Editorial

Buni sau răi?

Totuși n-ar fi atât de grav dacă această catalogare ar porni de la premiza că toți cei despre care vorbim sunt mult mai buni decât noi. Să credem că ceilalți pot fi oameni buni e deja un lucru care nu mai ține de judecată, ci de smerenie.

Desigur că nu am în vedere ca un copil la școală, care e de nota 10, să spună că cel de nota 4 e mai deștept ca el. Aici nu vorbim de smerenie, ci de minciună. Dar poate acel copil de nota 4 e mai sufletist sau nu a avut șansa celui de nota 10 de a crește într-o familie care să îl susțină și iubească.

Însă de ce trebuie să căutăm mereu ceva de disprețuit la aproapele nostru și aproape niciodată ceva de iubit? E un lucru greu de explicat. După două mii de ani de creștinism nu am devenit mai buni, nu am schimbat în bine lumea din jurul nostru, nu am purtat de grijă celor mai slabi ca noi.
Împărăția cerurilor a devenit prezentă pe pământ încă de la Pogorârea Duhului Sfânt, iar noi, ca vase ale bisericii, trebuia să lucrăm la întărirea Împărăției, la schimbarea la față a acestei lumi. Dar cred că și acum, două milenii mai târziu, foarte puțini dintre noi pot afirma că au muncit cu adevărat în via Domnului.

Câți dintre noi (începând cu mine!) pot spune că au făcut prezentă Împărăția lui Dumnezeu pe pământ? Poate pași minusculi, câte un ghiocel într-o pădure uriașă a plantat fiecare. Poate am adus un zâmbet pe fața unui suferind (și zeci de lacrimi pe fața altcuiva), dar să devenim lucrătorii împărăției nu ne-am străduit cu adevărat.

Suntem încă extrem de departe de chemarea noastră. Nu neapărat eu sau cel care citește aceste rânduri, ci noi toți, ca omenire chemată de Dumnezeu, ca cei care ne considerăm părtașii Împărăției și fii ai lui Dumnezeu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *