Campionatul Mondial de Snooker continuă. Azi intră în joc Ronnie O'Sullivan

publicat în Snooker pe 18 Aprilie 2011, 13:24

Mark Williams a făcut primul pas pentru obţinerea celui de-al treilea titlu mondial, după victoria cu 10-5 în disputa cu Ryan Day. Cîştigător la Crucible în 2000 şi 2003, numărul doi mondial a făcut o sesiune de seară de vis şi a reuşit să se califice în turul următor eliminîndu-l pe unul dintre cei mai buni prieteni ai săi.

"Este greu să joci împotriva unui jucător cu care te cunoşti atît de bine. Sînt bucuros de victorie dar aş fi preferat să îl scot din joc pe altcineva. Sînt încrezător că voi face o figură frumoasă aici. Nici în visele cele mai frumoase nu credeam că voi mai concura vreodată pentru poziţia de lider în ierarhia mondială" a declarat Wiliams, cel care ajunsese în 2007 pe poziţia 47 în clasament.

Campionul mondial din 2005, Shaun Murphy, a reuşit să treacă fără prea mult efort de Marcus Campbell la finalul unei partide pe care a controlat-o de la început pînă în ultimul moment. Englezul de 28 de ani a reuşit patru break-uri de peste 90 de puncte (93, 100, 99, 96) şi a încheiat cu 10-1 prima manşă a competiţiei disputată în teatrul de la Crucible.

“E extraordinar să te califici în semifinale sau în ultimul act la Crucible. Totuşi, pentru mine contează doar victoria în finală. Dacă nu voi câştiga, atunci voi fi foarte dezamăgit” a declarat Murphy pentru Eurosport.

Alte rezultate înregistrate pînă acum la Campionatul Mondial de Snooker:

Judd Trump 10-8 Neil Roberson
Jamie Cope 10-7 Andrew Pagett
Ali Carter 10-3 Dave Harold

Astăzi se mai dispută confruntările Ding Junhui - Jamie Burnett (8-1 este scorul înregistrat la această oră), Stephen Hendry - Joe Perry (6-3), Ronnie O'Sullivan - Dominic Dale, Stephen Maguire - Barry Hawkins, Peter Ebdon - Stuart Bingham. 

Sursa: gsp