Calendar ortodox 13 ianuarie 2021. Ziua de 13 ianuarie este una foarte importantă pentru toți credincioșii și are o însemnătate specială. Miercuri sunt sărbătoriți sfinții mucenici Ermil și Stratonic. Află care a fost povestea celor doi sfinți și cum au ajuns ei să fie atât de plăcuți lui Dumnezeu.
13 ianuarie, zi de post
Conform calendarului ortodox, cei doi sfinți mucenici sărbătoriți la 13 ianuarie au trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324).
Sfântul Ermil era diacon. El a avut curajul de a-i mărturisi împăratului numele lui Hristos, motiv pentru care a fost supus la chinuri grele. Mai întâi, el a fost bătut cu toiege de arămă peste față. Deși trupul lui a fost distrus din cauza loviturilor, nu s-a dat bătut. El îndemna pe prietenul său Stratonic să nu se spăimânteze și să-și țină firea, căci atunci când Ermil era bătut cu toiege, Stratonic plângea de mila lui.
Călăii și-au dat atunci seama că cei doi erau de aceeași credință și aveau aceleași gânduri. Deci, fiind întrebat de împărat, a mărturisit și el că este creștin. Atunci, bătându-l și pe el, l-au aruncat împreună cu Ermil în apa Istrului, adică în Dunăre, unde amândoi au primit un fericit sfârșit.
Tot în această zi se face pomenirea cuviosului Iacob cel din Nisibe, în Mesopotamia. El a iubit credința și a fost mereu de parte Domnului. Astfel, el a ales să se retragă în munți pentru a se ruga în liniște, îndurând pustiul, soarele arzător, gerurile grele și înghețul. Se hrănea cu ierburi sălbatice, apa- cu măsură, iar haina reprezenta doar un biet acoperământ.
În acest mod, el reușea să dobândească și mai multă credință în Dumnezeu. De aici îi venea și puterea de a vedea ce se întâmplă în viitor și a primit de la Duhul Sfânt Darul de a face minuni.
Ziua de 13 ianuarie este zi de post. În fiecare miercuri, credincioșii țin post. În ziua aceasta a fost trădat Mântuitorul de către Apostolul Iuda pentru doisprezece arginţi, din această zi începând pregătirea Mântuitorului pentru Patima Sa cea de bunăvoie. Postind, creștinii arată că nu îl vor trăda pe Iisus, așa cum a făcut Iuda.
|
Filmul românesc a cunoscut o evoluție în ultimii ani, după ce a fost marcat la începuturi de bariere politice și financiare. Astăzi, producțiile autohtone au început să fie apreciate, mai cu seamă pentru că prezintă teme cu care societatea noastră se confruntă,...
( ) Citeşte tot articolulBerbec Anumite transformări se întâmplă în viața ta și în sufletul tău, iar tu trebuie să te adaptezi lor. Cei din jur te susțin, iar Venus are un impact pozitiv asupra energiei tale creatoare.
( ) Citeşte tot articolulFructele uscate sunt ideale ca gustare, dar cât sunt ele de sănătoase, când ar trebui să le evităm și cum pot înlocui fructele proaspete? Auzim deseori că este foarte important să mâncăm fructe și legume, iar în acest context o să vorbim despre fructele...
( ) Citeşte tot articolulMaximele termice ale zilei vor fi -7..-10 grade Celsius în nord, -6..-9 grade în centru și -5..-8 grade în raioanele de sud. Precipitații nu se prevăd. Soarele se va arăta destul de mult de după nori.
( ) Citeşte tot articolulPărerile sunt împărţite atunci când vine vorba de aspectul bananelor. Unii le preferă pe cele verzi, iar alţii le preferă pe cele negre, foarte coapte. Regula este destul de simplă cele verzi sunt mai crude, iar cele negre sunt coapte deja. Oricum ar fi bananele sunt bogate...
( ) Citeşte tot articolulCeea ce visăm poate avea o anumită semnificaţie asupra realităţii pe care o trăim zi de zi. Simbolurile şi semnificaţiile viselor sunt destul de complexe, iar ca să ne dăm seama dacă au impact asupra vieţii noastre trebuie să le descifrăm, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulBerbec Începi să-ți găsești acea parte din optimism pe care ai mai pierdut-o în ultimul timp. Ai noroc că în jurul tău sunt oameni care te susțin și cumva te ajută să treci prin tot procesul cu care ai de-a face în evoluția ta.
( ) Citeşte tot articolulIn primul rand, pentru a va da seama de ce muraturile va pot ajuta sa slabiti, este bine de cunoscut faptul ca au foarte putine calorii. Mai precis, un castravete murat de peste 140 de grame nu are decat 17 calorii, 200 de grame de varza murata nu au decat 25 de calorii si o gogonea medie are...
( ) Citeşte tot articolulÎn fiecare an, la mijloc de ianuarie, vorbim mult, spumos şi superficial despre Eminescu. E o tradiţie care sperăm că odată cu scurgerea timpului va deveni şi una profund naţională.
( ) Citeşte tot articolulAstăzi se împlinesc 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, unul dintre cei mai importanţi poeţi din istoria României. Fotografiile cu el pot fi numărate pe degetele unei singure mâini.
( ) Citeşte tot articolul