Astăzi 21 Septembrie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la 20 Septembrie 2019
Abonamente

Actualitate 28 Iunie 2011, ora 11:20    Din editia print

28 iunie 1940: Ce-şi amintesc martorii oculariBunicul lui Dan Bălan, Boris Vasiliev: "Stalin mi-a furat copilăria"

Marime Font

Boris Vasiliev, profesor, autorul cărţii „Stalin mi-a furat copilăria”: „După ce au intrat în sat, ruşii au rupt şi au călcat în picioare tricolorul românesc”

„28 iunie 1940 este cea mai grea şi cea mai neagră filă din istoria neamului nostru, Basarabia română. În acea după-amiază de duminică basarabenii i-au întâmpinat pe malul Nistrului cu pâine şi cu sare, iar în loc de mulţumire soldaţii ruşi au ordonat să fie arestaţi cei mai buni gospodari ai satului. După ce au intrat în sat, au rupt şi au călcat în picioare tricolorul românesc, iar în loc au pus „flagul” lor roşu cu seceră şi ciocan. Din acea zi neagră s-au început crimele ocupanţilor comunişti pe teritoriul Basarabiei. Toţi gospodarii erau arestaţi, „cercetaţi” şi apoi dispăreau fără urmă. Asta se numeşte eliberare?”, se întreabă Boris Vasiliev, din Sărăteni, Teleneşti. El spune că, deşi era copil, a fost nevoit să îndure gerul siberian, fiind de două ori deportat împreună cu familia sa… 

„Veneau ca lăcustele peste grâne…”

Avea numai opt ani când au venit trupele sovietice în Basarabia, dar îşi aminteşte în detalii acea zi odioasă de 28 iunie 1940. În acea duminică, pe la ora patru după-amiază, de pe malul stâng „au început să vină spre Basarabia luntri cu soldaţi înarmaţi „cum vin lăcustele peste grâne”. Neştiind ce urmează să se întâmple, pe mal se adunase tot satul. „Toţi ştiam că dincolo de Nistru biserica era dărâmată, adesea oamenii treceau noaptea râul înot, veneau pe malul nostru pentru a se salva de teroarea roşie. Eram obişnuiţi cu astfel de „vizite”. Dar în acea zi, văzând că pe malul stâng a apărut o puzderie de soldaţi înarmaţi, gata de luptă, sătenii au hotărât să-i întâmpine şi să vadă cine sunt şi ce vor”...

„I-au rupt epoleţii şi l-au arestat…”

„Gheorghe Popa, fost colonel în garda de onoare a ţarului Nicolai al II-lea, care ştia ruseşte şi cunoştea obiceiurile armatei roşii, s-a îmbrăcat în uniforma ţaristă de o frumuseţe rară, cu sabia la brâu, a luat pâine şi sare şi a spus că merge să ducă tratative cu dânşii. Toţi oamenii s-au pornit către mal, şi noi, copiii, alergam după ei. Eu terminasem deja clasa întâi românească pe care n-o uit nici azi. Când am ajuns pe mal, la mijlocul râului am văzut plutind o barcă cu flagul roşu pe care era secera şi ciocanul. Când au ajuns la mal, s-au apropiat de mulţime. Gheorghe Popa cu pâinea şi sarea în mână le-a spus: „С Богом на нашей земле” („Bine aţi venit, cu Dumnezeu, pe pământul nostru!”). În loc să mulţumească pentru primire, soldaţii au ordonat să-i fie luată sabia, epoleţii să-i fie rupţi de pe umeri şi să fie arestat. Ce a fost mai departe cu acel basarabean nici azi nu ştim”, îşi aminteşte Boris Vasiliev, care este şi autorul cărţii „Stalin mi-a furat copilăria”.


„Mai bine murim de rând cu tot neamul nostru!”

Bătrânul îşi aduce aminte că tatăl său, Ilie, a vrut să-şi ia familia şi să plece peste Prut, dar „mama s-a pus ca o cruce în faţa cailor şi a zis: „Ilieş, nu ne ducem de pe pământul nostru, de la mormintele buneilor noştri. Ne-or omorî, atunci să murim aici de rând cu neamul nostru”, şi au rămas, dar au plătit scump pentru asta”, spune bătrânul, cu gândul la cele două deportări prin care a trecut. El îşi mai aminteşte că, în ziua în care au venit, soldaţii ruşi au cerut cheile şi pecetea de la primărie, după care au citit o listă cu câţiva săteni, între care proprietarul unui restaurant şi doi evrei care aveau dughene… Aici, Boris Vasiliev nu poate să nu facă o remarcă: „Ce viaţă era pe timpul românilor, basarabenii aveau restaurant în sat. Satul Molovata, unde locuiam noi, în timpul celor 22 de ani de convieţuire în Marea Românie şi-a mărit numărul populaţiei de trei ori, de la două mii la şase mii, ţăranii aveau casă, masă şi pe masă, aveau şi dragoste, altfel copiii nu se nasc. Şi iată, în această viaţă tihnită pe care o duceau, au venit aceştia cu listele lor negre…”.

„Nu pot uita ochii îngroziţi ai părinţilor mei”

„Ei zic că ne-au eliberat, dar de fapt, au venit nepoftiţi de noi, cu planurile lor de acasă, cu listele lor negre. Au venit să-i ucidă pe cei mai buni gospodari, medici, învăţători, muzicanţi. Au smuls toată floarea naţiunii şi au semănat locul cu ruşi”, spune cu durere în suflet Boris Vasiliev. Bătrânul zice că nu poate uita nici astăzi ochii îngroziţi ai părinţilor săi. „Toţi gospodarii erau arestaţi, cercetaţi şi apoi dispăreau fără urmă. Pe tata îl anchetau în fiecare seară, îl întrebau cine ducea în sat „politica românească”, de parcă noi, fiind în statul român, puteam să facem politica Chinei sau a Moscovei. Noi ne supuneam politicii statului care avea grijă de noi”, trage concluzia interlocutorul nostru.

O zi neagră pentru toţi basarabenii

Boris Vasiliev zice că, de când e lumea, au fost ani grei şi în Basarabia. Dar moldovenii aveau o tradiţie: oricât de rău sau de bun era anul, chiar dacă se rupeau podurile de roadă, ei totuna punea ceva deoparte, un gavanos de fasole, câte o legătură de fructe uscate… „Când au venit ruşii, aceştia nu doar au scuturat toate podurile şi au luat toată recolta, dar au luat şi acele sfinte rezerve pe care oamenii le ţineau pentru zile negre… Adică, ne-au „eliberat” şi de ele”. Bătrânul spune că 28 iunie va rămâne o zi neagră a istoriei noastre, o zi tragică în care „s-au început crimele ocupanţilor comunişti pe teritoriul Basarabiei”...

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 18:53

WineTech Moldova: WINET - un nou proiect în domeniul comerțului și cooperării din sectorul vinicol din regiunea Bazinului Mării Negre

WineTech Moldova: WINET - un nou proiect în domeniul comerțului și cooperării din sectorul vinicol din regiunea Bazinului Mării Negre

 WINET este primul proiect transfrontalier din regiunea Bazinului Mării Negre ce va cuprinde, inițial, trei țări: Moldova, România și Bulgaria. În cadrul acestui parteneriat vinicol, Republica Moldova este partener lider și implementator.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 13:04

Jurnalist britanic despre Aeroportul Chișinău: promisa dezoligarhizare să nu se transforme în „dodonizare”

Jurnalist britanic despre Aeroportul Chișinău: promisa dezoligarhizare să nu se transforme în „dodonizare”

Atacurile directe și mai voalate ale președintelui Igor Dodon și Guvernului de la Chișinău asupra companiei a preluat contractul de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău provoacă tot mai multe îngrijorări în mediul diplomatic, dar și în cel al...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 12:56

Cine este în realitate cetățeanul rus Alexander Rahr pe care presa lui Dodon îl laudă ca fiind un mare „expert german”

Cine este în realitate cetățeanul rus Alexander Rahr pe care presa lui Dodon îl laudă ca fiind un mare „expert german”

Alexander Rahr este unul dintre „picioarele de pod” ale propagandei ruse în Germania.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 12:36

opinie O nouă mișcare de opoziție împotriva dodonizării

O nouă mișcare de opoziție împotriva dodonizării

Scena politică de la Chișinău a fost marcată de plecarea lui Octavian Țîcu din fracțiunea Dreptate și Adevăr. Modul în care s-a produs, declarațiile actorilor politici provocate de această plecare ne arată că a existat, și în continuare există, o tensiune mare...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 12:15

Dodonizme - Trebuie să avem relații foarte bune cu România ș Ucraina / Igor Nicolaevici n-a fost NICIODATĂ la București sau Kiev

Dodonizme - Trebuie să avem relații foarte bune cu România ș Ucraina / Igor Nicolaevici n-a fost NICIODATĂ la București sau Kiev

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a acordat un interviu în exclusivitate RFI România.

( ) Citeşte tot articolul

Economie 20 Septembrie 2019, ora: 12:11

“Suntem mult mai preocupaţi de Germania decât de Brexit.” Unda de șoc ce se propagă în întreaga Europă

“Suntem mult mai preocupaţi de Germania decât de Brexit.” Unda de șoc ce se propagă în întreaga Europă

Deşi Brexitul domină agenda în prezent, Franţa este preocupată mai mult de impactul încetinirii creşterii economice a Germaniei, principalul său partener comercial, conform unei analize publicate de Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 12:11

FLASH /// Nistor Grozavu a fost REȚINUT / Procurorii îl acuză de depășirea atribuțiilor de serviciu

FLASH /// Nistor Grozavu a fost REȚINUT / Procurorii îl acuză de depășirea atribuțiilor de serviciu

Fostul viceprimar al Capitalei Nistor Grozavu a fost reţinut în această dimineaţă. Informaţia a fost confirmată de şeful Procuraturii Municipale, Ştefan Şaptefraţi. Acesta a declarat că Grozavu este cercetat penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 10:57

Drumurile europene ale alianței ACUM-PSRM /// Un miliardar rus ar putea construi șoseaua de centură a Chișinăului

Drumurile europene ale alianței ACUM-PSRM /// Un miliardar rus ar putea construi șoseaua de centură a Chișinăului

Igor Bukato, președintele grupului de companii Vozrojdenie din Sankt Petersburg, Rusia ar fi să construiască oi șosea de centură în jurul Chișinăului, care ar corespunde tuturor standardelor internaționale, anunţă Preşedinţia Republicii Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 10:17

Delegația Guvernului va cheltui aproape 270 de mii de lei pentru vizita la New York / Nu se știe cât ne va costa și „turismul” lui Dodon în America

Delegația Guvernului va cheltui aproape 270 de mii de lei pentru vizita la New York / Nu se știe cât ne va costa și „turismul” lui Dodon în America Foto: Sediul ONU

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Nicolae Popescu, alături de diplomații Tatiana Molcean și Galina Nipomici, vor merge la New York pentru a participa la cea de-a 74-a sesiune a Adunării Generală a ONU. Costul total al deplasării celor trei diplomați, care vor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 09:54

30 de minute de mers pe jos: cum îţi îmbunătăţesc starea de sănătate

Poate că la prima oră a dimineţii nu ai dispoziţia necesară să faci prea multă mişcare. Nu vorbim de exerciţiile fizice pe care le poţi face, câteva antrenamente uşoare sau stretching pentru că sigur nu sunt o prioritate. Avem obiceiul ca după ce ne trezim să mai stăm puţin...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 09:35

Un scenariu care dă fiori: Ce s-ar întâmpla în primele ore ale unui război Rusia-SUA

90 de milioane de oameni ar cădea victime ale unui război între Rusia și Statele Unite, în primele ore de la izbucnirea lui.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 08:56

După ce i-a dat țara lui Dodon, Năstase s-a trezit? / „Dacă Primăria Chișinău va ajunge pe mâinile socialiștilor, atunci în capitală va fi dezastru”

După ce i-a dat țara lui Dodon, Năstase s-a trezit? / „Dacă Primăria Chișinău va ajunge pe mâinile socialiștilor, atunci în capitală va fi dezastru”

Fostul deputat si ministrul MAI, Andrei Năstase, susține că dacă Primăria Chișinău va ajunge pe mâinile socialiștilor, atunci în capitală va fi dezastru. 

( ) Citeşte tot articolul

Sport 20 Septembrie 2019, ora: 08:51

Europa League VIDEO /// CFR Cluj vs Lazio 2-1 / Debut de vis - Campioana României îi bate pe italieni și e lider în grupa E

VIDEO /// CFR Cluj vs Lazio 2-1 / Debut de vis - Campioana României îi bate pe italieni și e lider în grupa E

CFR Cluj a avut parte de un debut perfect în grupele Europa League, câștigând cu 2-1 duelul de pe teren propriu cu Lazio. Campioana României a fost condusă cu 1-0 de formația din Serie A, dar a restabilit egalitatea pe finalul primei reprize, grație unui penalty...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Septembrie 2019, ora: 08:49

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 20 SEPTEMBRIE 2019. RACII DEVIN EXCESIV DE CRITICI

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 20 SEPTEMBRIE 2019. RACII DEVIN EXCESIV DE CRITICI

Horoscopul zilei de 20 septembrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 septembrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 04:22

„A mai rămas doar o cameră” Booking.com ar continua să inducă turiștii în eroare, în ciuda avertismentelor primite

„A mai rămas doar o cameră” Booking.com ar continua să inducă turiștii în eroare, în ciuda avertismentelor primite

Booking.com se apără împotriva acuzațiilor conform cărora continuă să utilizeze tactici de presiune pentru a vinde, în ciuda sancțiunilor impuse de autoritățile britanice, scrie CNN.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Septembrie 2019, ora: 01:51

Ce prevede DOCUMENTUL privind Pactul Ribbentrop-Molotov care va fi votat în Parlamentul European

Ce prevede DOCUMENTUL privind Pactul Ribbentrop-Molotov care va fi votat în Parlamentul European

Parlamentul European va vota, joi, adoptarea unei rezoluții prin care UE condamnă Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, semnat la 23 august 1939.Rezoluția Parlamentului European privind 80 de ani de la începerea celui de-al Doilea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Septembrie 2019, ora: 20:08

Usatîi: „Localitățile din țară au nevoie stringentă de proiecte investiționale, iar eu sunt gata să le asigur”

Usatîi: „Localitățile din țară au nevoie stringentă de proiecte investiționale, iar eu sunt gata să le asigur”

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a declarat că pentru dezvoltarea țării este nevoie de proiecte investiționale și granturi, iar el este gata să plătească din bani proprii o echipă de experți moldoveni și străini, care să creeze aceste programe. De altfel, Usatîi...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)