Actualitate

Bustul lui Daniel Ciugureanu a fost INAUGURAT la Măgurele, Ungheni

Rolul lui Daniel Ciugureanu în Unirea Basarabiei cu România a fost unul crucial. Ciugureanu a fost prim-ministru al Basarabiei, care la 28 martie 1918, la o zi după ce Sfatul Țării a votat Unirea cu România împreună cu Pantelimon Halippa, Ștefan Ciobanu și Ion Pelivan a făcut parte din delegația care a dus la Iași ACTUL UNIRII. A îndeplinit mai multe funcții de ministru în diferite guverne după Unire, a fost deputat și senator, fiind ales vice-preseşedinte al Camerei Deputaților și președinte al Senatului.

Născut în satul ŞirăuĹŁi, judeĹŁul Hotin, astăzi Briceni, la 9 decembrie 1885, medic-chirurg cu stagiu și pe front, Daniel Ciugureanu a murit în mai 1950, în circumstanțe misterioase. Se presupune că ar fi fost asasinat în drum ce era dus spre închisoarea din Sighetul Marmației, după ce autoritățile l-au arestat, în locuința sa din București în noaptea de 5 spre 6 mai și condamnat la închisoare, fără niciun proces judiciar, așa cum s-a întâmplat cu mii de intelectuali români în acea perioadă, din ordinele lui Stalin.

A fost îngropat simbolic în cimitirul comun al deținuților la Sighet.

„De el a depins și Ziua Unirii, și chiar Unirea, pentru că Sfatul Țării a votat Unirea, iar el ca prim-ministru a tradus-o în fapte. Regele Ferdinand l-a decorat cu toate distincțiile posibile, iar partea adversă de la care a rupt Basarabia din dinți, l-a pedepsit, l-a condamnat la moarte”, a declarat Efim Tarlapan, autorul unei lucrări despre Ciugureanu. 

Sursa: infoprut.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

babasının taş gibi bir kadını bulup evlenmeye karar vermesi porno ve onu bir de kendi yaşadıkları eve getirmesi sonucunda mobil porno hayalini kurduğu seksi kadının üvey annesi gibi sex hikayeleri olduğunu fark eden genç adam seks tecrübesinin ve üst sex izle seviye olduğu dışarıdan bakıldığında çok net şekilde porno seyret belli olan üvey annesini hayal edip 31 çekerek düşlerken porno izle odanın oradan geçen mature üvey oğlunu görür Odaya hd porno gelip sikini kimin için kaldırdığını soran üvey annesiyle porno farkında olmadan yakınlaşan genç adam boşalmak mobil porno izle için olgun bir kadının hayallerini kurduğunu söyleyince mature porno izle sikini eline alıp amına sokmadan çıplak şekilde üzerine çıktı