Economie

Calea Ferată din Moldova este în prag de FALIMENT. A înregistrat pierderi de 700 milioane de lei

"Începând cu anul 2014 calea ferată a înregistrat pierderi- 260 milioane de lei, 2015- 250 de milioane de lei, şi din motiv că au fost scoase anumite rute pe anumnite segmente de cale ferată, în 2016 s-au înregistrat 150-160 milioane de lei", a spus şeful serviciului transport feroviar, Valentin Toncoglaz.

Pierderile sunt generate din cauza faptului că majoritatea celor care optează pentru transportul feroviar sunt angajaţi ai CFM şi persoane care au abonamente pentru călătorie gratuită.

"La ziua de ieri dacă să luăm aşa, la trenul Chişinău – Ungheni, au fost vândute 22 de bilete. Plus acolo pe linie acolo s-au mai taxat, 20-30 de călători. Din 260 de locuri care este la momentul actual", a declarat şeful Gării Chişinău, Mihai Rusoi.

Pentru trenul care circulă pe linia Chişinău-Ungheni, zilnic, sunt vândute, în medie, 30 la sută din bilete. Tichetele de două ori mai ieftine decât cele de la autobuz sau microbuz îi determină pe puţinii călători să aleagă acest mijloc de transport.

"Fiecare gândeşte în felul lui, cum e mai convenabil pentru dânsul. Din partea mea mie îmi este mai convenabil şi vremea, şi plata".

"La rutieră cum nu ai da e mai mult. Trenul e confortabil e rapid nu-i populaţie".

Un bilet la microbuzul care circulă pe ruta Chişinău-Ungheni costă 52 de lei, iar la tren preţul variază între 27 şi 49 de lei. Întreprinderea de Stat "Calea Ferată" operează 6 garnituri de transportare a pasagerilor, care circulă pe cinci linii naţionale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *