Astăzi 17 Ianuarie 2020, Vineri - Ultima actualizare la ora 16:59
Abonamente

Sport 26 Februarie 2014, ora 07:05

Campionatului Republicii Moldova la Combat Sambo la a V-a ediție

Marime Font

Vineri, 21 februarie, la Chișinău a avut loc cea de a V-cea ediție a Campionatului Republicii Moldova la Combat Sambo care a adunat pe același tatami cei mai buni luptători ai artelor marțiale din țară. Campionatul care s-a desfășurat sub egida Ministerului Tineretului și Sportului a avut două categorii de vârstă, maturi și juniori, și a fost arbitrat după regulile „World Combat Sambo Federation”.

Startul a fost dat de președintele Federației Republicii Moldova și vicepreședintele Federației Europei la Combat Sambo, Vasile Baciu. Peste 150 de luptătorii din 17 cluburi sportive din întreaga țară au luptat pentru a se impune în fața cluburilor adversare, dar și pentru avansarea la nivel național și internațional.


„Competiția a fost una foarte grea, dar credința în Dumnezeu și munca sunt factorii care mi-au permis să devin campion. Înainte de competiție am avut un program mai încărcat, făceam cros ceea ce îmi permitea să mă încălzesc mai repede, plus la toate mi-am îmbunătățit și respirația. Adversarii au fost foarte puternicii, cea mai grea luptă a fost pentru ieșirea în finală, m-am confruntat cu un adversar foarte bine pregătit. Acum chiar dacă sunt campion, nu mă simt cu vreun cap mai sus decât ceilalți, în rândul prietenilor am rămas același om ca și până la competiție”, a spus Pantelei Țaran, câștigătorul locului I la categoria 74 kg.

Luptele au avut loc după categorii de greutate, la maturi acestea au fost de la 57 kg până la +90 kg, pe când la juniori de la 52 kg până la 90 kg. Principalul arbitru al campionatului a fost Roman Țurcanu, președintele „Asociației de Cascadori din R. Moldova”. Cele mai multe medalii le-a obținut echipa „CSA-Team” din Chișinău, fiind urmată de clubul „Bushinkan” din or. Tighina și echipa „Octogon” din capitală.

„Băieții au arătat lupte destul de bune. Pe an ce trece observăm îmbunătățirea nivelului tehnic al luptătorilor, atât al loviturilor cât și al luptei la sol. Însuși timpul alocat pentru pregătirea pentru competiție s-a schimbat. Acum aceasta durează de la o lună jumătate la două și eu ca antrenor și ca luptător mă străduiesc să predau băieților anume acele tehnici și procedee care sunt efective în luptă, deoarece nivelul sportivilor noștri este în continuă creștere. Mă bucură faptul să văd un potențial deosebit în tânăra generație”, a declarat Sergiu Barbăroșie, campionul Moldovei la Combat-Sambo la categoria 82 kg și antrenorul echipei CSA-Team.

Primul „Campionat al R. Moldova la Combat-Sambo” pe juniori a avut loc în decembrie 2010, iar în februarie 2011 s-a desfășurat primul „Campionat al Republicii Moldova la Combat-Sambo” pentru maturi, unde a fost selectată echipa Moldovei pentru participarea la Turneul Internațional de Arte Marțiale Mixte „PROFC Grand Prix Global- East Europe”.

„Combat-Sambo este un stil de luptă care ia tot mai mare amploare în lume. Acest lucru se simte și în Republica Moldova, unde se deschid tot mai multe cluburi și secții sportive. Moldovenii noștri dau dovadă de perseverență în acest tip de sport. Drept confirmare a acestui fapt este medalia de aur pe echipe la Campionatul Europei la Combat-Sambo care s-a desfășurat la Chișinău în 2012. Consider că în prezent Combat-Sambo este unul dintre cele mai bune baze pentru a ridica sportivii moldovenii la nivel internațional, la artele marțiale mixte.

Deocamdată sportivii moldovenii se clasează pe locurile 4-5 la combat-sambo din lume, un rezultat foarte bun. Deja sunt depuse documentele ca în acest fel combat-sambo să devină sport oficial în Republica Moldova. Atunci vom putea acorda sportivilor care au obținut performanțe titlurile de„maestru în sport” fie „candidat la maestru în sport” ceea ce va duce la dezvoltarea și mai rapidă a acestui sport în R. Moldova”, consideră președintele Asociației de Combat-Sambo și MMA din Republica Moldova, Igor Rotaru.

Un articol de: Vlad Țurcanu
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 16:41

După atât timp, România intră în rândul lumii și va avea, în sfârșit, buletine biometrice. Îți vor încăpea în portofel, dar fac mai mult decât să fie mici.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 15:50

China a înregistrat în 2019 CEA MAI SLABĂ creştere economică din ultimii 29 de ani

China a înregistrat în 2019 CEA MAI SLABĂ creştere economică din ultimii 29 de ani

Creşterea economică a Chinei a fost de 6,1% în 2019, cea mai slabă din ultimii aproape 30 de ani, în contextul războiului comercial cu Statele Unite, însă regimul de la Beijing a introdus o serie de măsuri pentru a contracara o scădere şi mai mare anul acesta, relatează...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 15:47

Negocierile comerciale între UE şi SUA merg în direcţia potrivită: Bursele europene reacţionează şi ating un record istoric

Negocierile comerciale între UE şi SUA merg în direcţia potrivită: Bursele europene reacţionează şi ating un record istoric

Bursele europene au atins un record istoric, vineri, după ce Phil Hogan, comisarul european pentru Comerţ, a anunţat că negocierile cu Washingtonul se înreaptă în direcţia potrivită, ceea ce a liniştit pentru moment investitorii, potrivit Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 15:45

Cutremur în cazul Caracal! Gheorghe Dincă a depus plângere penală! Pe cine a denunțat

Cutremur în cazul Caracal! Gheorghe Dincă a depus plângere penală! Pe cine a denunțat

Situație halucinantă în cazul de Carcal. Părinții Luizei și ai Alexandrei au rămas fără cuvinte când au auzit. Se pare că lui Gheorghe Dincă, nu prea îi convine situația în care se află acum. Acesta este nemulțumit de cum a fost tratat de forțele de ordine.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 15:22

Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur a împlinit 80 de ani

Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur a împlinit 80 de ani

Primul Preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a împlinit vineri, 17 ianuarie, 80 de ani.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 15:14

Mărturia emoţionantă a unei jurnaliste de top de la CNN despre întoarcerea în Chişinău, oraşul natal, după 30 de ani

Mărturia emoţionantă a unei jurnaliste de top de la CNN despre întoarcerea în Chişinău, oraşul natal, după 30 de ani

O jurnalistă premiată, originară din Chişinău, a scris pentru CNN o mărturie emoţionantă despre momentul în care şi-a vizitat ţara natală după trei decenii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 15:11

Sondaj: Deși recunosc rămânerea în urmă față de Occident, rușii se consideră ”popor ales” cu un rol deosebit în istorie

Un procent de 61% dintre ruși sunt rușinați de faptul că poporul rus trăiește „în sărăcie veșnică și nesiguranță”, rezultă din rezultatele sondajului realizat de ”Levada Center”, potrivit Meduza.io.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 14:30

ANRE, reacție după scumpirea carburanților: NU AVEM nici o informație

ANRE, reacție după scumpirea carburanților: NU AVEM nici o informație

După ce șoferii s-au trezit astăzi, 17 ianuarie, cu prețuri majorate la carburanți, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) vine cu un comentariu în acest sens.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 14:28

Companiile de transport din Capitală cer majorarea prețului pentru o călătorie cu microbuzul până la 10 lei

Companiile de transport din Capitală cer majorarea prețului pentru o călătorie cu microbuzul până la 10 lei

Companiile de transport care prestează servicii de transportare a pasagerilor în Capitală cer ca prețul unui bilet de călătorie cu microbuzul să fie majorat. În acest sens, în data de 13 ianuarie, companiile de transport au depus o cerere de ajustare a tarifului pentru serviciile de...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 17 Ianuarie 2020, ora: 11:47

Republica Moldovenească a Întregii Moldove!

Republica Moldovenească a Întregii Moldove!

Mai multe state din lume şi-au delimitat perioadele istorice prin numerotarea lor. Astfel, avem cinci republici franceze, trei poloneze, trei greceşti şi tocmai şase sud-coreene. În ordine similară, avem trei Reich-uri germane (deşi primul s-a numit Sfântul Imperiul Roman),...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 11:37

ULTIMA ORĂ /// UNIONIȘTII intră în luptă - Vlad Țurcanu este candidatul PUN pentru alegerile parlamentare noi desfășurate la Hâncești / VIDEO

ULTIMA ORĂ /// UNIONIȘTII intră în luptă - Vlad Țurcanu este candidatul PUN pentru alegerile parlamentare noi desfășurate la Hâncești / VIDEO

Partidul Unității Naționale și-a prezentat candidatul la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, la alegerile parlamentare noi desfășurate în circumscripția 38, Hâncești. Este vorba despre Vlad Țurcanu, prim-vicepreședintele partidului, informează...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 11:29

Mamele din Orhei continuă să primească 7 și 10 mii de lei datorită lui Șor

Mamele din Orhei continuă să primească 7 și 10 mii de lei datorită lui Șor

Încă 54 de tinere familii din municipiul Orhei au primit vineri, 17 ianuarie, alocațiile suplimentare la nașterea copiilor, în cadrul programului „Capitalul matern”, lansat în anul 2015 de fostul primar al localității, Ilan Șor. Datorită acestui proiect, dar și a altor programe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 09:57

Tănase, despre eliberarea lui Filat: Sandu și Dodon s-au grăbit cu acuzațiile

Tănase, despre eliberarea lui Filat: Sandu și Dodon s-au grăbit cu acuzațiile

Vlad Filat nu a făcut nimic altceva decât să utilizeze prevederile legale pentru a-i fi redus termenul de detenție, iar eliberarea sa nu are în spate niciun fel de teorie a conspirației, în pofida acuzațiilor reciproce pe care și le-au adus Maia Sandu și Igor Dodon....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 09:47

PROGNOZA METEO PE 7 ZILE - FOTO

PROGNOZA METEO PE 7 ZILE - FOTO

 Vin gerurile! Meteorologii anunță pentru sfârșitul de săptămână temperaturi nițel mai scăzute decât în zilele anterioare. Totuși, acestea rămân a fi anormal de ridicate pentru această perioadă a anului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 09:15

HOROSCOP 17 IANUARIE 2020. Previziuni toate zodiile

HOROSCOP 17 IANUARIE 2020. Previziuni toate zodiile

HOROSCOP 17 ianuarie 2020. Iată ce vă rezervă astrele, în funcție de zodie, pentru ziua de vineri, 17 ianuarie 2020.  Berbec  Se apropie weekend-ul și ești cuprins de romantism. Îți îndrepți toată atenția către partenerul de viață. Un incident recent...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 09:13

Reacția fostului prieten al lui Dodon, acuzat că ar fi publicat pozele din vacanțele de lux: Dacă rămâne președinte, RENUNȚ la cetățenia R. Moldova

Reacția fostului prieten al lui Dodon, acuzat că ar fi publicat pozele din vacanțele de lux: Dacă rămâne președinte, RENUNȚ la cetățenia R. Moldova

Igor Grigoriev, fostul coleg de facultate al lui Igor Dodon, pe care șeful statului l-a acuzat că ar fi pus la dispoziția presei pozele pe care președintele le-a făcut în vacanțele sale de lux, a anunțat că nu are nicio legătură cu asta și că a părăsit Republica Moldova.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 09:08

DEZASTRU FĂCUT DE UN ȘOFER BEAT. Și-a băgat prietenii în spital/ VIDEO

DEZASTRU FĂCUT DE UN ȘOFER BEAT. Și-a băgat prietenii în spital/ VIDEO

Accident de groază în capitală. Doi tineri au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau ca pasageri s-a izbit violent într-un copac. La volan se afla prietenul victimelor, un tânăr de 21 de ani, în stare avansată de ebrietate

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 09:02

Tânărul, împușcat de un carabinier, la Bălți, petrecut pe ultimul drum - VIDEO

Tânărul, împușcat de un carabinier, la Bălți, petrecut pe ultimul drum - VIDEO

Tânărul de 23 de ani, omorât la Bălți în Ajun de Sfântul Vasile a fost petrecut azi pe ultimul drum. Să-și ia rămas bun de la Simion Botnari au venit nu doar rudele și prietenii, dar și consătenii, care sunt solidari cu tragedia familiei Botnari din satul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 08:58

Alexandru Tănase: Maia Sandu a dat benevol puterea

Alexandru Tănase: Maia Sandu a dat benevol puterea

Guvernul Maiei Sandu ar fi avut șanse mai mari să se mențină la putere dacă ar fi fost creat din start corect, cu miniștri inclusiv din partea PSRM, iar Olesea Stamate și-ar fi dat demisia după eșuarea concursului pentru selectarea candidaților la funcția de procuror general. În...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 08:52

ULTIMA ORĂ / Benzina, motorina și gazul S-AU SCUMPIT peste noapte

ULTIMA ORĂ / Benzina, motorina și gazul S-AU SCUMPIT peste noapte

Prețurile la carburanți sunt mai mari de vineri, 17 ianuarie. Noile prețuri sunt în vigoare de la ora 00:00.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 08:48

Ana Guţu, numită în funcţia de SECRETAR DE STAT al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova

Ana Guţu, numită în funcţia de SECRETAR DE STAT al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova

Ana Guţu a fost numită în funcţia de secretar de stat al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, printr-o decizie a prim-ministrului României, Ludovic Orban, scrie Agerpres.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2020, ora: 08:47

Moise Guran, după ce în 2015 afirma că nu detestă nimic mai mult decât un jurnalist care intră în politică: S-au întâmplat prea multe în acești cinci ani

Moise Guran, după ce în 2015 afirma că nu detestă nimic mai mult decât un jurnalist care intră în politică: S-au întâmplat prea multe în acești cinci ani

Moise Guran a argumentat joi seara că „s-au întâmplat prea multe în acești cinci ani”, în încercarea de a justifica trecerea de la meseria de ziarist la cariera de politician, după ce în 2015 afirma că nu detestă nimic mai mult decât...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)