Actualitate

Ca în URSS! Elevii din Găgăuzia vor lucra la colhoz, după o decizie a Adunării Populare

Inițiativa a venit din partea colhozului Pobeda, din satul Cupceac, care duce lipsă de brațe de muncă. Astfel, solicitarea acestuia a fost acceptată de către APG.

Și agenții economici din satul Tomai la fel, s-au adresat deputaților pentru a le permite elevilor să fie implicați la recoltare migdalelor.

Deputatul APG, Serghei Zaharia, a cerut colegilor săi să susțină inițiativa, argumentând că „această practică a existat din timpurile sovietice, iar munca educă omul”.

Potrivit deciziei, numai liceenii vor putea lucra pe teren. De asemenea, lucul ar trebui organizat astfel încât să nu interfereze cu procesul educațional.

Deputații au susținut această inițiativă în unanimitate.

Colhozul Pobeda este ultimul și singurul din Republica Moldova, dar și din toată Europa. Acesta a fost fondat în 1947 și, de atunci, nu și-a încetat activitatea nici pe o zi. Gospodăria prelucrează peste 6 mii de hectare de teren. 

bani.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *