Politică

BREAKING NEWS / Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcţia de Primar General al Capitalei

Suspendarea lui Dorin Chirtoacă din funcția de primar general al municipiului Chișinău a fost cerută ieri de procurori, iar astăzi a avut loc continuarea ședinței de judecată pe marginea acestui caz. Deoarece la solicitarea Apărării, aceasta a fost amânată  de ieri până astăzi la ora 9 și un sfert, timp în care avocatul lui Dorin Chirtoacă a făcut cunoștință cu materialele cauzei penale.

Astfel, astăzi, magistrații Judecătoriei Buiacani au decis suspendarea temporară a lui Dorin Chirtoacă din funcția de Primar General al municipiul Chișinău. După anunțarea sentinței procurorul Victoria Furtună a spus că decizia instanței este una legală și s-a declarat mulțumită de rezultat „Suspendarea provizorie în cazul lui Chirtoacă este necasară pentru că el este învinuit de săvârșirea unei infracțiuni deosebit de gravă. Consider că demersul este intemeiat” a adăugat judecătoare.

La rândul său, Dorin Chirtoacă consideră că suspendarea sa nu era necesară, totuși primarul proaspăt suspendat susține că era pregătit pentru o asemenea decizie. „Simțeam încă de ieri că așa se va întâmpla. Până la urmă pe mine mă interesează să mergem înainte cu aflarea adevărului în acest caz. Nu o să contestăm această decizie, ea ține de procedură, până la urmă. Chiar dacă nu aș fi fost suspendat din funcție, oricum nu aș fi mers la serviciu cât se examinează acest dosar. Eu am demnitatea mea”, a spus el.

Mai mult decât atât ,Dorin Chirtoacă consideră că în dosarul său făptașii figurează ca martori, iar judecătoria a demonstrat că este supusă presiunii.

Amintim că edilul a fost reţinut în 25 mai şi plasat în arest la domiciliu în dosarul parcărilor cu plată. Dorin Chirtoacă este bănuit de trafic de influenţă şi riscă până la șapte ani de închisoare.

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *