brazilian al Apărării, Raul Jungmann, a declarat miercuri că președintele Michel Temer consideră "inacceptabilă" violența izbucnită la un protest la care i se cerea demisia și că acesta a cerut "întăriri" din partea trupelor federale, transmite EFE. 

"Era o manifestație preconizată a fi pașnică, dar care a degenerat în violență, vandalism, atacuri asupra patrimoniului public și amenințări la adresa oamenilor", ceea "nu se poate permite" într-un "proces care are loc într-un mod democratic și în cadru instituțional", a subliniat ministrul menționat.

Manifestația a fost convocată de sindicate, care inițial protestau doar contra reformelor liberale introduse de guvern, dar, după aflarea unor grave probleme de corupție ce-l afectează pe președintele brazilian, a fost adăugat și sloganul "Afară Temer".



Potrivit lui Jungmann, trupele federale care au fost chemate, al căror număr nu l-a precizat, vor fi amplasate în palatul prezidențial, în sediul Parlamentului și în edificiile publice de conducere situate pe un bulevard central al capitalei braziliene.

Conform Poliției Militare, la manifestație au participat între 35.000 și 40.000 de oameni care au mărșăluit pașnic până la sediul Congresului, unde au început unele incidente, ce mai apoi s-au extins de-a lungul a doi kilometri din respectiva arteră.

Ministerul Agriculturii a fost atacat cu cocktailuri molotov ce au provocat un incendiu la una din intrări. Acesta a fost stins în cele din urmă de pompieri, care au acționat imediat în ciuda confruntărilor care au continuat.

Au fost atacate de asemenea Ministerul de Finanțe și cele ale Culturii, Turismului și Energiei și Minelor, de-a lungul bulevardului manifestanții dând foc la pubele de gunoi și la alte obiecte.

Michel Temer este în miezul unui grav scandal după difuzarea unei înregistrări compromițătoare în care pare că își dă acordul pentru cumpărarea tăcerii unui fost deputat, în prezent după gratii.

Președintele Braziliei a anunțat sâmbătă că va cere Curții Supreme să suspende ancheta pentru corupție și obstrucționarea justiției care îl vizează, aducând în discuție autenticitatea dovezilor, transmite AFP.

Șeful statului a afirmat că înregistrarea în care pare că își să acordul pentru a cumpăra tăcerea fostului președinte al Camerei Deputaților Eduardo Cunha, în prezent în închisoare, a fost obiectul unui "montaj" pentru "a-i păcăli pe brazilieni", în timp ce apeluri pentru demisia sa vin din întregul spectru politic al Braziliei.

sursa: agerpres.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md