Brokerii în asigurări REVIN pe piața RCA și Carte Verde

publicat în Actualitate pe 19 Iulie 2019, 11:39

Parlamentul a votat astăzi în două lecturi proiectul de modificare a Legii cu privire la asigurări, care permite brokerilor de asigurare și agenților de asigurări să revină în circuitul distribuirii produselor obligatorii RCA și Cartea Verde, după ce au fost excluși din acesta în noiembrie 2018.

Mai mult, deputații au menționat că proiectul ar putea fi publicat în următoarele zile în Monitorul Oficial.

Modificările aprobate în lectură finală prevăd exluderea din redacția actuală a legii a normelor ce interzic intermediarilor în asigurări să distribuie produse de asigurare RCA și Carte Verde.

Mai exact, se propune abrogarea prevederii care stabilește că ”brokerului de asigurare și/sau reasigurare i se interzice intermedierea contractelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto internă și externă în numele și pe cheltuiala asigurătorului”.

Proiectul aprobat prevede și excluderea din noțiunea de ”broker de asigurare și/sau rasigurare” a sintagmei ”în baza unui comision achitat de asigurat”.

De asemenea, urmează a fi exlusă prevederea din alin. (21) art. 7, care stabilește că ”În cazul asiguratului persoană juridică sau întreprinzător individual, prima de asigurare se transferă nemijlocit pe contul bancar al asigurătorului (reasigurătorului).”

Din prevederea care obligă agentul de asigurare persoană juridică să dispună de un capital social, vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică de 100.000 de lei, se exlude textul ”menținut în mijloace bănești libere de obligații pe un cont bancar de deposit”. Totodată, din prevederea care obligă brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare să dispună de un capital social, vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică de 400.000 de lei se va exlude același text.

Totodată, deputații au votat amânarea consolidării financiare/majorarea capitalului social al intermediarilor de asigurări pentru încă cel puțin șase luni, anterior ei fiind excluși din circuitul vânzării produselor RCA și Carte Verde pentru o perioadă de șase luni.

Amendamentele aprobate în 2018 prevedeau că agenții de asigurare persoană juridică trebuie să dispună de un capital social de 100.000 lei, iar brokerii de – 400.000 lei ”menținut în mijloace bănești libere de obligații pe un cont bancar de depozit”. Aceste sume urmau a fi atinse treptat.

În cazul agenților de asigurare persoane juridice:

de 30 de mii de lei – în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a modificărilor (ianuarie 2018);
de 60 de mii de lei – în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a modificărilor (ianuarie 2018);
de 100 de mii de lei – în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a modificărilor (ianuarie 2018).
În cazul brokerilor de asigurare și/sau reasigurare:

de 200 de mii de lei – în termen de 6 luni de la de la data intrării în vigoare a modificărilor (ianuarie 2018);
de 300 de mii de lei – în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a modificărilor (ianuarie 2018);
de 400 de mii de lei – în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a modificărilor (ianuarie 2018).
Astfel, potrivit proiectului aprobat acești termini vor fi înlocuiți cu termenii de 6, 12, 18 luni cu 12, 18 și 24 luni, atât în cazul agenților de asigurare, cât și a brokerilor.

http://www.bizlaw.md/